CSJ. Decizia nr. 2892/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2892Dosar nr. 3653/2001
Şedinţa publică din 4 iunie 2003
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 decembrie 1999 reclamanţii G.P., J.I. şi N.M. acţionari la S.C. B. S.A. cu sediul în Bucureşti în numele acesteia au chemat în judecată pe pârâtul S.S., preşedintele Consiliului de administraţie al societăţii şi au solicitat obligarea la plata sumei de 55.800.000 lei şi a prejudiciului creat societăţii ce se va stabili printr-o expertiză contabilă.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3569 din 5 iunie 2000 a admis excepţia invocată de pârât şi a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă.
Prin Decizia nr. 317 din 8 martie 2001 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului şi s-a luat act că intimatul S.S. nu solicită cheltuieli de judecată; apelanţii au fost obligaţi la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.A. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că cererea este inadmisibilă prin invocarea art. 152 din Legea nr. 31/1990 reclamanţii au eludat dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 31/1990 care conferă drept de decizie exclusiv A.G. pentru exercitarea acţiunii în răspundere contra administratorilor.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ., susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Au arătat recurenţii că art. 152 din Legea nr. 31/1990 se referă la acţiunea formulată în numele societăţii de către acţionarii minoritari în scopul recuperării prejudiciului fără să facă distincţia greşit însuşită de instanţă că acţiunea poate fi pornită doar împotriva terţilor.
S-a susţinut că textul legii nu face distincţie între paguba produsă de terţ sau de administrator prin actele sale cauzatoare de prejudiciu. Că prin operaţiunile comerciale încheiate de S.S. în calitatea sa de preşedinte al C.A. al S.C. B. S.A. cu societăţile în care este administrator sau asociat unic a adus prejudicii grave societăţii.
Recurenţii au precizat că nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni în răspundere indirectă a administratorului pentru proasta gestionare, ci una pentru recuperarea unor prejudicii produse direct prin acţiuni frauduloase încheiate de pârât datorită poziţiei pe care a avut-o în societate.
Al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. conform căruia hotărârile se întemeiază pe greşeală de fapt, ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, nu a mai fost susţinut întrucât textul de lege a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Prin întâmpinare intimatul pârât S.I. a solicitat respingerea recursului întrucât în raport de dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 31/1990 în mod corect instanţele au reţinut că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă deoarece încalcă dispoziţiile art. 150 din aceeaşi lege conform cărora numai A.G. are drept de decizie pentru exercitarea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor.
Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2003 S.C. B. S.A. a formulat cerere de aderare la recursul declarat de reclamanţi în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (4) coroborat cu art. 293 alin. (1), art. 296 şi art. 312 alin. (4) C. proc. civ.
Examinând cererea de faţă, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 316 C. proc. civ. „dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi la instanţa de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol".
Acestui text de lege nu i se poate da o interpretare extensivă în sensul că cele două variante de apel, respectiv „aderarea la apel" şi „apelul provocat" se pot aplica prin analogie şi în faza de recurs având în vedere menţiunile din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate.
Este adevărat că art. 316 C. proc. civ. prevede că dispoziţiile prevăzute în materie de recurs se completează în mod corespunzător cu cele prevăzute de lege în materie de apel, dar în măsura în care acestea sunt compatibile.
Între cele două căi de atac există însă o diferenţă.
Astfel, apelul este o cale de atac ordinară şi devolutivă, în timp ce recursul este o cale de atac extraordinară în care se realizează un control asupra legalităţii hotărârii pronunţate.
Nu se pot interpreta dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. în sensul trimiterii la prevederile art. 293 şi art. 2931 C. proc. civ. care să se aplice în mod corespunzător, în faza recursului decât prin ignorarea deosebirilor dintre cele două căi de atac susmenţionate.
Dacă legiuitorul ar fi dorit acest lucru ar fi prevăzut expres şi pentru faza recursului „aderarea la recurs" şi „recursul provocat" aşa cum a dispus pentru apel conform art. 293 şi art. 2931 C. proc. civ.
Cum normele de procedură civilă sunt de strictă interpretare, dispoziţiile sus menţionate referitoare la apel nu pot fi aplicate prin analogie şi în faza procesuală a recursului.
Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale text în baza căruia reclamanţii şi-au formulat acţiunea în cazul în care administratorul sau directorii încheie acte juridice care prejudiciază societatea, iar societatea, din cauza poziţiei deţinute de aceştia nu acţionează în vederea recuperării prejudiciului, oricare dintre acţionarii minoritari are dreptul să introducă acţiune în numele societăţii în scopul recuperării prejudiciului respectiv.
În speţă, reclamanţii nu au avut mandat din partea societăţii pentru a formula acţiunea aşa cum prevăd dispoziţiile legale sus-menţionate.
Pe de altă parte potrivit art. 150 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112 din acelaşi act normativ.
Ori, în A.G.A. din 15 februarie 2000 s-a stabilit că nu există prejudiciu, iar reclamanţii au achiesat la această hotărâre, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.
Faţă de cele de mai sus reţinute, susţinerea reclamanţilor că au formulat acţiunea în numele societăţii pe care ei au reprezentat-o va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Criticile recurenţilor privind producerea de către intimatul-pârât S.S. în calitatea pe care a avut-o de administrator al S.C. B. S.A. a unor prejudicii pentru care trebuie să răspundă nu pot fi examinate cît timp în mod corect acţiunea reclamanţilor a fost respinsă ca inadmisibilă în raport de prevederile art. 152 din Legea nr. 31/1990.
Cel de al doilea motiv de recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care nu a mai fost susţinut cu ocazia dezbaterii recursului, nu poate fi analizat şi pe considerentul că nu a fost invocat la instanţa de apel şi s-ar încălca prejudiciul „non omisso medio".
Pentru toate aceste considerente, urmează a se respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât S.S. reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge cererea de aderare formulată de pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti la recursul reclamanţilor.
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.G., J.I. şi N.M. împotriva deciziei nr. 317 din 8 martie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenţii P.G., J.I. şi N.M. la plata sumei de 15.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul pârât S.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 29/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2833/2001. Comercial → |
|---|
