CSJ. Decizia nr. 52/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.52 DOSAR Nr.2432/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie , împotriva deciziei nr.162 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.
La apelul nominal s-au prezentat Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin procuror F. A., intimata-reclamantă SC „P." SA Bucureşti prin consilier juridic M. J. şi intimata-pârâtă SC „H." VIP SRL Bucureşti.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părţilor.
Parchetul General prin reprezentant a solicitat admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost formulat, reiterând motivele din cererea scrisă, casarea hotărârilor criticate şi respingerea recursului declarat de SC „P." SA Bucureşti împotriva hotărârii instanţei de fond.
Intimata SC „H." VIPS RL Bucureşti prin avocat a cerut admiterea recursului în anulare, casarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi respingerea recursului reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei SC „P". SA Bucureşti, a pus concluzii de respingere a recursului în anulare, pentru motivele din întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 decembrie 1999 reclamanta SC "P." SA cu sediul în Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei SC "H." VIP SRL cu sediul în Bucureşti la plata sumei de 4.410.873.784 lei, despăgubiri reprezentând cota scadentă pentru plata a trei imobile, dobânzi de 6% pe an până la 10 decembrie 1998, penalizări de 0,1% pe zi pentru 360 de zile, taxă pe teren şi penalizări de 0,1% pe zi, cu cheltuieli de judecată, sume datorate în baza contractelor nr.4300/1996, 4301/1996 şi 4302/1996.
În termen legal pârâta a formulat cerere reconvenţională (fila 24 dosar 779/2000) prin care a solicitat constatarea nulităţii prevederilor art.8 din contractele de vânzare-cumpărare şi obligarea reclamantei-pârâte la restituirea sumei de 7.823.292 lei contravaloare avans din preţul de vânzare a terenului , achitată pentru cele trei contracte cu Ordinul de Plată nr.37/30 martie 1998, cu dobânzi legale potrivit art.43 Cod comercial.
Ulterior, în Şedinţa publică din 5 iunie 2000 ,pârâta a renunţat la judecata cererii reconvenţionale în temeiul art.246 Cod procedură civilă.
Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială – prin sentinţa civilă nr.5454/25 septembrie 2000 a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 410.873.784 lei despăgubiri şi la 17.862.476 lei cheltuieli de judecată; s-a luat act că pârâta a renunţat la judecata cererii reconvenţionale.
Prin Decizia civilă nr.3409/27 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia comercială – s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, ce a fost desfiinţată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţei, cu motivarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere cu care a fost investită.
Rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr.6586/20 septembrie 2001 a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că A. F. a lucrat în numele societăţii pârâte atunci când a achitat datoriile pe care aceasta le avea faţă de reclamantă, aşa încât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.1093 Cod civil.
Prin Decizia civilă nr.162/1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială – s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate ce a fost modificată în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumelor de: 237.864.000 lei rata scadentă, 57.093.124 lei dobânzi, 106.184.556 lei penalităţi de 0,1%, 7.823.292 lei taxă teren şi 1.908.812 lei penalităţi de întârziere pentru taxă teren; s-a luat act că pârâta a renunţat la judecarea cererii reconvenţionale şi aceasta a fost obligată la 51.793.714 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs.
S-a reţinut în considerentele deciziei că plata celor trei rate din data de 10 decembrie 1998 s-a făcut de o terţă persoană fizică cu care reclamanta nu are nici un raport juridic. Că nu rezultă din actul respectiv în ce calitate A. F. a înţeles să facă această plată şi nici pentru cine şi din această cauză reclamanta i-a returnat sumele plătite în aceste condiţii.
Împotriva acestei decizii Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare în temeiul art.330 pct.2 Cod procedură civilă întrucât hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii şi aceasta este vădit netemeinică.
S-a susţinut că potrivit art.1093 Cod civil, orice persoană inserată şi chiar o persoană neinserată poate face plata în numele debitorului cu două excepţii: în cazul obligaţiilor de a face, "intuitu personae" şi când părţile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decât debitorul.
Că iniţial reclamanta a refuzat să primească ratele şi dobânzile aferente scadente pe anul 1998 cu motivarea că plătitor era F. A. şi nu pârâta, dar ulterior nu a mai returnat sumele primite a doua oară expediate de acelaş plătitor, ceea ce denotă că a acceptat plata ca fiind valabil făcută.
Prin aceeaşi cerere de recurs s-a solicitat şi suspendarea executării silite a deciziei nr.162/1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti până la soluţionarea recursului în anulare, cerere ce a fost admisă prin încheierea din 20 noiembrie 2002 a acestei instanţe.
Prin întâmpinare, intimata – reclamantă SC«P».SA a solicitat respingerea recursului întrucât din ordinele de plată nu rezultă că terţul a plătit în numele debitoarei , menţiune ce trebuia făcută la rubrica plătitor unde apare numai numele de F. A..
Examinând recursul în anulare, Curtea, constată că acesta este întemeiat în sensul celor ce urmează:
La data de 7 noiembrie 1996 între părţile din litigiu s-au încheiat contractele nr.4300, 4301 şi 4302, prin care reclamanta SC «P.» SA în calitate de vânzător a înstrăinat pârâtei SC «H. V.» SRL prin reprezentant F.A. în calitate de cumpărător, activele situate în C. D. nr.59, 61 Bucureşti, iar aceasta s-a obligat să plătească preţurile de adjudecare în cinci rate anuale, pe perioada 1997 – 2001 potrivit art.3 din convenţia părţilor.
Părţile au stabilit la art.8 din fiecare contract că până la încheierea actului adiţional privind vânzarea terenului aferent pentru care vânzătorul nu a obţinut certificatul de proprietate, cumpărătorul activului va plăti anual o anumită sumă de bani cu titlu de avans din preţul de vânzare.
Pârâta a achitat ratele scadente până în luna decembrie 1997, iar reclamanta a refuzat ulterior ratele şi dobânzile, pe anul 1998, invocând că plata acestora a fost efectuată de un terţ.
Din cuprinsul ordinelor de plată nr.6, 7, 8/10 decembrie 1998 rezultă că plata a fost făcută de F.A., reprezentantul societăţii pârâte în numele reclamantei, cu menţiunea că sumele consemnate sunt rate şi dobânzi conform contractelor de cesiune nr.2211, 2213, 2212 din 26 noiembrie 1998 la contractele de vânzare-cumpărare nr.4300, 4301, 4302 din 1996.
Reclamanta a returnat aceste sume conform ordinelor de plată nr.185, 186, 187 din 28 ianuarie 1999, dar F. A. a emis din nou dispoziţie de plată a aceloraşi sume către acelaşi beneficiar (ordinele de plată nr.2, 3, 4 din 8 decembrie 1999 (filele 32, 37 şi 42 dosar 799/2000 şi care nu au mai fost returnate de aceasta.
În mod greşit instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei că plata a fost efectuată de un terţ şi acesta nu îl poate exonera pe debitor de obligaţia asumată prin contractele încheiate.
Executarea obligaţiei se face de către debitor, ca regulă generală de bunăvoie prin plată.
Potrivit dispoziţiei art.1093 alin.1 Cod civil, obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată , precum de un coobligat sau de un fidejusor.
Alineatul 2 al aceluiaş articol prevede că "obligaţia poate fi achitată chiar de o persoană neinteresată"; această persoană trebuie însă să lucreze în numele şi pentru achitarea debitorului, sau dacă lucrează în nume propriu să nu se subroge în drepturile creditorului.
Din interpretarea aestor dispoziţii legale rezultă că plata poate fi făcută de orice persoană.
De la acest principiu există doar două excepţii prevăzute de art.1094 cod civil – în cazul obligaţiilor "intuitu personae" sau când părţile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decât debitorul.
În speţă, plata a fost efectuată de F. A. reprezentantul legal al debitoarei SC «H. V.» SRL , în numele acesteia , în condiţiile art.1093 Cod civil.
Intimata-reclamantă a susţinut că din cuprinsul ordinelor de plată nr.2,3,4 /8 decembrie 1999 nu rezultă că F. A. , deci terţul , a efectuat plata în numele debitoarei , întrucât nu s-a făcut nici o menţiune în acest sens.
Apărarea intimatei va fi înlăturată cât timp în ordinele de plată susmenţionate (filele 32, 37 şi 42 dosar 799/2000) s-a prevăzut că suma reprezintă contravaloare rată şi dobândă conform contractelor de vânzare-cumpărare 4300, 4301 şi 4302/7 noiembrie 1996 şi s-a indicat la fiecare spaţiul comercial pentru care s-a efectuat plata.
Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă că reclamanta ar fi returnat sumele expediate de pârâtă a doua oară cu ordinele de plată nr.2, 3, 4/8 decembrie 1999.
Deşi reclamanta a susţinut că pârâta nu i-a achitat cota anuală prevăzută în contract pentru terenul aferent celor trei imobile, din ordinele de plată nr.1, 2, 3 din 29 martie 1999 (fila 10 recurs în anulare) rezultă că plata s-a efectuat chiar înainte de data scadenţei.
Relamanta nu a făcut dovezi referitor la cererea privind penalităţile de întârziere, cu atât mai mult cu cât pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin cele trei contracte încheiate cu aceasta.
Faţă de toate aceste considerente, urmează ca potrivit dispoziţiilor art.330 pct.2 Cod procedură civilă să se admită recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.162/1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, ce va fi modificată, în sensul că se va respinge recursul declarat de reclamanta SC« P.» SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.6586 /20 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti.
Se va respinge cererea intimatei-pârâte SC «H. V.» SRL Bucureşti privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât nu a dovedit că acestea au fost efectuate pentru dosarul nr.2432/2002 al acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie Bucureşti, împotriva deciziei nr.162 din 1 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge recursul SC«P.» SA Bucureşti declarat împotriva sentinţei civile nr.6586 din 20 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti.
Respinge cererea SC" H. V" SRL Bucureşti privind cheltuielile de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 501/2002. Comercial → |
|---|
