CSJ. Decizia nr. 396/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 396.
Dosar nr. 144/2002
Şedinţa publică din 16 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 iunie 1999, a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.F. C.F.R. Marfă S.A. reprezentată prin S.S.M.F. S.M.F. S.A., împotriva pârâtei S.C. U.C.G. S.A., pentru plata sumei de 14.557.596.320 lei reprezentând contravaloare prestaţii - taxe transport - şi 4.113.807.192 lei penalităţi de întârziere şi taxa judiciară de timbru, cu 50.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând timbru judiciar.
La aceeaşi dată, împotriva aceleiaşi pârâte, a formulat acţiune reclamanta S.N.C.F.R., care a solicitat obligarea S.C. U.C.G. S.A., la 15.075.957.610 lei contravaloare prestaţii - taxe transport - şi 16.866.400.365 lei penalităţi de întârziere şi taxe judiciare de timbru, plus 50.000 lei timbru judiciar. Cele două acţiuni au fost conexate de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, la dosarul nr. 4384/1990, iar prin sentinţa civilă nr. 2562 pronunţată în acest dosar la 30 martie 2001, a fost admisă în parte acţiunea formulată de S.N.T.F. C.F.R. Marfă S.A., pârâta fiind obligată la plata sumei de 1.592.382.589 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi 24.188.825 lei cheltuieli de judecată.
Acţiunea conexă formulată de reclamanta S.N.C.F.R., a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut pe baza contractului nr. 115/11 a/75/98 în temeiul căruia au fost formulate pretenţiile, a proceselor verbale de compensare încheiate între părţi, că prin plăţi directe sau compensare, pârâta a achitat contravaloarea prestaţiilor, dar s-au înregistrat şi întârzieri ale plăţilor care au generat penalităţi contractuale în valoare de 1.592.382.598 lei.
Apelul formulat de cele două reclamante împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1457 pronunţată la 13 noiembrie 2001 în dosarul nr. 1418/2001.
Împotriva acestei decizii, reclamantele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. şi S.N.C.F.R. R.A. prin S.S.M.F. S.M.F. S.A., au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În esenţă, motivele de recurs ale reclamantelor critică sentinţa pronunţată de prima instanţă, invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că deşi a reţinut convenţia nr. 12/496 din 16 iulie 1997, în rândul actelor doveditoare ale pretenţiilor, a respins acţiunea conexă, a admis obiecţiunile reclamanţilor la raportul de expertiză, însă nu a acordat expertului posibilitatea să răspundă la aceste obiecţiuni.
Invocând art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurentele susţin că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate pentru că nu a fost finalizată expertiza efectuată instanţa nu a permis expertului să răspundă la obiecţiunile formulate şi şi-a asumat în totalitate fără discernământ concluziile raportului de expertiză nefinalizat.
S-a solicitat modificarea deciziei instanţei de apel, pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere care a făcut obiectul dosarului nr. 4385/2001; hotărârea cuprinde motive contradictorii, pentru că a reţinut că sumele reprezentând contravaloarea transporturilor au fost achitate cu întârziere, dar nu a acordat penalităţile, nu a cercetat mijloacele de probă depuse în cauză (fond şi apel); instanţa de apel a greşit şi pentru că, deşi au fost solicitate probe în susţinerea apelului iar Curtea, prin încheierea de şedinţă din 25 septembrie 2001 a prorogat discutarea lor, la termenul următor, instanţa de apel a trecut la dezbaterea fondului.
În sfârşit, instanţa de apel s-a pronunţat nelegal şi neîntemeiat asupra convenţiei nr. 12/496 din 16 iulie 1997, pe considerentul că nu face obiectul pretenţiilor iniţiale, deşi aceasta a fost depusă la dosarul de fond.
Recursul declarat de reclamante nu este fondat.
Aşa cum rezultă din cererile introductive, atât în dosarul 4384/1999, cât şi în dosarul nr. 4385/1999 ( nu 2001 cum greşit se arată în motivarea recursului) temeiul pretenţiilor reclamantelor îl constituie contractul nr. 115/11 a/75/1998.
Primul termen de judecată, în sensul prevederilor art. 132 C. proc. civ. a fost la 1 octombrie 1999, termen la care acţiunile introductive formulate în condiţiile art. 82 C. proc. civ., nu au fost modificate, iar instanţa a acordat reclamantelor un nou termen pentru precizarea acţiunii, la 12 noiembrie 1999.
Nici la acest termen reclamantele nu au invocat ca temei al pretenţiilor convenţia nr. 12/496 din 16 iulie 1997, astfel încât, împrejurarea că a fost depusă la dosarul cauzei, nu are nici o relevanţă asupra cuantumului pretenţiilor reclamantelor, pretenţii rezultate din contractul invocat în acţiune.
Nici critica privind nefinalizarea expertizei contabile în faţa primei instanţe, nu poate fi reţinută.
La 12 ianuarie 2001 s-a acordat părţilor termen pentru a lua cunoştinţă de răspunsul formulat de expert la obiecţiuni, iar la 7 februarie 2001 s-a acordat din nou termen pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile reclamantelor.
La 23 martie 2001, înainte de a acorda părţilor cuvântul în fond, instanţa a reţinut că expertul a răspuns la obiecţiunile formulate şi a efectuat lucrarea conform obiectivelor încuviinţate, în temeiul contractului nr. 115, împrejurare reţinută corect şi de instanţa de apel, în examinarea criticilor formulate de reclamantele apelante.
În raport de aceste împrejurări, criticile formulate de recurente împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, urmează să fie înlăturate, deoarece acţiunea formulată în dosarul nr. 4385/1999, are ca temei al pretenţiilor acelaşi contract (115/1998) nu convenţia invocată în recurs. Penalităţile de întârziere cuvenite reclamantelor în baza clauzelor contractuale au fost acordate în limitele stabilite prin raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, raport ale cărei concluzii întemeiate pe clauzele contractului nr. 115/1998 nu au fost contestate.
Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi reţinută.
Aşa cum rezultă din încheierea aflată la dosar, la termenul din 25 septembrie 2001, instanţa de apel a admis proba cu înscrisuri formulată de reclamantă şi a prorogat pronunţarea asupra cererii pentru efectuarea unei noi expertize contabile, după verificarea actelor depuse la dosar la termenul următor.
Cum însă, în şedinţa de la 13 noiembrie 2001, reclamantele nu şi-au mai trimis reprezentant în faţa instanţei, cererea acestora, nu a mai fost reiterată, iar apelul a fost soluţionat conform dispoziţiilor art. 294 şi art. 295 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A., prin S.M.F. S.A. Bucureşti, şi S.N.C.F.R. R.A., prin S.M.F. S.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1457 din 13 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 395/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 399/2002. Comercial → |
|---|
