CSJ. Decizia nr. 4102003/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4102003
Dosar nr. 86/2002
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1052/ COM din 27 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC I.B. SA, cu sediul în Constanţa, împotriva pârâtei SC C. SA, cu sediul în Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că părţile au încheiat contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2001, fiind stabilite obligaţii reciproce, acest contract fiind încheiat, conform art. 3.1. pe o perioadă nedeterminată, iar încetarea unilaterală fiind exclusă. La data de 11 decembrie 2000, pârâta a comunicat reclamantei că denunţă contractul. A aprecia că nici una din părţile contractante nu poate denunţa contractul, presupune a încălca voinţa părţii şi a considera valid un contract ce nu îndeplineşte una din condiţiile esenţiale pentru validitate, cea a consimţământului. Perioada de timp cuprinsă între data de 11 decembrie 2000, când pârâta şi-a manifestat voinţa de a rezilia contractul, şi data de 15 februarie 2001, când reclamanta a sesizat instanţa de fond, echivalează cu acceptarea de către reclamantă a încetării efectelor acestui contract pentru viitor. Referitor la daunele interese, pârâta a susţinut motivat că această cerere nu este fondată. Contractul de brokeraj în asigurări încheiat de părţi, este un contract de intermediere, prin care reclamanta mijloceşte încheierea contractelor de asigurare între client şi societatea de asigurări. Deoarece pârâta a încheiat direct contracte de asigurare, fără intervenţia intermediarului, aspect necontestat de către reclamantă, nu se impune solicitarea de daune interese, constând în comisionul pe care l-ar fi încasat reclamanta de la societatea de asigurare în cazul în care contractele încheiate ar fi fost rezultatul serviciului prestat de intermediar.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC I.B. SA, cu sediul în Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 1052/ COM din 27 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, în contradictoriu cu SC C. SA, cu sediul în Constanţa, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii. A obligat pârâta să-şi execute obligaţiile contractuale, rezultate din dispoziţiile art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100.000 lei pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea obligaţiei. De asemenea, a mai obligat pârâta la plata sumei de 2.104.740 lei daune interese către reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că, în speţă, contractul a fost încheiat în mod valabil, părţile înţelegând să prevadă, printre alte clauze, şi cea referitoare la denunţarea unilaterală, care este exclusă. Nefiind un contract de mandat, brokerajul în asigurări nu poate fi revocat, iar din dispoziţiile Codului civil, rezultă că rezilierea unui contract sinalagmatic, ca sancţiune civilă, intervine atunci când una dintre părţi nu-şi execută obligaţiile asumate, ceea ce, în cauză, nu se poate reţine în sarcina reclamantei. Greşit instanţa de fond a reţinut că atitudinea pasivă, manifestată de reclamantă în perioada 11 decembrie 2000 – 15 februarie 2001, echivalează cu o acceptare a încetării contractului, cât timp din adresa nr. 308 din 13 decembrie 2000, emisă de reclamantă, aceasta şi-a precizat punctul de vedere, considerând că acest contract este în derulare. Admiţând acţiunea, pe cale de consecinţă, pârâta va fi obligată să-şi execute obligaţiile contractuale, prevăzute de art. 4.2, sub sancţiunea daunelor cominatorii, aşa cum au fost solicitate, precum şi repararea prejudiciului constând în echivalentul primelor ce le-ar fi primit pentru contractele încheiate direct de pârâtă după data de 11 decembrie 2000, respectiv, suma de 2.104.740 lei, adică 10% din valoarea de 21.047.400 lei.
Împotriva deciziei civile nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, a declarat recurs pârâta SC C. SA Constanţa, care a criticat hotărârea instanţei de apel, pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub aspectele că a fost interpretat greşit actul dedus judecăţii schimbând natura juridică, înţelesul şi efectele acestuia şi greşita obligare, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii, de 100.000 lei pe zi de întârziere, pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la art. 4.2 din Contractul nr. 93 din 6 ianuarie 2000, invocând, ca temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt fondate, recursul urmând a fi admis în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse.
Instanţa de apel, printr-o apreciere greşită a probelor administrate în cauză, fără a da o corectă şi integrală interpretare a adevăratelor raporturi juridice, care decurg din relaţiile comerciale ale părţilor, neglijând aspecte juridice relevante, care se desprind din corespondenţa părţilor, precum şi cadrul juridic aplicabil în speţă, în mod nejustificat, şi cu o motivare superficială, a obligat pârâta să-şi execute obligaţiile contractuale rezultate din dispoziţiile art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii, de 100.000 lei pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea obligaţiei.
De remarcat, ca element determinant în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept, că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei să-şi execute obligaţiile ce-i revin potrivit art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancţiunea daunelor cominatorii, de 100.000 lei pe zi de întârziere, precum plata de daune interese, respectiv obligaţia de a face.
Din examinarea contractului încheiat între părţi, rezultă că au fost stabilite, de comun acord, obligaţii reciproce, în sensul că brokerul se obligă să presteze serviciile de realizare a unui proiect de plan de asigurare, furnizarea de informaţii de specialitate privind piaţa produselor de asigurare şi structura produselor de asigurare, analiza componentelor produselor de asigurare, asistenţă de specialitate pentru contractele în derulare şi plata daunelor în cazul unui eveniment asigurat, iar clientul se obligă să pună la dispoziţia brokerului toate datele, cu caracter nesecret, necesare îndeplinirii obligaţiilor descrise la pct. 4.1 din contract, să permită accesul personalului desemnat de broker în incinta societăţii pentru documentare, să colaboreze în vederea depistării şi evaluării riscurilor prezente în activitatea clientului, să notifice în scris orice intenţie de a încheia un anumit contract de asigurare şi să deruleze toate activităţile aferente domeniului de asigurare prin intermediul brokerului, toate obligaţiile părţilor fiind prevăzute în capitolul IV art. 4.1. şi 4.2.
Deşi în art. 3.1 s-a menţionat că acest contract se încheie pe o perioadă nedeterminată şi în art. 3.2 că încetarea unilaterală este exclusă, totuşi, există posibilitatea, conform art. 6.2, ca rezilierea contractului să poată fi cerută de oricare dintre părţi în cazul în care cealaltă parte îşi încalcă cu rea credinţă obligaţiile condiţionat de o prealabilă punere în întârziere, notificată cu cel puţin 30 de zile înainte.
Relevanţă juridică în corecta soluţionare a cauzei o constituie adresa din data de 11 decembrie 2000, prin care pârâta comunică reclamantei că, pe viitor, asigurarea patrimoniului propriu se va realiza prin serviciile proprii de specialitate, aceasta având semnificaţia unei notificări de reziliere, precum şi adresa nr. 7733 din 19 decembrie 2000, prin care se motivează că părţile nu au încheiat un contract de exclusivitate perpetuă, voinţa reală fiind a unui contract limitat în timp (dosar fond). Mai mult, în faza procesuală a apelului, reclamanta apelantă SC I.B. SA, prin notele scrise, împărtăşeşte opinia, conform căreia „în măsura în care pârâta intimată nu doreşte ca negocierea contractului de asigurare să fie realizată de societatea subscrisă, nimic nu o împiedică să nu acorde ori să revoce oricând acest mandat".
Apare evident că, raportat la obligaţiile asumate reciproc de părţi, în art. 4.1 şi 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări cu nr. 93 din 6 ianuarie 2000, de obiectul contractului, acela de prestări de servicii de brokeraj în asigurări, conform art. 2.1, indiferent de natura contractuală, fie contract de intermediere sau mandat, ceea ce este prioritar şi ţine de esenţa relaţiilor comerciale, în contextul unei acţiuni care vizează obligaţia de a face, este raţiunea că această executare a obligaţiilor contractuale nu poate fi apreciată ca fiind sine die, ea fiind afectată de termen, conferind, în egală măsură, posibilitatea pentru fiecare parte de a înceta efectele contractului.
Trebuie menţionat, de asemenea, că obligaţia de a face prevăzută în sarcina pârâtei s-a dovedit că nu poate fi adusă la îndeplinire, refuzul acesteia pe acest aspect fiind categoric, situaţie în care ea nu poate fi obligată decât la plata contravalorii eventualelor daune produse reclamantei prin refuz.
Pentru aceste motive urmează a admite recursul, în majoritate, declarat de pârâta SC C. SA Constanţa, în sensul că, în baza art. 304 pct. 8, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica Decizia nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, în sensul că va înlătura obligaţia pârâtei să execute art. 4 pct. 2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancţiunea daunelor cominatorii, de câte 100.000 lei pe zi de întârziere. De asemenea, va menţine restul deciziei recurate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata SC I.B. SA Constanţa la plata sumei de 2.627.500 lei. cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate:
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Constanţa.
Modifică Decizia nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, în sensul că înlătură obligaţia pârâtei să execute art. 4 pct. 2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancţiunea daunelor cominatorii, de câte 100.000 lei pe zi întârziere. Menţine restul deciziei.
Obligă intimata SC I.B. SA la plata sumei de 2.627.500 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Cu opinia separată a doamnei judecător M.O., în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.
MOTIVAREA
OPINIEI SEPARATE
SC C. SA a invocat, ca temei de drept al cererii sale de recurs, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., arătând în mod concret, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit contractul de brokeraj în asigurări, nr. 93 din 6 ianuarie 2000, ca fiind un contract de intermediere, cu toate că prevederile sale indică că este un contract de mandat, oricând revocabil, şi a aplicat nelegal clauzele contrare acestei stări de drept, care ar fi trebuit considerate nescrise.
Este de observat că evocatul act juridic a fost încheiat între pârâtă, în calitate de client, şi reclamantă, în calitate de broker, având ca obiect, potrivit art. 2.1 „prestarea de servicii de brokeraj în asigurări de către broker în favoarea clientului".
Aşa fiind, cum potrivit art. 3 pct. 12 C. com. şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, brokerajul în asigurare constituie fapt de comerţ obiectiv, întrucât reprezintă o operaţiune de mijlocire în afaceri comerciale, iar brokerii de asigurare sunt intermediari, care acţionează independent, se constată că, prin calificarea menţionatului contract ca fiind de intermediere, instanţele au dat acestuia o corectă interpretare după natura sa juridică, dedusă din înţelesul clar şi lămurit al clauzelor sale, care nu îl relevă ca fiind un contract de mandat spre a putea fi revocat şi că instanţa de apel, cu justeţe, în considerarea obiectului cererii dedusă judecăţii şi probelor administrate, a dat eficienţă art. 4.2, referitor la obligaţiile asumate de pârâta client, conform voinţei părţilor şi cerinţelor art. 969 C. civ.
Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., recursul intimatei pârâte SC C. SA trebuia respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.
Judecător
M.O.
| ← CSJ. Decizia nr. 4084/2002. Comercial | CSJ. Decizia nr. 457/2002. Comercial → |
|---|
