ICCJ. Decizia nr. 304/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.304
Dosar nr.1776/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asuprarecursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 martie 1998 reclamanta S.C. „R." S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „B.A.T." SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 916.692.459 lei reprezentând daune ca urmare a accidentului tehnic care a avut loc la sonda 647 Boldeşti la 15 august 1997 şi în urma căruias-a pierdut o garnitură de foraj.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi cerere reconvenţională prin care a cerut obligarea societăţii comerciale reclamantă la plata sumei de 92.836.238 lei reprezentând chirie pentru materialul aflat la sondă în intervalul 15 august – 14 septembrie 1997, plus 104.277.711 lei contravaloarea materialului tubular rămas la puţ şi distrus, precum şi 12.098.516 lei contravaloarea cheltuielilor de transport.
Cu actul depus la 23 aprilie 1998, pârâta a precizat că îşi restrânge pretenţiile ce fac obiectul cererii reconvenţionale la suma de 104.277.711 lei reprezentând contravaloarea materialului tubular rămas la puţ, restul sumelor fiind achitate.
Ulterior pârâta a formulat şi o cerere de chemare în garanţie a S.C.„U." S.A.care urma să răspundă pentru acoperirea despăgubirilor în cazul în care s-ar fi constatat că producerea accidentului de la sondă s-a datorat viciilor ascunse ale materialului tubular livrat de chemata în garanţie, dar a renunţat la cerere şi a chemat în garanţie furnizorul prăjinilor, respectiv S.C. „G.".
Prin sentinţa civilă nr.400 din 17 aprilie 2000, Tribunalul Prahova a respins atât acţiunea cât şi cererea reconvenţională şi cererile de chemare în garanţie, reţinând că nici una din părţi nu se face vinovată de producerea avariei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta, iar prin Decizia nr.1138 din 18 decembrie 2000 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis apelul pârâtei S.C. „B.A.T." S.A. şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, aşa cum a fost precizată iar reclamanta S.C. „R." S.A. a fost obligată la plata sumei de 104.277.711 lei, reprezentând contravaloarea materialului tubular rămas la puţ şi nerecuperat.
Totodată au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond, iar intimata reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.378.523 lei.
A fost respins apelul societăţii reclamante, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta cât şi pârâta.
Astfel, societatea comercială reclamantă a susţinut că instanţa de apel a ajuns la o soluţie eronată datorită faptului că a interpretat necorespunzător probele administrate. Totodată a redat concluziilerapoartelor de expertiză care susţin punctul său de vedere criticând pe acelea care îl contrazic, cu o încadrare în drept generică, respectiv art.303 şi 304 dinC. proc. civ..
Pârâta S.C. „B.A.T."S.A. a criticat hotărârea instanţei de apel în temeiul art.304 pct.6 din C. proc. civ., susţinând, că în mod greşit nu i s-a acordat suma de 32.469.439 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru plătită pentru cererea de chemare în garanţie.
Recursul reclamantei este nefondat, iar pârâta a renunţat la judecata recursului.
Cât priveşte recursul reclamantei, se constată că, deşi aceasta nu a precizat motivul de recurs în raport de dispoziţiile art.304 pct.1-10 din C. proc. civ., critica sa priveşte exclusiv modul în care au fost interpretate concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză, susţinând – în esenţă – că instanţa de apel a înţeles greşit concluziile expertului M.D.M., iar acesta nu putea să se pronunţe în legătură cu procesul tehnologic al forării sondelor.
În realitate, curtea de apel a examinat complet şi convingător atât concluziile rapoartelor de expertiză efectuate cu ocazia judecării în fond, cât şi obiecţiunile părţilor, apelând în final şi al un „punct de vedere" exprimat de consilierul D.V.în legătură cu accidentul tehnic, în calitatea sa de coautor al lucrării intitulate „Sinteze de date asupra tipodimensiunilor şi a caracteristicilor mecanice şi fizice ale elementelor garniturii de foraj necesare lucrărilor în bazele tubulare".
În concluziile acestui „punct de vedere" consilierul D.V. arată că, sonda 647 a avut o comportare atipică generată de fenomene geologice favorizante şi ca atare, atâta timp cât nu s-a stabilit culpa pârâtei instanţa de apel a fost îndreptăţită să oblige recurenta la plata contravalorii materialului tubular livrat de pârâtă şi neachitat după rămânerea acestuia în preţul de forare.
Cât priveşte modul în care instanţa de apel a interpretat concluziile expertizei efectuate de ing. M.D.M., se constată că acesta a răspuns numeroaselor obiective formulate de părţile din proces stabilind în final că pârâta nu se face vinovată de producerea accidentului tehnic întrucât materialul din care a fost confecţionat echipamentul de foraj a fost corespunzător (punctul B.12 din concluzii).
De altfel, chiar expertul tehnolog ajunge la concluzia că ar trebui să se aibă în vedere posibilitatea apariţiei unor deformări în exploatare favorizate de condiţiile de lucru sau de mediu, ceea ce înseamnă că instanţa de apel a interpretat corect concluziile expertizei întocmite de ing. M.D.M.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art.312 din C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins.
Totodată, instanţa va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de pârâtă în conformitate cu prevederile art.246 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunţarea la judecata recursuluideclarat depârâta S.C. „B.A.T." S.A. împotriva deciziei nr.1138 din18 decembrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial.
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "R." S.A. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 28 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 327/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 290/2001. Comercial → |
|---|
