CSJ. Decizia nr. 393/2001. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 393.

Dosar nr. 9076/2001

Şedinţa publică din 15 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 2822/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reclamanta S.N.P. P. S.A., sucursala C. Bucureşti, a acţionat în judecată pe pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ, sucursala Bucureşti, solicitând ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată la plata sumei de 21.497.370 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 5.350 kg benzină lipsă la destinaţie, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susţinut că pârâta este răspunzătoare pentru suma de mai sus întrucât, urmare neîndeplinirii obligaţiei de pază şi supraveghere a mărfii încredinţată spre transport, se instituie prezumţia legală de culpă a căii ferate privind lipsurile constatate la destinaţie.

Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 3309 din 24 martie 2001 a admis această acţiune şi a dispus obligarea la plată a pârâtei pentru suma de 21.497.370 lei daune şi 1.794.790 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că mijlocul de transport a sosit la destinaţie cu sigiliile rupte şi cu două rapoarte de eveniment dresate pe parcursul transportului.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 1238 din 24 septembrie 2001, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre corectă atâta vreme cât înscrisurile depuse la dosar probează culpa exclusivă a unităţii de transport.

Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, susţinând că este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

- instanţele de fond şi apel nu au analizat mijloacele de probă în baza cărora pârâta a formulat apărările sale;

- nu au fost interpretate corect prevederile legale din Regulamentul de Transport.

Recursul pârâtei este nefondat.

Analizând hotărârea recurată în raport de criticile aduse acesteia de recurentă, se constată faptul că această hotărâre este corectă.

Astfel, critica potrivit cu care prin hotărârea recurată nu s-au analizat înscrisurile depuse de pârâtă ca probe ale acesteia în apărare, nu este întemeiată întrucât instanţa de apel a analizat detaliat aceste probe, consemnând că procesul – verbal de constatare nr. 168/2000 întocmit de comisia mixtă, legal constituită a menţionat că sigiliul predătorului nr. 32014 lipseşte, iar în locul acestuia s-a găsit aplicat sigiliul staţiei C.F.R. P. nr. 19606 şi a apreciat corect instanţa de apel că de aici rezultă, în mod evident, violarea sigiliului în scopul sustragerii produsului.

Obligaţia asigurării corespunzătoare a mărfii a fost în sarcina cărăuşului aşa cum s-a angajat prin semnarea scrisorii de trăsură nr. 608035 din 16 martie 2000.

Nici critica potrivit cu care nu au fost interpretate corect prevederile legale din Regulamentul de Transport nu este întemeiată deoarece din lectura hotărârii recurate se impune constatarea că instanţa de apel a analizat art. 82 şi art. 83 din Regulamentul de transport consemnând corect că integritatea mărfii încredinţată spre transport pe întreg parcursul acestuia, până la eliberarea mărfii către destinatarul prevăzut în scrisoarea de trăsură.

Aşadar prevederile legale au fost corect interpretate de instanţa de apel; se constituie prezumţia legală de culpă a cărăuşului în cazul în care mijlocul de transport are semne de violare cum de altfel rezultă şi din art. 82.5 coroborat cu art. 83.3 din Regulamentul de Transport, ceea ce impune constatarea că recursul pârâtei este nefondat şi urmează a se respinge cu această menţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ, sucursala Bucureşti, prin S.M.F. S.A., oficiul juridic teritorial Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1238 din 24 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 393/2001. Comercial