CSJ. Decizia nr. 831/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 831Dosar nr. 8203/2001
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 decembrie 2000 reclamantul F.P.S. (în prezent A.P.A.P.S. ) a chemat în judecată pe pârâta S.C. I. S.A. Blaj pentru a fi obligată la plata sumei de 45.972.642 lei reprezentând daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru exerciţiul financiar 1996.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că deşi obligaţia de plată a dividendelor pentru anul 1996 s-a născut la 15 aprilie 1998, când a fost aprobat bilanţul contabil al societăţii comerciale pârâte, aceasta a achitat succesiv sumele datorate, cu întârzieri ce au generat calculul daunelor interese moratorii ce formează obiectul cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 13 martie 2001 Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantei cu motivarea că aceasta nu a pretins şi calculat dobânda pieţei, raportată la dobânda practicată de BNR, ci o daună care nu este generată de culpa debitorului.
Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 512 din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Cu actul înregistrat la 10 septembrie 2001 reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti a formulat motive de recurs ce conţin, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit instanţele au respins pretenţiile reclamantei la daune interese moratorii, acestea reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei;
- în ce priveşte întinderea acestor daune, a susţinut că, în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti de natură comercială, trebuie aplicată dobânda practicată de băncile comerciale, aşa cum a solicitat prin acţiune.
Recursul A.P.A.P.S. Bucureşti este nefondat.
Critica reclamantei este legată de problema dobânzii în materie comercială, reglementată de art. 43 C. com., prin derogare de la normele dreptului comun.
Această problemă este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale. Când obligaţia contractuală constă în „facere" sau „dare" a unui alt bun decât o sumă de bani, regula invocată din ideea de integrală despăgubire a creditorului este că aceasta din urmă are dreptul să reclame creditorului, potrivit art. 1084 C. civ. atât pierderea cât şi câştigul nerealizat, cu condiţia să facă dovada existenţei şi întinderii lor.
Dacă prestaţia constă într-o sumă de bani, daunele sunt prezumate, aşa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor [art. 1088 alin. (2) C. civ.].
Este necontestat că, în cauză, obligaţia care nu a fost îndeplinită este comercială aşa încât se aplică dispoziţiile art. 43 C. com. care stipulează că datoriile comerciale, lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabileşte de lege, în afară de cazul când părţile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale.
Din acest punct de vedere este de reţinut că părţile nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deşi curge de drept, trebuia determinat.
Stăruinţa recurentei de a i se acorda dobânda pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an nu poate fi primită întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi.
Dobânzile în materie comercială reprezintă, aşa cum susţine şi recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare şi, în consecinţă, ele corespund folosirii sumei de bani aparţinând altuia de către debitor.
În comercial, au fost menţinute principiile care guvernează daunele compensatorii, pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general şi cu consacrarea unor excepţii de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii şi înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale şi câştigului realizat. Derogarea priveşte însă momentul de la care curg dobânzile şi faptul că acestea curg de drept.
Prin urmare, recurenta, a dat o interpretare proprie dispoziţiilor art. 43 C. com. atunci când a susţinut că în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti de natură comercială creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.
După cum rezultă din susţinerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului şi prin urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite.
Este adevărat că OG nr. 9/2000 care reglementează dobânda legală în materie comercială este ulterioară momentului naşterii obligaţiei de plată a dividendelor, dar şi în lipsa acestui act normativ sau a unei stipulaţii convenţionale între părţi s-a acordat constant dobânda la nivelul taxei de scont al Băncii Naţionale care s-a considerat cea mai stabilă şi echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuţie dobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956.
Este adevărat că, în recurs, reclamanta a întocmit – cu caracter subsidiar – şi un calcul în raport de dobânda de referinţă a BNR dar, atâta timp cât nu s-au prezentat dovezi în legătură cu întinderea acestor dobânzi, el nu poate fi reţinut de instanţă în soluţionarea pricinii.
Pentru toate aceste considerente recursul reclamantei va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 512A din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 845/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 820/2001. Comercial → |
|---|
