CSJ. Decizia nr. 58/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 58Dosar nr. 3273/2001
Şedinţa publică din 15 ianuarie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. E/240/2000 la Tribunalul Gorj, reclamantul F.P.S. Bucureşti a solicitat instanţei ca prinhotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei S.C. C.C. S.A. Mătăsari la plata sumei de 83.756.170 lei, reprezentând 54.279.520 lei dividende datorate pentru exerciţiul financiar 1997 şi 29.476.650 lei, daune interese moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 194 din 21 aprilie 2000 a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 54.279.520 lei dividende.
S-a respins cererea pentru daune interese.
Prin Decizia civilă nr. 1689 din 11 decembrie 2000, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul, reclamantului F.P.S. Bucureşti declarat împotriva hotărârii instanţei de fond prin care a cerut obligarea pârâtei şi la plata daunelor interese.
Împotriva menţionatei decizii reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii în cuantumul precizat.În criticile formulate recurenta susţine în esenţă următoarele:
- Decizia instanţei de apel se întemeiazăpe aplicarea greşită a legii deoarece dobânzile solicitate de A.P.A.P.S. sunt daune interese ce au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligaţiei;
- în mod nelegal s-a respins cererea sa pentru dobânzi întrucât s-au invocat dispoziţiile art. 43 C. com.
- dreptul său de a pretinde dobânzi este întemeiat şi pe dispoziţiile din Codul comercial care stabileşte că toate datoriile comerciale lichide şi exigibile sunt purtătoare de dobânzi din ziua când devin exigibile.
Problema de drept invocată în prima critică adusă deciziei pronunţată în apel este cea a dobânzii în materie comercială reglementată de art. 43 C. com.prin derogare de la normele dreptuluicivil.
Această problemă este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.
Când obligaţia contractuală constă în„facere" sau „dare" a unui alt bun decât o sumă de bani, regula invocată din ideea de integralădespăgubire a creditorului este că aceasta din urmă are dreptul să reclame creditorului, potrivit art. 1084 C. civ., atât pierderea cât şi câştigul nerealizat, cu condiţia să facă dovada existenţei şi întinderii lor.
Dacă prestaţia corectăîntr-o sumă de bani, daunele sunt prezumate, aşa încât creditorulnu mai este obligat să facă dovada lor [art. 1088, alin. (2) C. civ.] .
Este necontestat că, în cauză, obligaţia care nu a fost îndeplinită este comercială aşa încât se aplică dispoziţiile art. 43 C. com. care stipulează că datoriile comerciale, lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabileşte de lege, în afară de cazul când părţile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale.
Din acest punct de vedere este de reţinut că părţile nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deşi curge de drept, trebuia determinat.
Stăruinţa recurentei de a i se acorda dobânda pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an nu poate fi primită întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi.
Dobânzile în materie comercială reprezintă, aşa cum susţine şi recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare şi, în consecinţă, ele corespund folosirii sumei de bani, aparţinând altuia de către debitor.
În comercial, au fost menţinute principiile care guvernează daunele compensatorii, pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general şi cu consemnarea unor excepţii de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii şi înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale şi câştigului realizat.
Derogarea priveşte însă momentul de la care curg dobânzile şi faptul că acestea curg de drept.
Prin urmare, recurenta, a dat o interpretareproprie dispoziţiilor art. 43 C. com. atunci când a susţinut că în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti de natură comercială creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.
După cum rezultă din susţinerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului şi prin urmare, nu sunt menite să conducă la constituirea de depozite.
Este adevărat că OG nr. 9/2000 care reglementează dobânda legală în materie comercială este ulterioară momentului naşterii obligaţiei de plată a dividendelor, dar şi în lipsa acestui act normativ sau a unei stipulaţii convenţionale între părţi s-a acordat constant dobânda la nivelul taxei de scont al B.N.R. care s-a considerat cea mai stabilă şiechitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuţiedobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956.
Cum recurenta nu şi-a însuşit un punct de vedere subsidiar cu un calcul corespunzător bazat pe probe, instanţele au soluţionat acest capăt de cererea cu respectarea principiului disponibilităţii.
În consecinţă, criticile sunt nefondate, astfel că potrivit art. 312 şi urm. C. proc. civ. recursul se va respinge.
PENTRUACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1689 din 11 decembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi15 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 594/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 505/2001. Comercial → |
|---|
