ICCJ. Decizia nr. 153/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.153
Dosar nr.2071/2002
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 septembrie 1997, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. „C. LTD" S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul F.P.S. (în prezent A.P.A.P.S.), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa: 1) să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde la cererea înregistrată de reclamantă subnr.6/2068/8 august 1997; 2) să se dispună anularea negocierii directe cu investitor preselecţionat organizată de pârâtă pentru vânzarea pachetului de 51% din acţiunile deţinute de stat la S.C. „P." S.A., desfăşurată în perioada 31 iulie 1997 – 8 august 1997; să se dispună repararea pagubei ce a fost provocată reclamantei în valoare de 80 miliarde lei (reprezentând 10 milioane dolari SUA).
Prin sentinţa civilă nr.1167 din12 octombrie 1997, Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ a admis în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, a constatat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a răspunde la cererea reclamantei înregistrată sub nr.6/2068/8 august 1997, a anulat ca nelegal procesul verbal din 7 august 1997 comunicat la 8 august 1997 privind desemnarea câştigătorului preselecţiei, a obligat-o pe pârâtă la plata de despăgubiri însumând echivalentul în lei a sumei de 10 milioane dolari SUA, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, compus din 9.555.410 dolariI SUAdaune materiale şi 444.590 dolari SUA daune morale şi a luat act că, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea negocierii directe, acesta a devenit lipsit de obiect.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, iar prin Decizia nr.2892 din 17 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ l-a admis, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa civilă nr.371 din 12 decembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa civilă nr.6884 din 27 septembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a admis excepţiade necompetenţă materială a tribunalului, invocată de reclamantă, în raport de prevederile OUG nr. 138/2000 şi şi-a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, prinsentinţa civilă nr.73 din 20 iunie 2002 a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. „C. LTD" S.R.L.împotriva pârâtei A.P.A.P.S. (fost F.P.S.), ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. „C. LTD" S.R.L. – recurs pe care l-a motivat, dar nu l-a timbrat, deşi în sarcina ei s-a stabilit prin citaţia legal emisă pentru termenul din 10 decembrie 2002 obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum total de 1.662.642.500 lei, conform art.1 din Legea nr.146/1997, calculată la suma de 330.040.000 lei, luând în calcul cursul leu/dolar al zilei de 21 august 2002, respectiv de 33.004 lei/1 dolar SUA, la care s-a adăugat taxa fixă datorată pentru capetele de cerere neevaluabile în bani.
Recurenta a formulat contestaţie spre a fi depusă la organul financiar abilitat, referitor la taxele de timbru stabilite de instanţă, apreciind că acestea sunt eronate, în raport de dispoziţiile art.11 din Legea nr.146/1997, astfel cum a fost modificată prin OG nr.34/2001, întrucât, având în vedere că, în dosarul de fond nr.2039/2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială a stabilit taxa judiciară de timbru la suma de 412.427.500 lei şi timbrul judiciar de 53.000 lei, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială ar fi trebuit să stabilească taxele de timbru datorate în recurs, la sumele de 206.213.750 lei taxă judiciară de timbru şi 26.500 lei timbru judiciar.
Recurenta a mai solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 1.662.642.500 lei, şi, în subsidiar, acordarea de asistenţă juridică în temeiul art.72/1 C. proc. civ. sub aspectul reducerii taxei judiciare de timbru, eşalonării plăţii acesteia sau amânării plăţii ei pentru o perioadă de un an.
Ulterior, recurenta nu şi-a mai susţinut cererea de gratuitate motivată de lipsa posibilităţilor financiare, arătând că este de acord cu plata taxei judiciare de timbru în sumă de 206.213.750 lei, aşa cum s-a stabilit de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă prin sentinţa civilă nr.2473 din 6 iunie 2003, pronunţată în soluţionarea acţiunii promovate în contradicţie cu pârâta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, ca urmare a respingerii contestaţiei pe care a formulat-o împotriva taxelor de timbru dispuse a fi achitate de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială – sentinţa 2473 fiind menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr.963 din 6 noiembrie 2003, prin care s-a respins recursul pârâtei D.G.F.P. Bucureşti, ca nefondat.
Instanţa, pentru termenul de astăzi, 20 ianuarie 2003, constatând că recurenta contestă doar cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite la suma de 1.662.642.500 lei, a dispus reverificarea cuantumului acesteia, precum şi obligaţia recurentei de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru conform procesului verbal de reverificare.
Potrivit procesului verbal întocmit, rezultă că taxa judiciară de timbru în discuţie a fost corect stabilită şi este legal datorată conform dispoziţiilor Legii nr.146/21997, or, recurenta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul mai sus menţionat.
În această ordine de idei, trebuie avută în vedere şi Decizia nr.127 din 27 martie 2003 prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 alin.(2) din OUG nr.13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice.
Prin această decizie a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale arătate şi s-a constatat că textul lor este neconstituţional, în măsura în care se referă şi la taxele judiciare de timbru stabilite de instanţele judecătoreşti.
S-a reţinut astfel că „nici o autoritate a administraţiei publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau o măsură dispusă de instanţă ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată", aşa încât „darea în competenţa Ministerului Finanţelor Publice a soluţionării contestaţiilor împotriva modului de stabilire, de către instanţa judecătorească, a taxei judiciare de timbru, este contrară principiului separaţiei puterilor în stat şi, în mod direct, dispoziţiilor art.125 alin.(1) din Constituţie". În acelaşi sens, a se vedea şi deciziile nr.233 din 5 iunie 2003 şi 287 din 3 iulie 2003 ale aceleiaşi curţi care au concluzionat că raţiunilece au motivat Decizia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.1 alin.(2) din OUG nr.13/2001 subzistă şi în cazul dispoziţiilor art.18 alin.(2) din Legea nr.146/2997.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă de a achita taxa judiciară de timbru legal datorată în sumă de 1.662.642.500 lei, urmează a se da eficienţă dispoziţiilor art.20 (3) din Legea nr.146/1997 şi a se anula ca netimbrat recursul declarat în cauză de reclamanta S.C. „C. LTD" S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat deS.C. „C. LTD" S.R.L. împotriva sentinţei nr.73 din20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 18/2002. Comercial → |
|---|
