ICCJ. Decizia nr. 496/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 496.
Dosar nr. 8214/2001
Şedinţa publică din 10 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. A.T. S.A. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. N. S.A. Bucureşti şi C.N.M. R. Constanţa, în faţa Tribunalului arbitral, şi a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să fie obligate la plata sumei de 215.000 USD reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate la nava C. precum şi la plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.
Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Tulcea, prin hotărârea nr. 2 din 28 februarie 2001 a admis în parte acţiunea şi le-a obligat în solidar pe cele două pârâte la plata sumei de 115.000 lei preţ prestaţii, la 956.020 USD penalităţi şi la 290.923.449 lei cheltuieli de judecată.
Acţiunea în anulare formulată de pârâtaS.C. N. S.A. Bucureşti împotriva hotărârii nr. 2/2001 pronunţată de Comisia de Arbitraj Tulcea a fost admisă de Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa nr. 31 pronunţată la data de 5 iulie 2001.
Curtea, a respins excepţia de tardivitate a acţiunii în anulare cât şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. a anulat hotărârea arbitrală şi rejudecând fondul a obligat-o pe reclamanta din acţiunea în anulare (pârâtă în acţiunea arbitrală) S.C.N.S.A. la plata sumei de 115.000 dolari USD contravaloare prestaţii la 115.000 dolari penalităţi şi la 72.730.000 lei cheltuieli de judecată iar pe S.C. A.T. la plata sumei de 132.195.000 lei cheltuieli de judecată către S.C. N. S.A.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune că dispoziţiile aplicabile sunt cele prevăzute de codul comercial art. 955 alin. (1), şi că în raport de data când s-a născut dreptul la acţiune, termenul de un an a fost întrerupt prin introducerea acţiunii de către reclamantă la Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Cu privire la capătul de cerere pentru plata penalităţilor de întârziere ce a fost criticat prin acţiunea în anulare, instanţa a reţinut că s-au încălcat prevederile art. 7 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 76/1992 întrucât suma acordată nu a fost limitată sub aspectul cuantumului la suma datorată drept contravaloare a prestaţiilor.
Împotriva sentinţei nr. 31 din 5 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, reclamanta S.C. A.T. S.A. şi pârâta S.C. N. S.A. (denumirea de reclamantă şi pârâtă fiind dată de poziţia procesuală din faţa instanţei arbitrale care a judecat ca primă instanţă fondul).
Prin recursul său S.C. A.T. a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (8) – (10) C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă că prin sentinţa atacată, Curtea de apel a redus greşit cuantumul penalităţilor de întârziere în plată. Această reducere, în opinia sa, este urmarea neexaminării suficiente a actelor dosarului, a probatoriilor din care se putea observa că pârâtele nu au contestat clauza penală şi nici calculul penalităţilor.
În raport de criticile formulate, reclamanta a solicitat menţinerea sentinţei arbitrale şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata tuturor sumelor din acţiunea introductivă, cât şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea recursului.
Pârâta S.C. N. S.A., prin recursul său a criticat soluţia instanţei de apel cu motivarea că au fost interpretate greşit dispoziţiile legale referitoare la prescripţia dreptului la acţiune atunci când s-a reţinut că termenul de un an prevăzut de art. 955 C. com. a fost întrerupt deşi acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti a fost respinsă.
Potrivit opiniei sale în sprijinul căreia a citat dispoziţiile art. 1868 C. civ., efectul întreruptiv al prescripţiei se produce dacă acţiunea a fost admisă irevocabil şi numai dacă a fost introdusă în termenul defipt de lege.
Soluţia a fost criticată şi pe fond pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv recurenta pârâtă a susţinut că au fost interpretate greşit prevederile art. 3.2 din contract ce vizează moneda de plată şi momentul convertirii acesteia în lei.
Înalta Curte de Casaţie, înainte de a examina motivele invocate de cele două recurente, a luat în examinare, ca o chestiune prealabilă, nesemnarea încheierii de amânare a pronunţării din data de 28 iunie 2001, de judecătorii care au dezbătut pricina cât şi semnarea sentinţei recurate, pentru cei doi judecători, de către preşedintele instanţei şi a reţinut:
Potrivit art. 261 alin. (6) C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi se semnează de judecători şi grefier.
În cazul în care instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se poate amâna pentru un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile.
În lumina acestor dispoziţii, în speţă, se constată că dezbaterile au avut loc la data de 28 iunie 2001 iar pronunţarea a fost amânată la data de 5 iulie 2001.
Încheierea din 28 iunie 2001 prin care au fost consemnate dezbaterile asupra fondului face parte integrantă din hotărâre aşa încât dispoziţiile procedurale referitoare la semnarea acesteia de către judecătorii care au compus completul de judecată sunt deopotrivă obligatorii.
Întrucât încheierea de şedinţă din 28 iunie 2001 face corp comun cu hotărârea din 5 iulie 2001, nesemnarea acesteia de către judecători atrage nulitatea hotărârii deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea completului, prezenţa părţilor precum şi cu privire la alte împrejurări esenţiale referitoare la modul cum au decurs dezbaterile.
Un alt motiv care atrage nulitatea hotărârii este semnarea acesteia pentru toţi membrii completului de judecată de preşedintele instanţei, care nu a făcut parte din complet, contrar art. 261 alin. (7) C. proc. civ. care stabileşte pentru cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, în locul acestuia va semna preşedintele instanţei.
În consecinţă, potrivit art. 304 alin. (5) C. proc. civ. ambele recursuri vor fi admise sentinţa pronunţată de curtea de apel va fi casată iar cauza se va trimite pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării va fi citată şi C.N.M. R. S.A., care în faţa Curţii de Apel, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă, nu a fost citată deşi a fost parte în proces, iar din dispozitivul sentinţei recurate nu rezultă că instanţa s-a pronunţat şi faţă de această pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
îN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta S.C. A.T. S.A. Tulcea şi de pârâta S.C. N. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 31 din 5 iulie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 10 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 499/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 494/2001. Comercial → |
|---|
