ICCJ. Decizia nr. 332/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 332
Dosar nr.5893/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 1997, reclamanta S.C. E.C. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. O. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia să încheie contract de vânzare cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 6.585,69 mp, aferent depozitului de mărfuri, proprietatea reclamantei situat în Craiova.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a cumpărat la licitaţia publică depozitul de mărfuri situat în Craiova, pârâta obligându-se prin contract ca după perfectarea formelor privind obţinerea titlului de proprietate să-i vândă şi terenul aferent până la data de 25 noiembrie 1995, cu preţul de 266.111.000 lei şi cu toate că actele de proprietate au fost perfectate până la data menţionată, totuşi pârâta a refuzat încheierea contractului de vânzare cumpărare în ciuda insistenţelor sale repetate.
Prin sentinţa nr.30 din 22 ianuarie 1998, Tribunalul Dolj, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată şi pârâta a fost obligată la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru terenul situat în Craiova, în suprafaţă de 6.585,69 mp. aferent depozitului de mărfuri, la preţul de 266.111.000 lei, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi.
Apelul declarat de pârâtă împotriva menţionatei sentinţe, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.510 din 14 mai 1998, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Această ultimă decizie, a fost atacată cu recurs de către pârâta S.C. O. S.A.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr.3583 din 21 octombrie 1999, a admis recursul pârâtei, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, cu îndrumarea că instanţa de trimitere să dispună efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea preţului real al terenului în raport de prevederile HG nr.634/1991 şi HG nr.457/1997, aceasta în ipoteza în care părţile prin negociere directă nu convin asupra preţului real al bunului.
Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială prin Decizia nr.310 din 10 aprilie 2001 a admis apelul pârâtei S.C. O. S.A. şi a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul că obligă pârâta să încheie cu reclamanta S.C. E.C. S.R.L., contract de vânzare cumpărare pentru terenul situat în Craiova, în suprafaţă de 6.585,69 mp. aferent construcţiei „depozit de mărfuri" la preţul de 3.452.508.468 lei, fixând termen pentru îndeplinirea obligaţiei la 15 zile de la pronunţarea deciziei, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, a reţinut în esenţă că, faţă de îndrumările din Decizia de casare şi ţinând seama că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.58/1991 şi HG nr.834/1991, metodologia de evaluare a preţului terenului este cea prevăzută de HG nr.839/1991, pentru care de altfel a optat instanţa, astfel că valoarea la care urmează a se face transmiterea dreptului de proprietate va fi de 3.452.508.468 lei, aşa cum a propus expertul în lucrarea sa, propunere care a fost menţinută şi prin răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.C. E.C. S.R.L., susţinând prin unicul motiv de recurs formulat că preţul real al terenului pe care ar trebui să-l achite pârâtei este de numai 835.583.540 lei, conform concluziilor experţilor consilieri numiţi de instanţă la cererea sa şi nu de 3.452.508.468 lei aşa cum a stabilit expertul numit de instanţă prin aplicarea unei metodologii bazată şi pe alte acte normative ulterioare convenţiei părţilor, respectiv HG nr.500/1994 şi HG nr.412/1992, care nu au fost cuprinse în Decizia de casare şi ca urmare şi ţinând cont de faptul că în realitate pârâta a ascuns cu rea credinţă faptul că la data organizării licitaţiei pentru construcţii, deţinea şi titlu de proprietate pentru terenul aferent (împiedicând astfel o rezolvare unitară a raporturilor contractuale dintre părţi-active şi teren), aceasta nu putea pretinde ulterior aşa cum a apreciat greşit instanţa de apel, un preţ de circa 4 ori mai mare decât cel convenit iniţial de părţi şi ca urmare, în mod nejustificat a fost obligată ca să achite cu titlu de preţ pentru terenul în litigiu suma de 3.452.508.468 lei în loc de numai 835.583.540 lei.
Ca temei de drept al recursului au fost invocate dispoziţiileart. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul obligării sale cu titlu de preţ al terenului numai la suma de 835.583.540 lei în loc de 3.452.508.468 lei.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că potrivit procesului verbal nr.2600/13 noiembrie 1005, reclamanta S.C. E.C. S.R.L. şi-a adjudecat în urma licitaţiei organizate de pârâta S.C. O. S.A., activul „depozit de mărfuri" situat în Craiova, exclusiv terenul aferent (la preţul de 1.087.500.000 lei) care urma a fi deţinut de adjudecatara reclamantă în folosinţă, cu plata chiriei corespunzătoare.
În acelaşi act s-a mai menţionat că ulterior, pârâta va vinde cu aprobarea AGA şi terenul aferent construcţiilor cumpărate la licitaţia în suprafaţă de 6.585,69 mp., cu preţul de 266.111.000 lei, preţ valabil până la data de 25 decembrie 1995, iar după această dată la preţul reevaluat.
Or, deşi reclamanta S.C. E.C. S.R.L., a prevăzut în contractul încheiat ulterior organizării licitaţiei, respectiv la data de 15 noiembrie 1995 şi obligaţia vânzătoarei pârâte de a vinde terenul la preţul de 266.111.000 lei, aceasta nu a emis nici o notificare şi ulterior o comandă pentru cumpărarea terenului până la data de 25 decembrie 1995, când a expirat valabilitatea preţului stabilită prin procesul verbal de licitaţie din 13 noiembrie 1995, astfel că în această situaţie terenul urma a fi vândut la preţul reevaluat, aşa cum s-a stipulat în procesul verbal menţionat anterior.
Cu privire la acest aspect se reţine că expertul numit de instanţă, ing. T.M.O., a evaluat valoarea terenului, folosind 3 variante de calcul.
Astfel, prin aplicarea metodologiei prevăzută de HG nr.834/1991, a ajuns la concluzia că valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză- 28 noiembrie 2000 este de 3.452.508.468 lei, iar, dacă se are în vedere metoda de comparaţie prin bonitare, rezultă că valoarea terenului se cifrează la suma de 6.025.135.824 lei.
În sfârşit, prin cea de a treia variantă de calcul prin care s-a reactualizat suma iniţială prevăzută ca preţ, 266.111.000 lei, pe perioada iunie 1995-octombrie 2000, s-a concluzionat că valoarea aceluiaşi teren s-ar cifra la suma de 3.584.515.170 lei.
Din aceste 3 variante de calcul, se constată, raportat la probele dosarului că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit prima variantă, potrivit căreia valoarea terenului se cifrează la suma de 3.452.508.468 lei, din moment ce aceasta a fost stabilită în conformitate cu îndrumările din Decizia de casare, şi prin aplicarea Legii nr.58/1991 şi HG nr.834/1991 şi a înlăturat celelalte două variante de calcul pe motiv că preţul stabilit prin acestea nu corespunde valorii reale a terenului, în raport de criteriile prevăzute de actele normative menţionate anterior.
Referitor la obiecţiunile reclamantei reluate şi în recurs, privind stabilirea valorii terenului la suma de 3.452.508.468 lei, se constată că în mod justificat instanţa de apel nu a ţinut seama de acestea, reţinând pe de o parte că reclamanta nu a putut demonstra prin calcule că varianta pentru care s-a optat ar fi greşită, iar pe de altă parte, că reevaluarea preţului terenului trebuia efectuată în prezent, adică la data rămânerii definitive a hotărârii atacate (anul 2001) şi deci că în acest context, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că preţul real al terenului s-ar cifra numai la suma de 835.583.540 lei la care a fost determinat de experţii săi consilieri, în anul 1998 şi ca atare acesta nu mai era de actualitate, fiind depăşit ca urmare a devalorizării monedei naţionale.
De altfel, se constată că faţă de actele noi depuse în recurs, criticile reclamantei sunt pur formale, deoarece ulterior pronunţării deciziei atacate, părţile aflate în litigiu au încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1061 din 12 februarie 2003 prin care au convenit că preţul terenului în discuţie este de 3.452.508.468 lei fără TVA, adică identic cu cel stabilit prin Decizia atacată.
Totodată, din aceleaşi acte mai rezultă că părţile au încheiat tot la data de 12 februarie 2003, o tranzacţie de asemenea autentificată prin care au consimţit printre altele şi la stingerea litigiului ce formează obiectul dosarului de faţă (nr.5893/2001).
Aşa fiind şi ţinând seama că probele dosarului, astfel cum s-a arătat mai sus, confirmă justeţea variantei de calcul a expertizei, însuşită de instanţa de apel potrivit căreia preţul terenului în litigiu este de 3.452.508.468 lei, fără TVA (valoare inclusă ulterior în contract ca preţ al bunului) recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. împotriva deciziei nr.310 din 10 aprilie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 303/2001. Comercial → |
|---|
