ICCJ. Decizia nr. 336/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.336
Dosar nr.7306/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 ianuarie 1998, reclamantă S.C. C. S.R.L. a chemat în judecată S.C. C. Odobeşti şi pe preşedintele acesteia, H.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună obligarea în solidar a pârâţilor la suma de 700.000 lei, majorată ulterior la 1.534.520.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 27 februarie – 13 martie 1997, Complexul de Alimentaţie Publică M. Odobeşti, exploatat de aceasta în baza unui contract de închiriere, a fost închis pentru inventariere, ceea a dus la înregistrarea prejudiciului solicitat prin acţiune.
Prin sentinţa nr.32 din 30 iunie 1998, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei 47.448.216 lei cu titlu de daune.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel atât reclamanta, care a susţinut că prin hotărârea atacată nu au fost valorificate concluziile primei expertize din care rezultă că prejudiciul produs acesteia este în sumă de 1.534.520.000 lei, cât şi pârâta S.C. C., susţinând că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu şi că suma acordată este mult prea mare în raport de posibilele realizări financiare.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr.23 din 19 ianuarie 1999, a respins ambele apeluri, ca nefondate, reţinând că în mod corect prima instanţă a înlăturat prima expertiză şi a validat concluziile celei de a doua expertize efectuate în cauză.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamanta, care a reiterat criticile formulate în apel, cât şi pârâta care a susţinut că instanţa de apel a apreciat eronat probele administrate.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr.629 din 3 februarie 2000, a admis recursurile, a casat Decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a soluţionat cauza fără a lămuri aspectele contradictorii ale expertizelor efectuate în această etapă procesuală.
Ca atare, se impune stabilirea situaţiei de fapt în raport de realizările anterioare efective ale reclamantei.
Rejudecând cauza, după casarea cu trimitere, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize care a concluzionat în sensul că reclamantei nu i-a fost produs nici un prejudiciu.
Prin Decizia nr.410/A din 22 mai 2001, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut concluziile expertizei, menţinute prin răspunsul la obiecţiuni.
Totodată, s-a reţinut că aceste concluzii sunt susţinute de rezultatele înscrise în bilanţul contabil, precum şidin nota de control din 11 martie 1997 din care rezultă căunitatea menţionată nu putea funcţiona din cauza deficienţelor imputabile reclamantei.
În legătură cu apelul declarat de reclamantă, instanţa de control judiciar a reţinut căacesta este nefondat, în raport de împrejurarea că însăşi reclamantase afla în culpă, ca urmare a nerespectării art.V pct.3 din contractul de locaţiune.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, formulând următoarele critici:
- instanţa de control judiciar nu a avut în vedere recunoaşterea pârâtei, în sensul căa produs un prejudiciu reclamantei, în cadrul judecării apelului în primul ciclu procesual.
- instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile instanţei de casare;
- instanţa de apel nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză P., precum şi concluziile expertului B.C.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului în sensul în care a fost formulat.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conformându-se dispoziţiilor instanţei de casare, instanţa de apel, prin încheierea pronunţată la data de 15 iunie 2000 a dispus efectuarea unei expertize, având ca obiective cele la care se referă Decizia instanţei de recurs şi a numit ca expert pe numitul V.N.
La data de 7 iulie 2000, instanţa de apel a admis participarea la efectuarea expertizei, în calitate de consilier expert, numitei R.A., pentru apelanta pârâtă.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză de expertul contabil N.V., asistat de expertul contabil consilier R.A. s-a concluzionat că prin efectuarea inventarierii, conform legii contabilităţii, într-un termen rezonabil, nu s-a produs reclamantei nici un prejudiciu.
După depunerea raportului de expertiză, instanţa de apel a încuviinţat numirea unui consilier expert, la cererea reclamantei, în persoana numitului N.V.
Consilierul N.V. a formulat obiecţiuni la expertiza V. – R., susţinând că experţii menţionaţi nu au răspuns la obiectivele stabilite de instanţa de casare.
Răspunzând la obiecţiuni, pe care le examinează punctual, experţii menţionaţi şi-au menţinut concluziile iniţiale în sensul neproducerii unui prejudiciu reclamantei.
Rezultă aşadar că instanţa de apel, în rejudecare, s-a conformat dispoziţiilor art. 315 din C. proc. civ. , stabilind situaţia de fapt în raport de proba administrată potrivit necesităţii învederate de instanţa de casare, aşa încât criticile formulate în recurs se constată a fi neîntemeiate.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr.410 din 22 mai 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 423/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 332/2001. Comercial → |
|---|
