CSJ. Decizia nr. 314/2002. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 314/2002

Dosar nr. 2001/2002

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, la 20 octombrie 1997, reclamanta SC V.I.E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA Ialomiţa, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 171.474.402 lei, din care 85.737.201 lei preţ marfă şi 85.737.201 lei penalităţi.

Prin sentinţa civilă nr. 45/F, pronunţată la 5 februarie 2001, Tribunalul Ialomiţa a reţinut că nu există identitate între societatea pârâtă şi titularul obligaţiei izvorâte din raportul juridic dedus judecăţii şi a respins cererea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 111/A, pronunţată la 28 mai 2002, în apelul declarat de societatea reclamantă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia insuficientei timbrări a apelului, a admis excepţia netimbrării cererii de actualizare a pretenţiilor şi a anulat, ca netimbrată, această cerere. A mai respins şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a apelantei, precum şi excepţia prescripţiei dreptului de acţiune, excepţii invocate de pârâta intimată.

A admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a anulat sentinţa atacată şi în fond, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 85.737.201 lei, contravaloare marfă neachitată.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la 85.737.201 lei penalităţi de întârziere, ca nefondat.

Societatea intimată a fost obligată la 34.748.828 lei, cheltuieli de judecată în fond şi apel, către reclamanta apelantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. În speţă, s-a făcut dovada că intimata, anterior constituirii sale ca societate comercială, a avut organe de conducere proprii, cont bancar şi patrimoniu distinct, iar societatea intimată s-a înfiinţat pe structura fostei filiale.

Procedând la judecarea în fond a cauzei, conform dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reţinut că, deşi a refuzat la plată facturile emise de reclamantă, pârâta a recunoscut livrarea mărfii facturate, susţinând, fără a fi în măsură să dovedească, achitarea facturilor emise de reclamantă.

Cererea pentru plata penalităţilor de întârziere a fost respinsă, faţă de împrejurarea că între părţi nu a existat o convenţie în acest sens.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, societatea pârâtă a declarat recurs, susţinând că Decizia atacată este dată cu încălcarea esenţială a legii, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a nesocotit faptul că pârâta recurentă nu are calitate procesuală pasivă, deoarece dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicabilitatea în privinţa societăţilor comerciale. Agenţia Ialomiţa a SC B.T.T. SA Bucureşti era numai un sediu secundar, în sensul art. 43 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, iar coordonatorul activităţii agenţiei nu avea calitatea de administrator şi nu putea angaja societatea decât în limita mandatului dat de organele de conducere.

Se mai susţine că, la data soluţionării cauzei, intimata-reclamantă nu mai avea calitate procesuală, fiind dizolvată, că hotărârea atacată este nulă, cererea nefiind timbrată la valoare, şi că, pe fondul cauzei, reclamanta nu a făcut dovada livrării, raporturile comerciale fiind derulate de SC B.T.T. SA Bucureşti.

Recursul declarat de societatea pârâtă nu este fondat.

Instanţa de apel a reţinut corect, pe baza probelor administrate, că apelul declarat de societatea reclamantă a fost legal timbrat, în raport cu obiectul cererii şi cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, neavând relevanţă netimbrarea cererii de actualizare a pretenţiilor formulate pentru prima dată în apel, aplicând corect prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997.

Şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a apelantei-reclamante a fost corect respinsă. În cauză, cererea de apel a fost înregistrată la 8 februarie 2001, anterior dizolvării societăţii apelante, dispusă prin încheierea nr. 7776 din 19 noiembrie 2001 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului, iar după dizolvare, au fost continuate operaţiunile necesare pentru realizarea activelor şi plata pasivelor necesare pentru lichidarea patrimoniului.

Şi cu privire la calitatea procesuală a pârâtei-recurente, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că aceasta poate sta în justiţie în nume propriu, că a avut organe proprii de conducere şi cont bancar, aceste împrejurări fiind precizate, fără echivoc, în răspunsul la interogatoriu aflat la dosarul instanţei de apel, din care rezultă că, deşi zahărul, care face obiectul cauzei, i-a fost livrat din dispoziţia SC B.T.T. SA Bucureşti, de către SC A.P. SA Constanţa, şi nu de reclamantă, filiala Ialomiţa, a plătit tot din dispoziţia acesteia, către reclamantă, integral, contravaloarea a două facturi şi parţial o altă factură.

Cum existenţa unor dispoziţii ale SC B.T.T. SA Bucureşti, în acest sens, nu a fost dovedită, iar livrarea cantităţii de marfă şi plata parţială a acesteia au fost recunoscute de societatea pârâtă, instanţa de apel a reţinut corect că aceasta datorează diferenţa pretinsă de reclamantă, situaţie în care recursul declarat de pârâtă urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.T.T. SA Ialomiţa, împotriva deciziei nr. 111/A din 28 mai 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 314/2002. Comercial