ICCJ. Decizia nr. 488/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 488.
Dosar nr. 939/2001
Şedinţa publică din 4 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 februarie 2000, creditoarea R.A.A.Z.L. Constanţa Sud şi a Z.L. Basarabi a formulat cerere de distribuţie a preţului în sumă de 25.100 USD în echivalentul în lei la data efectuării împărţelii, obţinut din vânzarea silită a m/n M.I – proprietatea debitorilor M.W., M.E.G. şi M.A.
Prin încheierea nr. 88/MF din 31 martie 2000, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis cererea şi a dispus distribuirea preţului în sumă de 471.160.950 lei (echivalentul a 25.100 USD la data consemnării) obţinut din vânzarea silită a M/N M.I, consemnat la dispoziţia Tribunalului Constanţa, la CEC, sucursala Constanţa, după cum urmează:
1. Creditoarei RA A.Z.L. Constanţa Sud şi Z.L. Basarabi – suma de 4.665.175 lei – cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de urmărire a vasului, creanţă privilegiată conform art. 687 alin. (1) pct. 1 C. com.
2.1. Creditoarei A.Z.L. Constanţa şi Basarabi R.A. – 336.212.517 lei – tarife de cheiaj, creanţă privilegiată conform art. 687 alin. (1) pct. 3 C. com.;
2.2. Creditoarei C.Z. Constanţa prin I.N.C. – suma de 20.393.320 lei – taxe prestaţii portuare, creanţă privilegiată conform art. 687 alin. (2) pct. 3 C. com.;
2.3. Creditoarei S.C. C.R.M. S.A.C. Constanţa – suma de 109.865.854 lei – taxe de remorcaj, creanţă privilegiată conform art. 687 alin. (1) pct. 3 C. com.
A constatat că are calitatea de creditor privilegiat conform art. 687 alin. (1) pct. 4 C. com. custodele I.F. pentru creanţa în valoare de 2.310 USD, reprezentând indemnizaţia de custode pentru perioada 22 septembrie 1999 – 24 februarie 2000.
S-a constatat că au calitatea de creditori chirografari:
- RA A. Z.L. Constanţa Sud şi Basarabi pentru creanţa în valoare de 14.829.737 lei reprezentând: daune – 1.848.700 lei, conform sentinţei civile nr. 67 din 5 mai 1999 pronunţată de Tribunalul Constanţa; cheltuieli de judecată – 8.919.937 lei, conform aceleiaşi sentinţe civile; cheltuieli pentru comunicarea sentinţei civile – 4.044.600 lei şi cheltuieli pentru investire cu formulă executorie a sentinţei civile – 16.500 lei;
- C.Z. Constanţa prin I.N.C., pentru creanţa în sumă de 3.872,18 USD în echivalent în lei – majorări de întârziere.
S-a respins ca nefondată cererea privind înscrierea în tabloul de distribuţie a preţului formulată de creditoarea C.N.A.P.M. S.A., pentru creanţă în valoare de 51.350 USD, respectiv 92,75 USD/zi până la data părăsirii portului, reprezentând tarif cheiaj, utilizare bazin portuar.
S-a respins ca tardivă cererea aceleiaşi creditoare privind înscrierea în tabloul de distribuţie a preţului, pentru suma de 4.316 USD, reprezentând contravaloare prestaţii intervenţii de salvare a navei M.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a verificat creanţele înscrise pe tabloul de împărţeală de creditori, prin prisma prevederilor art. 932 şi art. 687 C. com.
Prin Decizia civilă nr. 94/MF din 9 noiembrie 2000, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de creditorii I.N.C. Constanţa şi C.N.A.P.M. Constanţa, împotriva încheierii mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în conformitate cu art. 46 C. com., obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate şi prezentarea unei facturi neacceptate nu poate face dovada contra cuiva, pentru existenţa prestaţiilor pretinse; deci, creditoarea C.N.A.P.M. Constanţa S.A. nu a dovedit că are o creanţă certă, în măsura în care nu poate face dovada nici a existenţei, a cuantumului şi exigibilităţii ei şi în mod corect a fost respinsă cererea de înscriere în tabloul de distribuţie.
În ce priveşte apelul I.N.C. Constanţa a reţinut că susţinerea apelantei în sensul că ar fi creanţă bugetară creanţa sa principală cu titlu de servicii portuare nu poate fi reţinută, deoarece acestea sunt tarife şi nu taxe de navigaţiune pentru navă, împrejurare în care nici creanţele derivate ale creanţei principale, respectiv majorările, nu pot avea acest caracter, aşa cum pretinde apelanta ele nefiind privilegiate, ci simple creanţe chirografare, aşa cum s-a reţinut în hotărârea primei instanţe.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs creditorii I.N.C. pentru C.Z. Constanţa şi C.N.A.P.M. Constanţa SA Constanţa.
În recursul său, creditorul I.N.C. pentru C.Z. Constanţa arată, în esenţă, următoarele:
1 – sunt întrunite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a reţinut greşit în ce priveşte creanţele instituţiei sale că nu ar fi creanţe bugetare, deşi art. 3 din OG nr. 48/1994 privind taxele pentru prestaţii de servicii în porturi prevede că taxele percepute de căpităniile de port ca instituţii publice constituie venit la bugetul de stat.
2 – sunt îndeplinite şi cerinţele art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece instituţia sa a depus la dosarul de apel şi ORDINUL DE PLATĂ nr. 453 pentru a dovedi că suma de 20.393.320 lei, dobândită cu ocazia distribuirii preţului din dosarul de vânzare silită a navei a fost virată către bugetul de stat, respectiv Trezoreriei Municipiului Constanţa, - dovadă pe care o consideră ca fiind hotărâtoare şi care nu a fost luată în considerare.
Faţă de cele precizate, susţine că ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au reţinut greşit că respectivele creanţe ale instituţiei sale nu sunt „taxe de navigaţiune stabilite prin lege" conform art. 687 pct. 3 C. com., atât timp cât instituţia sa a probat că taxele sale ca instituţie publică sunt stabilite prin lege, respectiv prin OG nr. 42/1994 şi chiar art. 689 pct. 3 C. com. prevede că privilegiile se probează şi se conservă, respectiv „taxele de navigaţiune cu recipisele autorităţii competente" or, consideră că instituţia sa C.Z. Constanţa a dovedit că este autoritate de stat privind navigaţia în apele române în subordinea Ministerului Transporturilor, astfel încât creanţele instituţiei sale nu pot fi trecute la creanţe chirografare.
2 – în ce priveşte majorările de întârziere, consideră că sunt datorate în temeiul dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, fiind îndeplinite şi cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece majorările se percep în mod imperativ şi urmează creanţa bugetară, conform principiului „accesorium sequitur principale", iar acestea nu sunt simple creanţe chirografare, cum greşit s-a apreciat.
3 – în sfârşit, susţine că, au fost încălcate şi dispoziţiile BNR în ce priveşte distribuirea preţului, întrucât, atât timp cât preţul obţinut din vânzarea navei a fost achitat de către adjudecatar (dobânditor) în valută (USD), iar distribuirea preţului s-a făcut în lei, nici cursul de schimb leu/dolar nu trebuia calculat de către instanţă ca o medie aritmetică, având în vedere că acesta nu poate fi decât cel stabilit de BNR şi este aplicabil sumelor în dolari la data achitării.
În consecinţă, solicită casarea deciziei şi încheierii pronunţate în cauză şi să se hotărască asupra fondului sau să se retrimită spre rejudecare, pentru refacerea tabloului de distribuţie a preţului conform ordinii de priorităţi stabilită conform legii (pentru acordarea sumei de 1.240,24 USD) în modul arătat, acordarea majorărilor de întârziere legal constituite (în valoare de 4.099,24 USD) calculate până la 31 mai 2000 – data achitării debitului şi acordarea creanţelor în valută sau echivalentului în lei la data achitării (nu medie aritmetică).
Recurenta creditoare C.N.A.P.M.C. S.A. Constanţa critică şi ea Decizia pronunţată de instanţa de apel, susţinând că motivarea acesteia privind respingerea apelului său, se fundamentează pe o gravă greşeală de fapt, ce decurge din omisiunea luării în consideraţie a situaţiei juridice a m/n M., ce a fost supusă procedurii de executare silită.
Astfel, arată că greşit i s-a respins apelul motivat de neacceptarea la plată a facturii emise, întrucât în aplicarea dispoziţiilor art. 43 C. com., trebuiau avute în vedere circumstanţele obiective şi reale ale speţei de faţă, la care trebuia să fie raportată acceptarea la plată a facturii, respectiv situaţia juridică de fapt a navei M.– de abandon din partea foştilor armatori, şi de sediul necunoscut al acestora.
În ce priveşte cuantumul creanţei, cât şi exigibilitatea acesteia, le consideră dovedite şi, mai mult, face dovada prestaţiei pe care a efectuat-o – de punere la dispoziţie navei M. a unei dane pentru acostare – cu buletinele informative, acte oficiale în baza dispoziţiilor HG nr. 517/1998, în care se consemnează şi danele la care sunt acostate navele, data de sosire.
Astfel fiind, solicită admiterea recursului pe care l-a formulat, desfiinţarea deciziei curţii de apel şi, pe fondul cauzei, să se admită cererea sa de înscriere în tabloul de distribuţie a preţului, cu suma de 51.350 USD.
Recursurile sunt fondate şi vor fi admise potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte recursul declarat în cauză de creditorul I.N.C. pentru C.Z. Constanţa, se constată următoarele:
Susţinerea recurentei în sensul că greşit s-a reţinut că respectivele creanţe ale instituţiei sale nu sunt creanţe bugetare este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 3 din OG nr. 48/1994, sumele încasate reprezentând taxe pentru prestaţiile şi serviciile efectuate de căpităniile de port din România, ca instituţii publice constituie venit la bugetul de stat.
Prevederile ordonanţei mai sus menţionate au suferit într-adevăr modificări, prin OG nr. 67/1998, în sensul că taxele au fost transformate în tarife, dar aceste modificări s-au produs abia la data de 27 august 1998, or în speţă, facturile depuse la dosar, pentru dovedirea debitului de recuperat de către recurentă, au fost emise în perioada 12 iunie 1996 – 08 octombrie 1997, deci anterior modificărilor, când era în vigoare OG nr. 48/1994, aflându-se deci sub incidenţa dispoziţiilor acestui act normativ, ce reglementa creanţele în discuţie ca fiind taxe ce se cuvin bugetului de stat, aşa încât rezultă fără echivoc natura de creanţe bugetare a acestora.
Că este aşa rezultă şi din dispoziţiile HG nr. 627/1998, privind organizarea şi funcţionarea I.N.C., care la art. 12 alin. (1) au prevăzut că veniturile încasate de către căpităniile zonale până la intrarea în vigoare a menţionatei hotărâri se virează la bugetul de stat, iar cheltuielile de funcţionare a acestor instituţii publice se suportă până la aceeaşi dată, din alocaţiile bugetare prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor, - sens în care recurenta având obligaţia să recupereze sumele restante şi să le vireze la bugetul de stat, cu ocazia distribuirii preţului în valoare de 20.393.320 lei a şi emis ordinul de plată nr. 453 din 9 iunie 2000 cu care a virat suma la bugetul statului, în contul Trezoreriei Municipiului Constanţa, astfel cum a dovedit cu ordinul de plată depus la dosar.
Întemeiat în susţinerea caracterului bugetar al creanţelor sale au fost invocate de către recurentă şi dispoziţiile legilor bugetului de stat pe anii 1995, 1996, 1997 şi 1998, potrivit cărora taxele reglementate de OG nr. 48/1994 constituie venituri nefiscale la bugetul de stat.
Ca atare, se reţine natura juridică a creanţelor recurentei, în sensul că acestea sunt creanţe bugetare este de netăgăduit, cum fără tăgadă rezultă şi că ne aflăm în prezenţa unor taxe de navigaţiune stabilite prin lege, respectiv prin O.G nr. 42/1994, încadrându-se ca atare pe deplin în cerinţele art. 687 alin. (3) C. com., precum şi în cele ale art. 689 pct. 3 din acelaşi cod, în sensul că a făcut dovadă că este autoritate competentă, respectiv autoritate de stat privind navigaţia în apele române, în subordinea Ministerului Transporturilor, - aşa încât sunt creanţe privilegiate, îndeplinind condiţiile acestui statut.
Ca urmare, având în vedere că principala creanţă a recurentei este privilegiată, urmează ca majorările de întârziere, derivate ale acesteia să fie abordate prin prisma dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 11/1996, precum şi ale principiului accesorium sequitur principale, având şi ele acelaşi caracter ca şi creanţa principală.
Referitor la recursul creditoarei C.N.A.P.M. SA Constanţa se reţin, de asemenea, următoarele:
Într-adevăr, creanţa acesteia în sumă de 51.350 USD reprezentând contravaloarea facturii nr. 1229434 din 30 decembrie 1999, emisă pentru folosinţa de către m/n M. în perioada 24 septembrie 1996 – 30 decembrie 1999 a infrastructurii Portului Constanţa, respectiv pentru utilizare cheu şi bazin portuar şi pentru staţionarea navei la dană, se impunea a fi analizată prin aplicarea dispoziţiilor art. 46 C. com. la împrejurările de fapt ale speţei, respectiv navă abandonată de foştii armatori, cu sediul necunoscut, precum şi ale Convenţiei internaţionale pentru verificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile şi ipotecile maritime de la Bruxelles.
Astfel, este evident că debitorul prestaţiilor efectuate fiind chiar armatorul navei care a abandonat-o, factura mai sus menţionată nu poate fi acceptată de către acesta, dar serviciile au fost efectiv prestate şi au fost confirmate de autoritatea portuară, iar dovada prestaţiilor efectuate a fost făcută şi cu buletinele informative depuse la dosar, creanţa fiind deci exigibilă.
În ce priveşte cuantumul creanţei, factura emisă reprezintă un document valabil de plată şi face dovada cuantumului acesteia, având menţionată valoarea totală a prestaţiilor efectuate, menţionate în cuprins.
Ca atare, fiind certă, lichidă şi exigibilă se reţine că şi această creanţă este privilegiată, fiindu-i aplicabile atât dispoziţiile art. 687 C. com. cât şi cele ale Convenţiei internaţionale mai sus menţionate, care îi confirmă acest caracter.
În consecinţă, reţinându-se că respectivele creanţe aflate în discuţie ale ambilor recurenţi-creditori au statut de creanţe privilegiate, se impune ca, admiţându-se recursurile şi apelurile pe care aceştia le-au declarat, să se trimită dosarul aceleiaşi instanţe, pentru refacerea tabloului creditorilor şi distribuire a preţului.
Astfel fiind, vor fi admise recursurile declarate de creditorii I.N.C. pentru C.Z. Constanţa şi C.N.A.P.M. Constanţa, va fi casată Decizia recurată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe, prin admiterea apelurilor aceloraşi părţi împotriva încheierii tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de creditorii I.N.C. pentru C.Z. Constanţa şi C.N.A.P.M. Constanţa împotriva deciziei nr. 94/MF din 9 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, Maritim Fluvială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, prin admiterea apelurilor aceloraşi părţi împotriva încheierii nr. 88/MF din 31 martie 2000 a Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4899/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 468/2001. Comercial → |
|---|
