CSJ. Decizia nr. 3948/2001. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3948

Dosar nr. 9156/2001

Şedinţa publică din 15 octombrie 2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 3842 din 13 iulie 1999, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantului C.A. împotriva pârâtei S.C. T.C.´94 SRL Bucureşti care a fost obligată la plata sumei de 30.340.000 lei reprezentând contravaloare lucrări de construcţii neexecutate sau executate necorespunzător. A mai fost obligată pârâta şi la plata sumei de 8.905.516 lei cheltuieli de judecată, precum şi la restituirea bunurilor primite în folosinţă pe durata executării lucrărilor sau contravaloarea în lei a acestora la data executării efective a sentinţei dar nu mai puţin de 21.188.000 lei. S-a respins prin aceeaşi sentinţă capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 2996 din 3 decembrie 1998.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs. Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 6124/2001 din 31 octombrie 2001 a admis acest recurs, a modificat hotărârea instanţei de apel în sensul că a obligat-o pe pârâtă la 334.403.000 lei prejudiciu actualizat la data de 25 martie 1999 şi la 99.929.187 lei penalităţi de întârziere, cu 13.205.170 lei cheltuieli de judecată şi menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei.

La data de 29 mai 2002, pârâta S.C. T.C. SRL Bucureşti a formulat cerere de revizuire a hotărârii de mai sus, susţinând că:

- instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. A susţinut că nejustificat a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere în condiţiile în care prin încheiere interlocutorie instanţa de fond a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind plata penalităţilor de întârziere;

- obligând pârâta la plata penalităţilor de întârziere, instanţa de recurs prin Decizia pronunţată a săvârşit o extra petita, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Cererea de revizuire este nefondată.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

În cauză revizuienta nu a prezentat nici un înscris nou astfel că cerinţele impuse de textul de mai sus nu sunt îndeplinite pentru ca revizuirea acestei hotărâri să fie admisibilă.

Revizuienta a mai invocat şi prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că hotărârea din recurs a obligat-o la plata de penalităţi de întârziere, la care de fapt reclamantul renunţase.

În textul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este reglementată situaţia în care se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut s-au nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Nici cerinţa acestui text nu este îndeplinită pentru a se admite revizuirea hotărârii de recurs, întrucât instanţa de recurs nu numai că nu a acordat mai mult decât s-a cerut, dar, în hotărârea sa a examinat şi aspectul referitor la renunţarea la judecată şi a apreciat corect că renunţarea la judecată nu s-a făcut în condiţiile art. 246 C. proc. civ. şi deci capătul de cerere reprezentând penalităţi de întârziere a rămas valabil solicitat de reclamant.

Aşa fiind cererea de revizuire va fi respinsă şi în temeiul art. 274 C. proc. civ. revizuienta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatului cu ocazia judecării acestei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată cererea de revizuire formulată de S.C. T.C.´94 SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 6124 din 31 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.

Obligă revizuienta să plătească intimatului C.A. 8.925.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3948/2001. Comercial