CSJ. Decizia nr. 3882/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3882
Dosar nr. 8277/2001
Şedinţa publică din 9 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 942 din 22 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta P.F. K. sediul în Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul R.N. domiciliat în Alba Iulia şi obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat în cauză nu reiese că reclamanta şi-ar fi îndeplinit obligaţia pe care şi-a asumat-o prin contractul cu pârâtul respectiv de a asigura tranzacţionarea vânzării – cumpărării imobiliare şi de a procura actele necesare pentru autentificare, adică obligaţia de „a face" asumată de agenţie în calitate de prestator de servicii. Tranzacţionarea vânzării cumpărării s-a făcut în mai 2000, iar încheierea actului autentic s-a realizat în 9 iunie 2000, fără participarea reprezentantului agenţiei.
Împrejurarea că şi cealaltă parte contractantă, O. S.A., filiala Alba, a încheiat un contract de intermediere cu agenţia şi a plătit cu factura fiscală nr. 2191104 către agenţie suma de 6.000.000 lei reprezentând comision pentru intermedierea cumpărării imobilului diferenţa urmând de a se achita până la data de 20 iunie 2000, fapt ce nu a mai fost dovedit de către agenţie pentru restul de preţ, nu este în măsură să facă dovada pretenţiilor reclamantei faţă de pârât, deoarece se poate ca O. să fi apreciat că agenţia şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contractul de intermediere încheiat cu această societate, aşa după cum rezultă şi din declaraţia extrajudiciară a directorului sucursalei, fiind aprecierea subiectivă a acestuia, dar din probele administrate în instanţă, nerezultând îndeplinirea obligaţiei asumate faţă de pârât.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 451/A din 1 iunie 2001 a admis apelul declarat de reclamanta P.F. K. Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 942 din 22 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Alba şi în consecinţă a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea comercială formulată de reclamanta P.F. K. Alba Iulia împotriva pârâtului R.N., pe care îl obligă să plătească reclamantei contravaloarea în lei din ziua plăţii a 3.131 mărci germane şi 8.895.840 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că intermedierea între vânzătorul R.N. şi cumpărătorul O. a fost prestată de reclamantă. Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a determina pe terţ să cumpere imobilul reclamantului, iar împrejurarea că, părţile din contractul de vânzare – cumpărare au mai avut întâlniri ulterioare intermedierii, ori că intermediara reclamantă nu a fost în măsură să întocmească actul autentic de vânzare – cumpărare, nu sunt de natură să înlăture dreptul promitentului faptei altuia de a încasa comisionul promis de către pârât, pentru activitatea de intermediere. Deşi, prin contract reclamanta s-a obligat să rezolve actele necesare pentru notariat, părţile nu au stipulat legat de această obligaţie o diminuare a comisionului sau o sancţiune în cazul neexecutării acelei obligaţii. De altfel, îndeplinirea acestei obligaţii depindea de activitatea pârâtului care era dator să indice reclamantei numărul de carte funciară şi numărul topografic al imobilului, iar numai în baza acestor informaţii reclamanta putea obţine un extras de carte funciară şi apoi să invite părţile din contractul de vânzare – cumpărare în faţa notarului public pentru autentificarea convenţiei.
Împotriva deciziei civile nr. 451/A din 1 iunie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs pârâtul R.N., care a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul că în mod greşit s-a apreciat că reclamanta a efectuat intermedierea vânzării cumpărării imobilului, în realitate neîndeplinindu-şi obligaţiile contractuale, fiind invocate ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 11 C. proc. civ.
Intimata reclamantă P.F. K. Alba Iulia a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente.
Instanţa judecătorească a apelului, motivat şi amplu argumentat, printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, a stabilit cu exactitate raporturile juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul contractului de intermediere imobiliară încheiat la data de 13 septembrie 1999, răspunderea care se instituie în situaţia nerespectării clauzelor contractuale, precum şi obligaţiile legale, aplicabile litigiului de natură comercială.
De necontestat că agenţia imobiliară K. şi-a asumat obligaţia contractuală de a căuta şi a pune la dispoziţie toate ofertele de cumpărare solicitate de beneficiarul R.N., asigurând tranzacţionarea în condiţiile de maximă securitate, pentru imobilul situat în Alba Iulia. În acest sens, reclamanta a încheiat la data de 22 noiembrie 1999, într-un interval de timp scurt, contractul de intermediere cu S.C. O. S.A., sucursala Alba, oferind spre vânzare imobilul proprietatea pârâtului, activitate urmată de vizionarea imobilului şi punerea în legătură a părţilor, în vederea perfectării contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică.
Obligaţia contractuală a pârâtului R.N. consta în plata unui comision de 2% din valoarea tranzacţiei intermediată de agenţia imobiliară K., obligaţie care nu a fost respectată, cu motivarea că agenţia imobiliară K. nu a întocmit nici un act necesar tranzacţiei.
Relevanţă juridică maximă în stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi de drept o reprezintă actele depuse de părţi, declaraţia conform încheierii de autentificare nr. 1788 din 21 noiembrie 2000 a Biroului Notarului Public A.R.E., prin care directorul sucursalei O. S.A. Alba confirmă că a solicitat un imobil cu destinaţia de sediu de firmă, l-a vizionat şi a avut întâlnire cu pârâtul R.N., toate aceste activităţi fiind efectuate de agenţia imobiliară K., precum şi recunoaşterea pârâtului, din cuprinsul întâmpinării depuse în faza de apel, prin care precizează că în luna octombrie 1999 reclamanta a realizat un contract între R.N. ca vânzător şi S.C. O. S.A., ca potenţial cumpărător.
Împrejurarea că reclamanta nu a fost prezentă la data când a fost perfectat în formă autentică contractul de vânzare – cumpărare între vânzătorul R.N. şi cumpărătorul S.C. O. S.A., nu este de natură să înlăture obligaţia de plată a comisionului promis, deoarece obligaţia de plată a comisionului are ca izvor de drept contractul de intermediere încheiat între părţi, iar obligaţia s-a născut în legătură directă şi exclusivă cu dreptul pârâtului de a beneficia de intermediere.
Aceste argumentări juridice fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâtul R.N., nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia civilă nr. 451/A din 1 iunie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul R.N. împotriva deciziei nr. 451/A din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 392/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 327/2001. Comercial → |
|---|
