ICCJ. Decizia nr. 505/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 505.
Dosar nr. 1805/2002
Şedinţa publică din 17 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti la 13 noiembrie 2000, reclamanta I.O.C.L. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A. Bacău, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună.
- obligarea pârâtei la plata sumei de 206.000 USD cu titlu de preţ
- obligarea pârâtei la plata penalităţilor contractuale de întârziere calculate la valoarea totală a sumelor restante şi capitalizate, începând cu ziua termenului de plată şi până la data plăţii integrale a datorie.
- încuviinţarea executării vremelnice a hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa
- cheltuieli de judecată
În motivarea acţiunii reclamanta arată că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate prin „contractul comercial de recunoaştere a datoriei garantat cu gaj de creanţă nr. 819 din 24 august 1999, neachitând plata creanţei.
Prin precizările depuse la 18 noiembrie 2000 reclamanta îşi măreşte cuantumul pretenţiilor la valoarea de 1.000.000 USD din care 206.000 USD rest de plată şi 794.000 USD penalităţi de întârziere potrivit tabelului de calcul anexat.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 8808 din 20 decembrie 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâta la plata sumei de 206.000 USD în echivalent lei la cursul din ziua plăţii reprezentând preţ şi 794.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată în sumă de 304.335.000 lei.
Instanţa a respins capătul de cerere privind executarea vremelnică a sentinţei.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa a reţinut, în esenţă, că în raport de actele dosarului şi de prevederile art. 969 şi urm. C. civ. pretenţiile reclamantei privind plata contravalorii mărfurilor livrate pârâtei, în sumă de 206.000 USD şi cele referitoare la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 794.000 USD, potrivit calculului întocmit de reclamantă şi neinfirmat de pârâtă, sunt întemeiate.
A mai reţinut instanţa că nu sunt îndeplinite cerinţele enunţate de art. 279 alin. (1) C. proc. civ. privind execuţia vremelnică a hotărârii pronunţate.
Apelul declarat de pârâta S.C.P.S.A. Bacău împotriva hotărârii instanţei de fond a fost admis prin Decizia nr. 72 din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sentinţa atacată a fost schimbată în parte în sensul că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte astfel: pârâta S.C.P.S.A. Bacău fiind obligată să plătească reclamantei numai suma de 201.669 USD cu titlu de preţ în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, au fost compensate cheltuielile de judecată datorate de părţi în cele două faze procesuale şi urmare a compensării, reclamanta S.C.I.O.C.L. a fost obligată să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 21.101.096 lei.
Totodată instanţa de apel a respins cererea părţilor de a se lua act de tranzacţie.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
1) Cu privire la plata preţului:
- urmare a punctajului efectuat la 27 septembrie 2001 părţile au concluzionat că din debitul de 365.875 USD S.C.P.S.A. a achitat şi a livrat reclamantei produse în sumă de 205.669 USD.
- exportul efectuat la 12 noiembrie 1999, în valoare de 141.438 USD cu destinaţia Malaga Spania s-a dovedit a nu fi efectuat în condiţiile precizate de pârâtă.
2) Cu privire la plata penalităţilor:
- din convenţia părţilor rezultă fără echivoc faptul că acestea nu au stabilit penalităţi de întârziere în livrarea cerealelor în sarcina pârâtei, ci numai penalităţi de 1 % în sarcina reclamantei dacă nu decontează mărfurile vânzătoarei S.C. P. S.A. în termen de 5 zile de la data livrării, pentru pârâtă fiind stabilite convenţional numai termenele de livrare
- părţile au avut în vedere la încheierea contractului nr. 819 din 24 august 1999 ca plata în devize convertibile să se efectueze prin transfer bancar de către pârâtă ulterior restituirii de către reclamantă a contravalorii cerealelor.
3. Referitor la tranzacţia intervenită între părţi şi depusă la dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că cererea părţilor litigante de a se lua act de tranzacţie, nu întruneşte cerinţele enunţate de art. 271 – 273 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta creditoare S.C.I.O.C.L. Anglia şi pârâta S.C.P.S.A. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. vizează pe de o parte faptul că instanţa de apel a dat o greşită interpretare şi a schimbat natura juridică şi înţelesul lămurit a contractului de recunoaştere a datoriei garantat cu gaj de creanţă nr. 819 din 24 august 1999 iar, pe de cealaltă parte, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greşită a legii.
Criticile pârâtei, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. vizează faptul că hotărârea atacată a fost dată fără ca instanţa să se pronunţe asupra mijloacelor de apărare, propuse de pârâtă şi încuviinţate de instanţă (înscrisul existent la dosar fond, adresa din 14 septembrie 2001 emisă de S.C. B. , astfel că pârâta în mod nelegal a fost obligată la plata sumei de 174.117,73 USD.
I. Referitor la recursul declarat de reclamantă constată următoarele.
Recurenta reclamantă a declarat la termenul din 10 decembrie 2003 că înţelege să nu mai timbreze recursul întrucât nu mai are interes în soluţionarea acestuia.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta reclamantă a declarat că nu înţelege să timbreze recursul promovat, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20, pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 30, pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului reclamantei.
II. Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate de pârâtă, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Situaţia de fapt configurată şi susţinută de actele şi înscrisurile existente la dosarul cauzei este următoarea.
Debitul solicitat prin acţiunea principală – suma de 206.000 USD – reprezintă o parte din debitul rezultat din importurile de păcură efectuate de pârâta S.C.P.S.A. Bacău pe bază de comenzi urmate de executare, în temeiul art. 36 C. com.
Urmare a neachitării de către pârâtă a sumei restante de 365.875,47 USD (debit rezultat din importul de păcură), între reclamantă în calitate de creditoare şi pârâtă în calitate de debitoare s-a încheiat la 24 august 1999 o convenţie angajament numită contract de recunoaştere a datoriei garantat cu gaj de creanţă prin care pârâta se obligă irevocabil şi necondiţionat să achite debitul până la data de 25 septembrie 1999.
Întrucât debitoarea pârâtă nu dispunea de lichidităţi pentru a-şi onora obligaţia de plată a debitului, părţile au convenit ca S.C.P.S.A. să livreze reclamantei grâu şi seminţe de floarea soarelui estimate la suma de 440.400 USD şi să constituie în favoarea creditoarei, pentru debitul datorat, gaj asupra cantităţii de 1.200 tone grâu, 2.000 tone seminţe floarea soarelui, cu depozitarea acestora în silozuri specializate şi la dispoziţia creditoarei.
Potrivit clauzei I. 7 din contract contravaloarea cerealelor – 440.400 USD – urma să se achite de către reclamantă prin transfer bancar în termen de 5 zile de la data livrării, urmând ca pârâta să restituie reclamantei debitul iniţial prin transfer bancar după primirea contravalorii produselor livrate.
Conform facturii externe nr. 105/E/1858 din 23 septembrie 1999 acceptată de reclamantă pârâta a livrat reclamantei marfă în valoare de 100.352 USD – fapt recunoscut de reclamantă prin diminuarea debitului la 265.532 USD.
Potrivit dispoziţiilor de plată DPVE.B. nr. 0152520 din 18 mai 1999, DPVE.B. nr. 0720010 din 7 septembrie 1999, DPVE.B. nr. 0720011 din 8 septembrie 1999, DPVE.B. nr. 0720025 din 28 septembrie 1999, confirmate de Banca T., sucursala Bacău, prin faxul transmis reclamantei la 19 aprilie 2001, pârâta dovedeşte efectuarea unor plăţi către reclamantă în sumă de 59.854 USD.
Urmare a punctajului efectuat la 27 septembrie 2001 părţile au convenit că din debitul iniţial de 365.875 USD pârâta S.C. P. S.A. a achitat şi livrat reclamantei produse în valoare de 160.206 USD, rămânând un rest de plată de 205.669 USD.
Suma de 174.117,73 USD este nerecunoscută de pârâtă ca datorată, aceasta arătând că în contul convenţiei existente între părţi, a livrat la S.C. B. S.A. Brăila, conform scrisorii nr. 1260 din 3 iulie 2000 cantitatea de 610.928,4 tone produse agricole.
Factura nr. 120/E din 11 noiembrie 1999 de care se prevalează pârâta în faptul că a efectuat în contul reclamantei livrări în valoare de 141.438 USD privesc un transport în Spania, Malaga, documentul nespecificând efectuarea vreunei plăţi în contul reclamantei creditoare şi nefiind însoţit de nici un document vamal legal care să îi confirme autenticitatea, apare ca lipsită de relevanţă în plan probatoriu.
Valoarea probantă în cauza de faţă o reprezintă şi procesul verbal încheiat în cauză ca urmare a efectuării de către părţi la 27 septembrie 2001 a unui punctaj comun în care s-a concluzionat că din debitul iniţial în valoare de 365.875 USD pârâta mai are de plată un rest de plată de 205.669 USD.
Din înscrisul existent la dosar apel, intitulat „Tranzacţie privind învoiala părţilor pentru stingerea procesului ce formează obiectul dosarului nr. 672/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială", încheiat de părţi la 4 decembrie 2001, reiese că suma pe care reclamanta o are de încasat de la pârâtă se stabileşte la valoarea de 200.000 USD.
Prin cererea existentă la dosar apel reprezentantul societăţii reclamante declară că nu mai poate fi de acord cu tranzacţia dar solicită instanţei de apel să reţină faptul că pârâta recunoaşte că are faţă de reclamantă o datorie de 200.000 USD.
Faptul că instanţa de apel a respins cererea părţilor prin care s-a solicitat să se ia act de tranzacţie, nefiind îndeplinite condiţiile art. 271 – 273 C. proc. civ., nu impietează asupra forţei probante a recunoaşterii de către pârâtă a datoriei faţă de reclamantă.
Un alt înscris invocat de pârâtă în susţinerea faptului că instanţa s-a pronunţat cu neluarea în considerare a întreg materialului probatoriu administrat în cauză este o adresă emisă de reclamantă în atenţia pârâtei care nu cuprinde elemente de natură să lămurească situaţia de fapt, putând fi considerată cel mult ca având valoarea unei cereri de efectuare a unor demersuri în vederea lămuririi unei situaţii de fapt.
Înscrisul existent la dosar apel invocat de pârâtă în susţinerea motivelor de recurs, este de asemenea lipsit de relevanţă juridică în prezenta cauză, nefiind de natură a proba livrarea făcută de pârâtă, atât sub aspectul raporturilor juridice la care se face referire cât şi la cuantumul sumelor indicate în menţionatul înscris.
În ceea ce priveşte cererea recurentei reclamante privind obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Curtea urmează a o admite în temeiul art. 274 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Curtea va anula ca netimbrat recursul reclamantei, va respinge ca nefondat recursul pârâtei şi va obliga recurenta pârâtă să plătească recurentei reclamante suma de 158.000.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul reclamantei S.C.I.O.C.L. Anglia împotriva deciziei nr. 72 din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C.P.S.A. Bacău împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta pârâtă S.C.P.S.A. Bacău să plătească recurentei reclamante S.C.I.O.C.L. Anglia suma de 158.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 504/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5057/2002. Comercial → |
|---|
