ICCJ. Decizia nr. 144/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.144
Dosar nr.607/2002
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii Ş.E. şi Ş.T. au acţionat în judecată pe S.A. A.R. S.A.,S.C. C. S.A., N.C., N.G. şi BIROUL GERMAN AL ASIGURĂRILOR DE AUTOVEHICULE pentru recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului rutier produs la data de 25/26 mai 1990.
Procedând la judecarea cauzei, într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială prin sentinţa nr. 2442 din 27 martie 2001 a respins această acţiune cu motivarea că la data promovării ei dreptul la acţiune al reclamanţilor era prescris.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dreptul la acţiune în repararea pagubei pricinuite reclamanţilor este de 3 ani şi începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, iar în cazul concret, acest termen a fost depăşit.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel reclamanţii au declarat apel, susţinând că acţiunea lor a fost înregistrată la instanţa de fond, cu respectarea prevederilor art. 104 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1476 din 16 noiembrie 2001 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială a respins ca nefondat acest apel, reţinând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre corectă.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei nr. 1476/2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi a sentinţei nr.2442/2001 a Tribunalului Bucureşti, susţinând că sunt netemeinice şi nelegale, întrucât:
1. – au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991, art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi ale Deciziei nr.596 din 3 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, pronunţată în aceeaşi cauză şi prin care s-a stabilit, irevocabil, că reclamanţii nu au datorat niciodată taxă de timbru pentru acţiunea în speţă;
2. – instanţele anterioare au considerat greşit că acţiunea adresată instanţei de fond, prin poştă la data de 24 mai 1993 dar greşit restituită de judecătorul de serviciu nu întrerupe termenul de prescripţie.
3. – hotărârile pronunţate în cauză sunt date cu aplicarea greşită a prevederilor art.167/1958 republicat în sensul că s-a reţinut în mod greşit că reclamanţii nu au formulat cerere de repunere în termen;
4. – hotărârile recurate sunt nelegale întrucât interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii au stabilit cursul prescripţiei după o lege inaplicabilă speţei, iar nu potrivit legii germane în funcţie de care termenul de prescripţie nu s-ar fi împlinit.
Recursul reclamanţilor este nefondat.
Motivele acestui recurs examinate în raport de cele reţinute în considerentele hotărârilor anterioare nu sunt de natură a modifica/casa Decizia recurată.
S-a reţinut prin hotărârile anterioare că la data de 25/26 mai 1990 pe teritoriul Germaniei a avut loc un accident de circulaţie între două autoturisme româneşti, cu conducători auto români.
Reclamanţii, care au suferit un prejudiciu, s-au adresat instanţelor româneşti pentru recuperarea acestuia în contradictoriu cu societăţi de asigurări cât şi cu persoanele fizice proprietari ai autoturismului cu care au intrat în coliziune.
Acţiunea reclamanţilor s-a înregistrat aşa cum rezultă din dosarul instanţei de fond şi cum a reţinut şi hotărârea recurată, la data de 2 iunie 1993.
În primul motiv de recurs, reclamanţii au criticat hotărârile anterioare susţinând că nu au ţinut seama de prevederile legale ce reglementează taxa de timbru acest motiv este neîntemeiat. Prin aceste hotărâri s-a reţinut că este irelevant faptul că nu s-a luat corect măsura restituirii acţiunii pentru completarea taxei de timbru atâta vreme cât data înregistrării la instanţă a acestei acţiuni este 2 iunie 1993, peste termenul de prescripţie împlinit la 26 mai 1993.
Critica din cel de al doilea motiv de recurs, potrivit cu care greşit nu s-a ţinut seama de faptul că s-a întrerupt termenul de prescripţie prin greşita restituire a acţiunii de către instanţa de fond pentru completarea timbrajului este de asemenea nefondată. Din coroborarea prevederilor prevederilor art. 16 şi 19 din Decretul nr.167/1958, repunerea în termenul de prescripţie este atributul beneficiarului acestei instituţii de repunereîn termen şi se poate solicita în termen de o lună de la data încetării cauzelor care au condus la depăşirea termenului de prescripţie, ceea ce nu au solicitat reclamanţii. În aceste împrejurări, corect instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond prin care s-a respins ca prescrisă acţiunea reclamanţilor.
Pentru aceste considerente este nefondat şi motivul trei de recurs vizând susţinerea recurenţilor că greşit au reţinut instanţele anterioare că aceştia nu au formulat cerere de repunere în termen.
Nici ultimul motiv de recurs, anume că în mod greşit s-a considerat că legea română este aplicabilă în speţă, iar nu legea germană nu este întemeiat. Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 105/1992 – art. 107 lit. b), h), legea română este aceea care guvernează aspectele răspunderii civile delictuale, astfel că în mod corect prin hotărârea recurată s-a ţinut seama de aceste prevederi.
În aceste împrejurări, recursul reclamanţilor este nefondat şi se va respinge cu această menţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii Ş.E. şi Ş.T., împotriva deciziei nr.1476 din 16 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2002. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1796/2002. Comercial → |
|---|
