ICCJ. Decizia nr. 425/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.425
Dosar nr.2322/2002
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr.9902/1999, reclamanta S.C. T.S. S.R.L. a chemat în judecată pe calea ordonanţei preşedinţiale pe pârâta S.C. M.C. S.R.L., pentru evacuarea acesteia din spaţiul comercial, situat în Brăila, care a făcut obiectul contractului de închiriere nr.42388/1998, încheiat pe perioada 1 noiembrie 1998 – 1 noiembrie 1999.
Reclamanta a cumpărat spaţiul în discuţie cunoscând faptul că de la data cumpărării acesta era închiriat până la data de 1 noiembrie 1999 pârâtei, care a refuzat renegocierea chiriei.
La data de 19 octombrie 1999, reclamanta a solicitat judecarea cauzei pe calea dreptului comun.
Pârâta, prin întâmpinare a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 6.005.543 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la spaţiul în discuţie, astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Prin sentinţa nr.1678 din 17 martie 2000, Judecătoria Brăila a respins acţiunea în evacuare formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect, pe motiv că la 1 noiembrie 1999, pârâta a predat reclamantei spaţiul comercial, potrivit procesului verbal încheiat de părţi.
Prin aceeaţi sentinţă a fost respinsăşi cererea reconvenţională formulată de pârâtă, cu motivarea că lucrările de îmbunătăţiri au fost executate pentru amenajarea şiadaptarea spaţiului specificului activităţii comerciale pe care o desfăşura pârâta, potrivit obiectului său de activitate.
Tribunalul Brăila, prin Decizia nr.42/6 iulie 2000, a admis apelul pârâtei , a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a reţinut pricina spre rejudecare ca insanţă de fond.
Prin sentinţa nr.50 din 24 ianuarie 2001 pronunţată în fond după casare, Tribunalul Brăila a respins acţiunea principală formulată de reclamana S.C. T.S. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. M.C. S.R.L., ca rămasă fără obiect, datorită faptului că aceasta a eliberat spaţiul şi ca nefondată cererea reconvenţională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătăţirilor şi a pagubelor cauzate de reclamantă ca urmare a deprecierii unor mărfuri alimentare, din cauza întreruperii abuzive a furnizării energiei electrice.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr.451/1 iunie 2001 a respins apelul declarat de pârâta S.C. M.C. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe ca nefondat şi a obligat apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că îmbunătăţirilor efectuate de pârâtă pe cheltuiala sa, fac parte din categoria lucrărilor voluptorii şi prezintă un caracter tipic de amenajare a unui spaţiu comercial, adaptat acestui specific.
Recursul declarat împotriva ultimei hotărâri de pârâta S.C. M.C. S.R.L. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.5733 din 8 octombrie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, instanţa supremă reţinând în fundamentarea soluţiei, la fel ca instanţa de apel, că lucrările au fost executate fără acceptul expres al proprietarului şi că acestea erau necesare în raport de specificul activităţii comerciale desfăşurată de pârâtă, de care erau legate pe de o parte obţinerea avizelor de funcţionare, iar pe de altă parte realizarea de venituri.
A mai reţinut instanţa de recurs că dealtfel, lucrările erau voluptorii, tipice pentru amenajarea şi adaptarea spaţiului comercial la activitatea comercială, astfel că în acest context reclamanta nu poate fi obligată la plata contravalorii acestora.
Această ultimă decizie a fost atacată de pârâta S.C. M.C. S.R.L., cu contestaţie în anulare, invocând ca temei al cererii dispoziţiile art. 318 dinC. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că instanţa de recurs a omis să analizeze cu ocazia pronunţării deciziei motivul de recurs referitor la calitatea îmbunătăţirilor aduse spaţiului în raport cu expertizele efectuate în cauză, soluţia bazându-se exclusiv pe depoziţiile martorilor care, evident că nu se puteau pronunţa asupra calităţii lucrărilor.
În consecinţă, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate, casarea deciziei instanţei de apel, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, cu obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătăţirilor care, reactualizate cu rata inflaţiei se cifrează conform expertizei, la suma de 25.074.590 lei.
Contestaţia în anulare formulată în cauză este fondată.
Potrivit art. 318 din C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de recurs .
În speţă, se constată că instanţa de recurs, a analizat motivele privind natura lucrărilor efectuate de pârâtă apreciind că acestea sunt voluptorii, adică tipice pentru amenajarea şi adaptarea unui spaţiu la specificul activităţii comerciale, precum şi cel referitor la faptul că în cauză nu s-a făcut dovada acceptului expres al proprietarului cu privire la efectuarea lucrărilor de îmbunătăţire şi ca urmare, cu această motivare a fost respins recursul pârâtei, cu consecinţa menţinerii pe fond a sentinţei prin care a fost respinsă cererea reconvenţională.
Din examinarea criticilor formulate , se constată că instanţa de recurs, a omis să cerceteze şi motivul de casare privind calitatea îmbunătăţirilor aduse spaţiului în raport cu expertizele efectuate în cauză, reţinând cu privire la acest aspect numai depoziţiile martorilor care, evident că nu puteau, nefiind de specialitate, ca prin declaraţiile lor să înlocuiască părerea experţilor.
Aşa fiind, se constată că în legătură cu motivul examinat mai sus, sunt îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă urmează a se admite contestaţia în anulare, a se anula Decizia atacată şi a se fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 22 aprilie 2004 pentru când vor fi citate părţile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. M.C. S.R.L.
Anulează Decizia nr.5733 din 8 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială şi fixează termen pentru soluţionarea recursului la data de 22 aprilie 2004, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 243/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 522/2002. Comercial → |
|---|
