ICCJ. Decizia nr. 241/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.241
Dosar nr.8046/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.729/C din 9 octombrie 2000 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială a fost admisă în parte acţiunea principală formulată de S.C. L.L. S.R.L. , iar ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ A MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA a fost obligată la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de dobândă legală, plus cheltuieli de judecată în sumă de 5.563.000 lei, fiindu-i respinsă cererea reclamantei privind acordarea beneficiului nerealizat, precum şi cererea pârâtei de chemare în garanţie aS.C. A. S.A.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.389 din 18 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect i-a fost respinsă cererea pârâtei de chemare în garanţie aS.C. A. S.A., deoarece sumele pretinse de reclamantă cu titlu de dobândă şi acordate de instanţă, au fost calculate şi acordate pentru sumele depuse de reclamantă cu titlu de garanţie pentru licitaţie (9.200.000 lei) şi preţ al bunurilor adjudecate (81.070.240 lei), de aceste sume beneficiind numai pârâta, care deşi a fost de acord cu rezoluţiunea vânzării – cumpărării (fiind în imposibilitatea de a-i preda reclamantei bunurile vândute) şi cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, nu a restituit sumele încasate de la aceasta, ea fiind singura deţinătoare a respectivelor sume şi nicidecum chemata în garanţie, a cărei răspundere ar fi putut fi antrenată în cazul în care reclamantei i-ar fi fost acordate despăgubirile solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat, cerere respinsă de instanţa de fond.
Nemulţumită de această decizie pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie pe care ea a formulat-o împotriva S.C. A. S.A.
În dezvoltarea motivelor de recurs, încadrate de recurentă în cele stipulate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se apreciază că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. deoarece ea este partea căzută în pretenţii din culpa chematei în garanţie, societate care datora sume bugetului şi care deţinea bunurile supuse executării silite, cumpărate de reclamantăprin licitaţie publică organizată de pârâtă şi care ulterior a refuzatpredarea bunurilor întrucât anterior licitaţiei îşi achitase datoriile.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Obiectul cauzei de faţă l-a constituit cererea reclamantei S.C. L.L. S.R.L.în restituirea preţului şi taxei de înscriere la licitaţia organizată de pârâtă, finalizată la 26 august 1999, precum şi la plata dobânzilor aferente acestei sume, reclamanta timbrând numai acest ultim capăt de cerere, asupra cărora s-au şi pronunţat instanţele.
Motivul cererii în restituire a fost nepredarea bunurilor de către pârâtă, bunuri deţinute de S.C.A. S.A. care datora pârâtei sume la buget, sume pentru recuperarea cărora s-a şi organizat licitaţia.
S.C. A. S.A. a refuzat predarea bunurilor, contestând de altfel executarea silită pornită de pârâtă, pe motiv că achitase debitul anteriorlicitaţiei.
Pe parcursul procesului, atât reclamanta cât şi pârâta au fost de acord curezoluţiunea vânzării – cumpărării şi cu restituirea sumelor încasate de pârâtă, dar întrucât reclamanta a timbrat numai cererea privind dobânzile solicitate, instanţa de fond s-a pronunţat numai asupra acestei cereri, obligând pârâta la 10.000.000 lei cu titlu de dobânzi pentru sumele încasate cu titlu de preţ şi taxă înscriere licitaţie şi nerestituite reclamantei până la soluţionarea cauzei.
Cererea pârâtei de chemare în garanţie a societăţii deţinătoare a bunurilor a fost respinsă reţinându-se de către instanţă că dobânzile acordate reclamantei sunt datorate numai de către pârâtă care deşi a fost de acord cu rezoluţiunea vânzării şi restituirea preţului, nu s-a conformat şi nu a restituit sumele datorate, ea fiind cea care a deţinut aceste sume şi fiind partea căzută în pretenţii.
Curtea apreciază că soluţiile criticate de recurentă sunt legale şi temeinice, întrucât obligaţia plăţii dobânzilor pentru sumele deţinute de pârâtă şi nerestituite îi incumbă acesteia şinu chematei în garanţie, pârâta fiind de acord cu restituirea preţului şi rezoluţiunea vânzării încă de la prima zi de înfăţişare, dar ulterior neconformându-se celor susţinute în instanţă.
Întrucât nerestituirea preţului de către pârâtă este faptul generator al dobânzilor solicitate şi nu nepredarea bunurilor, curtea apreciază căsingura răspunzătoare pentru plata acestor dobânzi este pârâta şi nu chemata în garanţie, instanţele respingând temeinic şi legal cererea de chemare în garanţie.
În consecinţă, recursul formulat urmează a fi respins, Decizia instanţei de apel fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr.389 din 18 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi22 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 727/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1904/2001. Comercial → |
|---|
