ICCJ. Decizia nr. 333/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.333
Dosar nr.5911/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta S.N.P. P. S.A. – Sucursala Iaşi a chemat în judecată pârâtele SUCURSALA P., SUCURSALA A. şi S.N.T.F.M. CFR MARFĂ – SUCURSALA Iaşi, solicitând obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 29.311.414 lei cu titlu de daune.
Prin sentinţa civilă nr.333 din 20 februarie 2001 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâta recurentă la plata sumei de 29.311.414 lei cu titlu de daune. A respins ca inadmisibilă acţiunea faţă de celelalte douăpârâte.
A respins şi excepţiile ridicate de pârâta recurentă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că recurenta pârâtă în calitate decărăuş se face vinovată de producerea pagubei, întrucât a preluat vagonul spre transport fără obiecţiuni şi acesta a ajuns la destinaţie cu ventilul central neetanş, ceea ce a dat posibilitatea pierderii de conţinut în timpul transportului.
Sentinţa a fost menţinută de curtea de apel care a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.N.T.M.B. C.F.R.
Împotriva deciziei nr.711 din 28 mai 2000 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, recurenta pârâtă S.N.T.F.M. S.A. a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa trebuia să se declare necompetentă material şi orice soluţie, inclusiv respingerea ca inadmisibilă faţă de cele două pârâte, nu se mai putea pronunţa, faţă de necompetenţa materială, deoarece în cauză competenţa aparţinea organului ierarhic administrativ şi nu instanţelor judecătoreşti.
Se mai susţine că nici teritorial instanţa nu era competentă deoarece locul plăţii şi al obligaţiei nu se află în raza teritorială a Tribunalului Prahova.
Pe fondul cauzei se susţine că instanţa, din eroare a stabilit culpa recurentei în producerea prejudiciului, deoarece vagonul nua prezentat scurgeri de conţinut dar sigiliile au fost găsite intacte la destinaţie.
Se susţine că valoarea cantităţii de benzină de 2200 kg lipsă este de 9.174.000 lei şi nu cât s-a solicitat, iar accize, TVA şi taxe de drum nu le poate pretinde, acestea nefiind încasate de furnizoare.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.
Excepţia necompetenţei materiale a instanţelor de judecată de a soluţiona litigiul dintre reclamanta S.N.P. P. S.A. – Sucursala PECO Iaşi şi celelalte două sucursale ale aceleiaşi societăţi, respectiv Sucursala P. şi Sucursala A. Piteşti, a fost corect analizată, în raport de art.2 pct.1 lit.a C. proc. civ., întrucât în litigiu a figurat ca pârâtă şi S.N.T.F.M. Iaşi, astfel că instanţele judecătoreşti sunt competente să soluţioneze şi nu condicerea administrativă a S.N.P., deci inclusiv Tribunalul Prahova care a fost corect sesizat, în circumstanţele arătate.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială, se constată că şi aceasta este nefondată, în raport de disp.art.12 coroborat cu art.10, pct.5 C. proc. civ., ţinând seama că daunele care fac obiectul litigiului provin din executarea necorespunzătoare a contractului, iar obligaţia a luat naştere la Ploieşti unde se află sediul PETROTRANS, care se află în raza de competenţă a Tribunalului Prahova.
În ceea ce privesc criticile referitoare la fondul litigiului se reţine că recurentaa luat în primire vagonul fără obiecţiuni şi în raport de procesul verbal nr.678/2000 unde s-au constatat scurgeri din conţinut pe ambele guri de descărcare, în condiţiile în care sigiliile expeditorului erau intacte şi corect aplicate, instanţele corect au stabilit culpa cărăuşului în raport de art.82.1 din Regulamentul de transport.
Susţinerea recurentei pârâte că ar datora eventual cu titlu de despăgubiri doar suma de 9.174.000 lei şi nu 29.311.414 lei cât s-a solicitat prin acţiune, deoarece pentru diferenţa dintre cele două sume nu s-a făcut dovada că s-a vărsat la bugetul statuluica şi TVA, accize şi taxă de drum, nu poate fi primită.
Potrivit art.85.2 din Regulamentul C.F.R., despăgubirile C.F.R. se plătesc la preţul curent al mărfii, unde în afară de preţul de producţie potrivit OG nr. 27/2000 şi nr. 321/1992 sunt datorate şi sumele reprezentând T.V.A. şi accize, dar în raport de dispoziţiile Legii 18/1996 modificată, taxele se virează la stat de către producător.
Astfel fiind, în raport de considerentele arătate, se constată că cele două instanţe au analizat corect probele dosarului şi admisibilitatea acţiunii faţă de celelalte două pârâte, recursul declarat fiind nefondat a fost respins conform art.312 pct.1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. – SUCURSALA MARFĂ IAŞI, împotriva deciziei nr.711 din 28 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 331/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 335/2001. Comercial → |
|---|
