ICCJ. Decizia nr. 331/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 331
Dosar nr. 5436/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta S.N.P. „P." S.A.- S.P.I. a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.C.F.R. S.A. – S.I., S.N.P. „P." S.A.- S.P. şi S.N.P. „P." S.A. – S.A.P., solicitând obligarea pârâtei ce va fi găsită în culpă la plata sumei de 56.455.163 lei, cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea a 4.420 kg. benzină.
Prin sentinţa civilă nr.168 din 26 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Prahova a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta S.N.T.C.F.R. – S.I.să plătească reclamantei suma de 56.455.163 lei contravaloare produs petrolier lipsă şi 4.062.309 lei cheltuieli de judecată.
A respins ca inadmisibilă acţiunea faţă de pârâtele S.A. S.A.P. şi P. S.A.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta S.N.T.C.F.R. în calitate de cărăuş are culpă pentru prejudiciul cauzat, întrucât aceasta a luat în primire spre transport vagonul fără obiecţiuni din punct de vedere tehnic şi comercial.
Sentinţa instanţei de fond a fost menţinută de curtea de apel care a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta apelantă S.N.T.C.F.R. M. S.A.
Instanţa de apel a reţinut că în raport de probele administrate s-a reţinut corect culpa cărăuşului.
Împotriva deciziei nr.645 din 14 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, pârâta S.N.T.C.F.R.M. S.A.a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât greşit s-a reţinut că, acţiunea este inadmisibilă faţă de cele două pârâte, deşi se impunea scoaterea acestora din cauză pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi în funcţie de aceasta să stabilească competenţa prevăzută de art.10 C. proc. civ. şi art.897 C. com., respectiv competenţa materială şi teritorială.
Se mai susţine, că nici fondul cauzei nu a fost analizat corect de instanţă, fiind eronat antrenată răspunderea cărăuşului, plata mărfii cât şi beneficiile nerealizate, precum şi valoarea taxei de drumuri, accize, TVA.
În ceea ce priveşte valoarea mărfii, aceasta este în sumă de 17.806.412 lei şi nu 56.455.163 lei cât s-a solicitat.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.
Excepţia de necompetenţă materială a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiul dintre reclamanta S.N.P. P. S.A. – S.P. şi celelalte două sucursale ale aceleiaşi societăţi, respectiv S.P. şi S.A., a fost corect analizată în raport de art.2 pct.1 lit.a C. proc. civ. întrucât, în litigiu a figurat ca pârâtă şi S.N.T.C.F.M. , astfel că instanţele judecătoreşti sunt competente şi nu conducerea administrativă S.N.P.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială, se constată că şi aceasta este nefondată în raport de dispoziţiile art.12 coroborat cu art.10 pct.5 C. proc. civ., ţinând seama că daunele care fac obiectul litigiului provin din executarea necorespunzătoare a contractului, contract ce a fost încheiat în raza de activitate a Tribunalului Prahova.
În raport de obiectul litigiului şi părţile contractante, s-a analizat corect şi admisibilitatea acţiunii faţă de celelalte două pârâte.
În ceea ce privesc criticile referitoare la fondul litigiului, se reţine că recurenta pârâtă a luat în primire vagonul de la unitatea furnizoare A. fără obiecţiuni, confirmând astfel, prin semnătură şi ştampilă aplicată pe documentele de transport de prepuşii săi din staţia C.F.R. de expediţie că vagonul era corespunzător din punct de vedere tehnic şi comercial.
La destinaţie vagonul, conform documentelor de recepţie a ajuns cu raport de eveniment, întocmit de comisia de recepţie, fără sigiliul aplicat de rafinăria predătoare, la doma centrală de încărcare a mărfii, cu lipsuri cantitative în conţinut, respectiv 4.420 kg. benzină, situaţie faţă de care legal instanţele au stabilit culpa cărăuşului în raport de art.82.1 din Regulamentul de transport.
Susţinerea recurentei pârâte că ar datora eventual cu titlu de despăgubiri doar suma de 17.806.412 lei şi nu 56.455.163 lei, deoarece diferenţa solicitată până la concurenţa sumei solicitate prin acţiune, reclamanta intimată nu a dovedit că aceasta a fost virată la bugetul statului ca şi TVA, accize şi taxa de transport, care a fost achitată de predător, nu poate fi primită. Potrivit art.85.2 din Regulamentul C.F.R., despăgubirile C.F.R. se plătesc la preţul curent al mărfii unde în afară de preţul de producţie potrivit OG 27/2000, 321/1992 sunt datorate şi sumele reprezentând TVA şi accize, iar în raport de dispoziţiile Legii 18/1996 modificată prin OG 10/1999, impozitele şi taxele se virează la stat de producător.
Astfel fiind, recursul declarat este nefondat conform art.312 pct.1 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R.M. S.A. – S.M. prin S.M.F. S.A. Oficiul Teritorial Iaşi împotriva deciziei nr.645 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 247/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 333/2001. Comercial → |
|---|
