ICCJ. Decizia nr. 48/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.48
Dosar nr.2430/2002
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.879/F din 9 mai 2001, Tribunalul Galaţi, secţia comercială a admis cererea reclamantei M.H.P.L., prin procurist Cabinet Expert contabil R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea de Pescuit Oceanic Tulcea şi în consecinţă a încuviinţat şi recunoscut executarea deciziei nr.1480 din 24 ianuarie 1999 a Înaltei Curţi de Justiţie – Tribunalul Regal de Înaltă Instanţă, secţia comercială din Londra.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat recunoaşterea unei hotărâri definitive, potrivit legii Regatului Unit al Marii Britanii, pronunţată de o instanţă competentă să judece procesul şi în condiţiile existenţei reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine.
Instanţa a mai reţinut că, pârâtei i-au fost comunicate în timp util citaţia pentru termenul de dezbatere în fond a cauzei şi actul de sesizare al instanţei britanice, dându-i-se astfel posibilitatea de a se apăra.
Împotriva acestei hotărâri, S.C. C. S.A.a declarat recurs, susţinând că Decizia instanţei britanice nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.167 din Legea nr.167/1992, deoarece:
- s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii de citare cu S.C. C. S.A. în calitate de pârâtă, dar nu s-a făcut dovada citării societăţilor de unică navă înregistrate în Cipru, respectiv „PIETROSU" şi „DÂMBOVIŢA".
- citarea pârâtei s-a făcut în termen, în raport de împrejurarea că citaţia a fost înregistrată de la Tribunalul Tulcea la 9 aprilie 1999, iar cererea de asistenţă juridică adresată acestei instanţe s-a înregistrat la data de 8 aprilie 1999;
- nu s-a făcut dovada înmânării actului de sesizare a instanţei britanice către pârâtă;
- nu s-a dovedit că pârâta a avut posibilitatea exercitării căii de atac;
- întrucât citaţia a fost comunicată pârâtei, nu s-a dat curs cererii de asistenţă juridică, aşa încât aceasta nu a avut posibilitatea de a se apăra.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr.428/R din 30 octombrie 2001, a respins recursul, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că în cauză sunt întrunite cele trei condiţii prevăzute de art.167 alin.1 din Legea nr.105/1992, aşa încât prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu respectarea condiţiilor prevăzute de actul normativ menţionat.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 teza I din C. proc. civ.
S-a susţinut că ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art.167 pct.2 din Legea nr.105/1992, în sensul că, deşi din actele anexate cererii de exequatur rezultă că hotărârea a fost pronunţată în lipsa pârâtei căreia nu i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri şi nu i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi a exercita calea de atac împotriva hotărârii străine, acestea nu au constatat această situaţie.
Ca atare, instanţele au făcut o greşită aplicare şi interpretare a legii, ceea ce a determinat o soluţie greşită a cauzei pe fond.
În concluzie, procurorul general al solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi pe fond respingerea cererii de exequatur.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în baza art.166 din Legea nr.105/1992 pot fi recunoscute în România, pentru a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art.167 din acelaşi act normativ.
Totodată, recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă se constată că existenţa unuia dintre cele 3 cazuri prevăzute în art.168 din legea cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat menţionată.
Or, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză,pârâteii-au fost înmânate, în timp util, la data de 27 octombrie 1998, anterior dezbaterilor, citaţia şi actul de sesizare al instanţei britanice, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale civile ale Regatului Unit al Marii Britanii.
Citaţia la care se referă titularul recursului în anulare, ulterior pronunţării hotărârii de către instanţa londoneză, constituie doar o repetare a acestei proceduri, pe cale consulară.
Ca atare, criticile formulate se constată a fi neîntemeiate, aşa încât hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art.330 pct.2 teza I din C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anularea sentinţei nr.879/F din 9 mai 2001 a Tribunalului Galaţi şi a deciziei nr.428 din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi14 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 485/2002. Comercial → |
|---|
