CSJ. Decizia nr. 763/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 763Dosar nr. 7619/2001
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 noiembrie 2000, reclamantul R.A. I.G.C., Direcţia Teritorială Timişoara, a solicitat obligarea pârâtei S.C. E.G. S.A. Petroşani, la plata sumei de 8.121.944 lei reprezentând tarif pentru utilizarea spectrului radioelectric neachitat, de 7.821.432 lei penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 149/CA din 24 ianuarie 2001, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea şi a reţinut în motivarea acesteia că factura în litigiu vizează o perioadă ulterioară celei stabilite în acordul de utilizare nr.T/00080/1998 iar reclamantul nu a făcut dovada prelungirii acordului respectiv.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel care a fost admis prin Decizia nr. 523 /A din 18 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar hotărârea a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis în parte acţiunea iar pârâta a fost obligată să-i plătească suma de 8.121.944 lei cu titlu de preţ şi 709.755 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceiaşi decizie a fost respins capătul de cerere privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere iar pârâta a mai fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 362.377 lei.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că din actele dosarului , a rezultat că pârâta nu a plătit diferenţa de tarif aferentă perioadei 20 decembrie 1998 – 20 aprilie 1999, iar penalităţile de întârziere nu sunt datorate în lipsa unei convenţii în acest sens.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei menţionate mai sus, susţinând în esenţă că în mod greşit nu i s-au acordat penalităţile de întârziere deoarece ele sunt datorate în baza Legii nr. 74/1996 şi O.M.C. 364/1993, O.M.C. 326/1997 care prevăd expres obligativitatea achitării unei penalităţi de 0,3% pe zi pentru neplata la termen a tarifelor de utilizare a spectrului .
Împotriva aceleiaşi decizii, a declarat recurs şi pârâta în cauză, susţinând că instanţa de apel, în analiza probelor dosarului, a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura şi înţelesul vădit neîndoielnic a acestora situaţie în care a achiesat la modul de calcul incorect al reclamantei privind tariful de asigurare a frecvenţei pe perioada convenţiei părţilor şi la facturarea unui serviciu care în realitate, nu a fost prestat.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în ce priveşte recursul reclamantei se constată ca fiind întemeiată soluţia instanţei de apel de respingere a capătului de cerere referitor la penalităţile de întârziere deoarece răspunderea sub forma penalităţilor nu poate interveni decât în situaţia în care părţile au stipulat o clauză penală în convenţia încheiată (art. 1066 C. civ.).
Împrejurarea că obligativitatea achitării unei penalităţi de 0,3% pe zi întârziere pentru neplata la termen a tarifelor de utilizare a spectrului este prevăzută de acte normative în materia telecomunicaţiilor este lipsită de relevanţă, atâta timp cât penalităţile de întârziere, aşa cum rezultă din actele dosarului, nu au fost stabilite în mod convenţional.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica pârâtei formulată prin recursul declarat în cauză şi menţionată mai sus, deoarece reclamantul prin detalierea facturii nr. 2625913 din 14 octombrie 1999, a demonstrat că pe perioada convenţiei părţilor, tariful de asigurare a frecvenţei a fost de 14.213.404 lei din care s-a achitat aşa cum de altfel a recunoscut şi pârâta beneficiară, suma de 6.091.460 lei reprezentând contravaloare utilizare spectru pentru perioada 20 octombrie – 20 decembrie 1998.
Aşadar cum din actele dosarului a rezultat că în perioada următoare 20 decembrie 1998- 20 aprilie 1999 de utilizare a spectrului, nu a fost achitat tariful respectiv, întemeiat instanţa de apel a considerat că sub acest aspect pretenţiile reclamantului sunt justificate, obligând pârâta la plata diferenţei de tarif de 8.121.944 lei, în baza art. 969 şi art. 14 şi art. 30 din Legea nr. 74/1996.
Faţă de cele arătate mai sus, ambele recursuri se constată a fi nefondate şi în consecinţă urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta R.A. I.G.C. - Direcţia Teritorială Timişoara şi de pârâta S.C. E.G. S.A. Petroşani împotriva deciziei nr. 523/A din 18 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 772/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 757/2001. Comercial → |
|---|
