CSJ. Decizia nr. 4084/2002. Comercial

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4084

Dosar nr.953/2002

Şedinţa publică din 28 octombrie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 13 iulie 1998, reclamanta S.C. M. S.P. S.R.L. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele S.C. R.A. S.A. (D.A. ROMÂNIA), Craiova şi S.C. A.R. S.A., A. Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună în principal.

1) obligarea pârâtei să procedeze la înlocuirea sau aducerea în stare normală de funcţionare, pe cheltuiala sa, a celor 51 autoturisme marca „Cielo GL"

2) obligarea pârâtei în caz de neexecutare la plata de daune cominatorii de 100.000 lei pe fiecare zi de întârziere

3) sistarea plăţii ratelor scadente decurgând din contractul general de vânzare nr. 723 din 15 iulie 1996

4) obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 697.571.000 lei reprezentând valoarea estimativă pe opt luni a beneficiului nerealizat din culpa pârâtei.

şi în subsidiar, în cazul în care se va constata îndeplinirea în natură a obligaţiei contractuale, rezilierea contractului de vânzare – cumpărare dintre părţi.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat următoarele:

- prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare nr. 723 din 15 iulie 1996 reclamanta a devenit proprietara a 70 de autocamioane marca Cielo Gl

- autoturismele ce au făcut obiectul contractului dintre părţi au avut vicii ascunse la caroserie, vicii relevante după începerea exploatării lor, cu consecinţa imposibilităţii folosirii lor la parametrii normali - fapt ce a determinat imposibilitatea realizării obiectului de activitate pentru care au fost contractate, respectiv taximetrie.

- prin încheierea din 4 iunie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost realizată o expertiză tehnică auto care a concluzionat că defecţiunile apărute la 75,7 % din cele 70 de autoturisme au caracter sistematic şi demonstrează o fiabilitate scăzută.

La termenul din 25 martie 1999 instanţa s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. A.R. S.A., admiţând această excepţie şi dispunând scoaterea din cauză a acestei pârâte.

La 17 iunie 1999 instanţa s-a pronunţat şi asupra excepţiei prescripţiei, excepţie respinsă ca neîntemeiată în baza HG nr. 786/1996 şi HG nr. 394/1995.

La 18 ianuarie 2001 s-a depus raportul de expertiză contabilă, urmare a încuviinţării de către instanţă a probei cu expertiza.

La 25 ianuarie 2001 reclamanta a depus o cerere precizatoare în sensul că a solicitat înlocuirea celor 53 autoturisme marca Cielo GL, daune cominatorii de 100.000 lei pe zi de întârziere şi să se constate că a achitat 60 % din preţul vânzării. S-a mai solicitat sistarea plăţii ratelor scadente decurgând din contractul nr. 723/1996.

Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2040 din 15 martie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi, prin urmare, a obligat pârâta să înlocuiască sau să aducă în stare normală de funcţionare, pe cheltuiala ei, un număr de 53 de autoturisme marca Cielo GL, a obligat pârâta la daune cominatorii de 100.000 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executare, cu cheltuieli de judecată.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cadrul cererii de asigurare de dovezi, s-a constatat că 53 autoturisme au prezentat defecţiuni de natura lipsurilor şi ruperii caroseriilor în zona de îmbinare a contra aripei stânga faţă cu tablierul, ponderea acestei defecţiuni demonstrând că este vorba de o defecţiune sistematică şi nu accidentală. S-a mai concluzionat că defecţiunile nu se datorează derulărilor din carosabil şi nu se regăsesc la alte tipuri de autoturism – aspecte în raport de care instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 din HG nr. 394/1995 şi ale art. 1073 C. civ. privind obligarea la plata daunelor cominatorii.

A mai reţinut instanţa că, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind sistarea plăţilor, nu poate interveni în convenţia părţilor cu privire la plata preţului iar referitor la prejudiciul nerealizat şi daune interese, că nu există nici un act emanând de la un terţ care să ateste faptul că autoturismele au staţionat din cauza viciilor ascunse ale acestora pe o perioadă de timp determinată pentru a se calcula întinderea prejudiciului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta S.C. M.S.P. S.A. cât şi pârâta S.C. D.A. ROMÂNIA S.A.

1. Apelanta reclamantă a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii invocând următoarele motive:

- în mod greşit instanţa de fond a obligat pârâta să înlocuiască autoturismele sau să le aducă în stare de funcţionare întrucât la termen din 25 ianuarie 2001 s-a solicitat doar înlocuirea lo.

- deşi a reţinut că autoturismele prezentau vicii ascunse, instanţa nu a obligat pârâta la plata de daune interese

- instanţa de fond nu a avut în vedere că rezoluţiunea poate fi pronunţată şi pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiei contractual.

- instanţa de fond nu a ţinut cont de actele depuse la dosar cu privire la preţul vânzări.

- instanţa de fond a acordat în mod greşit cheltuieli de judecată, neacordând onorariul de avocat şi cel de expertiză tehnică solicitate de reclamantă.

2. Pârâta a solicitat schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, formulând următoarele critici:

- instanţa de fond nu a luat în considerare întregul material probatoriu administrat în cauză cât priveşte termenul şi condiţiile în care poate fi antrenată răspunderea uzinei furnizoare

- instanţa de fond nu a avut în vedere anumite acte depuse, respectiv cele privind relaţiile furnizate de Brigada de Poliţie Rutieră din care rezultă că maşinile expertizate şi reclamate ca defecte, se aflau în circulaţie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 1461 din 19 decembrie 2001, a respins ca nefondate ambele apeluri, reţinând, în esenţă, următoarele:

1. În ceea ce priveşte apelul reclamantei:

- instanţa de fond s-a pronunţat în limitele investiri.

- reclamanta nu a probat raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta cauzatoare de prejudiciu.

- capătul de cerere privind rezoluţiunea contractului a fost corect respins, dat fiind caracterul subsidiar al cererii.

- cât priveşte preţul vânzării, S.C. A. S.A., în calitate de garant, a plătit pârâtei contravaloarea autoturismelor, având calea acţiunii în regres împotriva asiguratorului

- în mod corect instanţa de fond a acordat cheltuieli de judecată.

2. În ceea ce priveşte apelul pârâtei:

- HG nr. 394/1995 stabileşte durata minimă a perioadei de garanţie pentru autoturisme la 18 luni termen care înlătură, prin efectul legii, termenul convenit de părţi la încheierea contractulu.

- faptul că autoturismele se află în circulaţie nu echivalează cu folosirea acestora întrucât nu s-a făcut dovada radierii lor,

- pârâta nu a dovedit susţinerea potrivit căreia reclamanta urmăreşte o îmbogăţire fără justă cauză, date fiind concluziile raportului de expertiză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. M. S.P. S.R.L., Bucureşti şi pârâta S.C. D.A. S.A. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.

Recurenta reclamantă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 10, criticile formulate vizând următoarele aspecte:

1. Instanţa de apel a apreciat greşit că cererea de renunţare formulată de reclamantă la 25 ianuarie 2001 nu îndeplinea cerinţele enunţate de art. 246 C. proc. civ., confirmând soluţia instanţei de fond cu privire la înlocuirea de către pârâtă a autoturismelor.

2. Instanţa de apel nu a apreciat corect actele depuse la dosarul cauzei cu privire la raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta cauzatoare de prejudiciu.

3. Instanţa de apel a menţinut în mod greşit soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea capătului de cerere privind rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare, fără să ţină cont că neîndeplinirea în natură a obligaţiei nu mai era posibilă.

Recurenta pârâtă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, C. proc. civ.

Criticile formulate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

1. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu neobservarea faptului că la data introducerii cererii de chemare în judecată era prescris dreptul la acţiune.

2. Hotărârea atacată este netemeinică întrucât menţine hotărârea instanţei de fond care, prin obligarea pârâtei la înlocuirea autoturismelor sau aducerea lor în stare normală de funcţionare a determinat o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.

Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată nefondat recursul reclamantei şi întemeiat recursul pârâtei pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

I. Cu privire la recursul reclamantei S.C. M.S.P. S.R.L. soluţia de respingere a cererii se fundamentează pe următoarele considerente:

1. Din actele existente la dosar se constată că prin cererea depusă la dosarul instanţei de fond la 25 ianuarie 2001 reclamanta şi-a precizat acţiunea raportat la primul capăt de cerere, solicitând înlocuirea celor 53 autoturisme marca Cielo GL, cu obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

Rezultă aşadar că reclamanta nu a formulat în mod expres o cerere de renunţare la judecată – în condiţiile enunţate de art. 246 C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi reţinută culpa instanţelor cu privire la acest aspect.

2. În mod legal şi temeinic instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond şi cu privire la constatarea inexistenţei raportului de cauzalitate dintre prejudicii şi fapta cauzatoare de prejudiciu.

Astfel, actele depuse în probatoriu de A., (procesele verbale de constatare), raportul de expertiză contabilă prin care se pretinde a se dovedi starea de nefuncţionare a autovehiculelor şi implicit lipsa profitului, raportul de expertiză tehnică au făcut obiectul analizei şi judecăţii ambelor instanţe, acestea pronunţându-se punctual pe probele administrate în sensul constatării lipsei valorii probante a acestora cât priveşte raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta cauzatoare de prejudiciu.

3. Se constată că în mod legal şi temeinic instanţa de apel a menţinut dispoziţia instanţei de fond şi cu privire la respingerea capătului de cerere privind rezilierea contractului de vânzare – cumpărare, dat fiind faptul că această cerere a fost făcută cu titlu subsidiar.

Instanţa, obligând la executarea în natură a obligaţiei asumate prin contract, s-a pronunţat asupra cererii principale cu consecinţa înlăturării cererii subsidiare.

II. Cu privire la recursul pârâtei S.C. D.A. ROMÂNIA S.A., soluţia de admitere a recursului se fundamentează pe următoarele considerente.

1. Reclamanta şi-a plasat acţiunea în câmpul contractual configurat de raporturile juridice izvorând din contractul de vânzare – cumpărare nr. 723 din 15 iulie 1996, natura răspunderii fiind cea pentru vicii ascunse ale lucrului transmis.

În raport de natura răspunderii antrenate în prezenta cauză sunt incidente, în materia prescripţiei, dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora „prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării.

În raport de dispoziţiile legale mai sus invocate prezintă relevanţă în cauză două momente: cel al descoperirii viciilor ascunse şi/sau în lipsa acestuia, - cel cu caracter subsidiar – al predării bunurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare.

Prin înscrisul existent la dosar fond volum I, datat 13 noiembrie 1997 reprezentantul reclamantei face cunoscută pârâtei existenţa unor defecţiuni la autoturismele contractate, cu solicitarea efectuării unor constatări de către specialiştii pârâtei în vederea remedierii defecţiunilor astfel relevate.

Prin înscrisul existent la dosar fond volum I, datat 17 noiembrie 1997 reclamanta redă punctual defecţiunile descoperite la fiecare dintre autoturisme.

Aşadar, se constată că, în raport de înscrisurile mai sus menţinute, termen de la care începe să curgă prescripţia, este cel de 17 noiembrie 1997.

Cum termenul de prescripţie aplicabil este cel enunţat de art. 5 din Decretul nr. 167/1958 – 6 luni – în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie şi având în vedere că acţiunea a fost introdusă la 13 iulie 1998, se reţine că dreptul la acţiune al reclamantei era prescris.

Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut eronat ca incidente în cauză dispoziţiile HG nr. 394/1995, aceste norme nefiind aplicabile la data încheierii contractului, potrivit adagiului „tempus regit actum".

2. Din dosar fond volum II – Notă de constatare rezultă că urmare a deplasării unor reprezentanţi ai S.C. D.A. ROMÂNIA S.A. au fost remediate prin efectuarea unor lucrări de sudură la suportul braţ inferior" 10 autoturisme Cielo GL ce aveau la data constatării kilometraje cuprinse între 115.000 km şi 198.000 km, fapt care, coroborat cu cel privind primirea autorizaţiilor tehnice necesare pentru activitatea de taximetrie, conduc la concluzia că o parte din autoturismele contractate au fost în stare normală de funcţionare.

În susţinerea acestui punct de vedere trebuie invocate şi înscrisurile existente la dosar apel, care converg în sensul reţinerii faptului folosirii autovehiculelor, societatea reclamantă solicitând şi primind despăgubiri CASCO pentru autoturismele care suferiseră avarii urmare a accidentelor suferite pe drumurile publice.

În raport de materialul probatoriu la care am făcut referire, apare injustă soluţia instanţei de apel de a menţine dispoziţia alternativă a instanţei de fond de a obliga pârâta să înlocuiască cele 53 de autoturisme marca Cielo GL, întrucât o atare dispoziţie ar conduce la o evidentă îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.

În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei va admite recursul pârâtei, va admite apelul aceleiaşi părţi, va schimba în tot sentinţa apelată în sensul că va respinge acţiunea ca prescrisă şi va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C.M. S.P.S.R.L. împotriva deciziei nr. 1461 din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Admite recursul declarat de pârâta S.C. D.A. ROMÂNIA S.A., admite apelul aceleiaşi părţi declarat împotriva sentinţei nr. 2040 din 15 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că respinge acţiunea ca prescrisă, respinge apelul reclamantei S.C. M.S.P. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.

← CSJ. Decizia nr. 404/2002. Comercial		CSJ. Decizia nr. 4102003/2002. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial: