CSJ. Decizia nr. 757/2001. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 757Dosar nr. 5310/2001

Şedinţa publică din 11 februarie 2003

Asupra recursului de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

La data de 7 august 2000, reclamanta S.C. F. S.A. Suceava a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. S.A. Piatra Neamţ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a pct. 5 din protocolul încheiat la 30 mai 1004 cât şi minuta din 27 februarie 1997 capitolul precizări pct. 3, 4 şi 5 din protocolul nr. 1648 din 7 martie 1998, privind urmărirea şi încasarea sumei de 186.805 USD de la firma M. Irlanda şi S. Atena.

Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 1357 din 24 octombrie 2000, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 188 din 29 martie 2001, Curtea de Apel Bacău a respins apelul reclamantei.

În contra acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, admiterea acţiunii sale aşa cum a fost formulată, întrucât greşit trebuia reţinut că este vorba de desfiinţarea R.A. E. Suceava şi de predarea patrimoniului divizat la cele 5 societăţi comerciale înfiinţate, între care şi reclamanta.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor dosarului în raport de susţinerile pe care reclamanta le face prin recursul de faţă, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea hotărârii atacate în condiţiile art. 304 C. proc. civ.

Este necontestat că, până la desfiinţarea R.A. E. Suceava, prin HG nr. 15 din 11 ianuarie 1994, reclamanta şi pârâta care erau sucursale ale regiei autonome, unităţi fără personalitate juridică, au preluat fracţiunea de patrimoniu cuvenită potrivit protocoalelor şi minutei de predare primire.

Ca urmare, pe baza protocolului şi bilanţului reclamanta a preluat activul şi pasivul, incluzând şi debitele ce trebuiau recuperate de la parteneri externi pentru livrările de cherestea.

Cum reclamanta a făcut demersurile legale pentru recuperarea debitelor de la parteneri externi, fiind în posesia unui titlu executor, pe calea Arbitrajului Comercial Internaţional, prin obligarea acestora la plata sumelor datorate, nu se poate reţine culpa pârâtei în recuperarea debitelor, şi nici motive de nulitate a actelor prin care s-a dispus repartizarea şi atribuirea părţilor de activ şi pasiv preluate.

În consecinţă recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. F. S.A. Suceava împotriva deciziei nr. 188 din 29 martie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 757/2001. Comercial