CSJ. Decizia nr. 607/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 607Dosar nr. 2058/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. I.C.E. S.A. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. I.R. S.A. Iaşi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de asociere nr. 2629 din 29 iunie 1995, obligarea pârâtei la plata sumei de 39.112. 446 lei, datorată în baza contractului, penalităţi de 18.647.829 lei, pretenţii ulterior majorate la 95.135.017 lei, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a cerut obligarea reclamantei pârâte la 18.091.956 lei contravaloare îmbunătăţiri aduse spaţiului şi la 95.135.017 lei chirie achitată actualizată şi nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 270 din 8 martie 1999 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 16.716.978 lei cu titlu de redevenţă, la 869.496 lei penalităţi, la 304.400 lei cheltuieli energie electrică – cotă parte şi la 3.294.915 lei cheltuieli de judecată.
S-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 2629 din 29 iunie 1995 încheiat între părţi.
S-a respins cererea reconvenţională a pârâtei S.C. I.R. S.A. Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că între părţi, la 29 iunie 1995, s-a încheiat contractul de asociere nr. 2629 prin care s-a convenit realizarea de prestări servicii în domeniul radiocomunicaţiilor şi echipamentele de calcul, producţie componente şi produse de aplicaţii speciale şi comercializarea acestora.
Pentru realizarea acestor activităţi I.C.E. se obliga să pună la dispoziţia S.C. I.R. S.A. Iaşi un spaţiu de 200 mp şi dotările prevăzute în anexa la contract, să suporte contravaloarea reparaţiilor majore aprobate de I.C.E. şi dovedite cu acte, să asigure contra cost serviciile constând în energie electrică, apă rece şi încălzire.
S.C. I.R. S.A. Iaşi se obliga să asigure serviciile, producţia şi comercializarea produselor ce făceau obiectul contractului şi reparaţiile majore aprobate.
Conform art. 10 din contract S.C. I.R. S.A. Iaşi lua 90 % din profitul obţinut şi 10 % I.C.E. Bucureşti, dar nu mai puţin de 1.600.000 lei/lună, regularizarea sumelor provenite din profit urmând să se facă trimestrial.
Amortizarea cheltuielilor reprezentând reparaţii majore urma să se facă prin reducerea cotei de profit ce trebuia achitată I.C.E. cu 50 %, dar nu mai puţin de 800.000 lei.
Contractul a rămas nemodificat, dat fiind că actul adiţional din 1 iulie 1996, nu a fost semnat de părţi.
La data de 7 ianuarie 1998, S.C. I.R. S.A. Iaşi a predat spaţiul S.C. I.C.E. S.A. Bucureşti, în stare corespunzătoare cu obligaţia de a reface instalaţia electrică în forma iniţială.
Constatând că pârâta nu a achitat redevenţa în limita de 10 % din profitul obţinut, cuvenită reclamantei (cu reducerea corespunzătoare de 50 % pentru reparaţiile majore executate) şi că, clauza referitoare la minimul garantat (de 1.600.000 lei şi respectiv 800.000 lei), nu operează atâta timp cât s-a obţinut profit, tribunalul însuşindu-şi concluziile expertului contabil L.G., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 16.716.978 lei cu titlu de redevenţă.
Conform art. 17 din contract (ale cărei pierderi sunt concordante cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/1992, sub imperiul căreia s-a încheiat şi executat contractul), pârâta a fost obligată şi la 868.496 lei cu titlu de penalităţi şi la 304.400 lei contravaloare energie termică furnizată.
Tribunalul a dispus rezilierea contractului de asociere pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor asumate de pârâtă, în temeiul art. 12, lit. b).
Cererea reconvenţională s-a respins ca neîntemeiată, nedovedindu-se că pârâta a plătit vreo sumă în plus, prin raportare la profitul obţinut în 1995, 1996 şi 1997 (15.729.000 lei; 12.775.000 lei şi 231.640.000 lei), compensarea acesteia cu obligaţia de plată a redevenţei şi actualizarea creanţelor în raport de rata de schimb leu – dolar.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 247 din 7 iulie 2000 a admis apelul pârâtei S.C. I.R. S.A. Iaşi declarat împotriva hotărârii instanţei de fond. S-a admis cererea reconvenţională a pârâtei – reclamante şi a fost obligată reclamanta – pârâtă la 9.857.118 lei şi la 1.677. 500 lei cheltuieli de judecată.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a respins apelul declarat de S.C. I.C.E. S.A. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 7305 din 5 decembrie 2001 a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 247 din 7 iulie 2000 a Curţii de Apel Iaşi, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
După rejudecare, Curtea de Apel Iaşi a pronunţat Decizia civilă nr. 20 din 16 aprilie 2002 prin care a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C. I.C.E. S.A. Bucureşti declarat împotriva sentinţei civile nr. 270 din 8 martie 1999 a Tribunalului Iaşi.
A admis apelul formulat de pârâta S.C. I.R. SA Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, s-a admis cererea reconvenţională a pârâtei şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 63.751.671 lei şi 1.677.500 lei cheltuieli de judecată.
S-au păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei civile nr. 20 din 16 aprilie 2002, reclamanta S.C. I.C.E. S.A. Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei.
În criticile formulate recurenta susţine în esenţă că:
- prin contractul de asociere reclamanta s-a obligat să suporte cheltuielile făcute de pârâtă pentru reparaţii, numai pentru cele aprobate de aceasta, astfel că suma acceptată de I.C.E. este de 18.091.956 lei şi nu de 30.309.956 lei cum a cerut pârâta.
- în speţă nu operează clauza din contract potrivit căreia S.C. I.R. S.A. avea obligaţia să achite 50 % din profit, dar nu mai puţin de 800.000 lei/lunar, acesta fiind aplicabil numai pentru reparaţiile aprobate de I.C.E. şi că pârâta nu a achitat lunar această diferenţă.
- reparaţiile efectuate la calorifere au fost făcute fără acceptul său şi ca atare se impune a fi suportate de pârâtă.
- actualizarea sumelor de instanţa de apel s-a făcut arbitrar, fără calcule justificative şi fără a se timbra cererea la valoare.
Recursul este nefondat.
Curtea analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea deciziei recurate, în speţă nefiind îndeplinită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că la baza raporturilor dintre părţi a stat contractul nr. 2629 din 23 iunie 1995, că prin clauza cuprinsă la art. 10, alin. (2) pârâta S.C. I.R. S.A., trebuia să achite reclamantei 10 % din profit, dar nu mai puţin de 1.600.000 lei, indexabil la cursul dolarului; că potrivit art. 10, alin. (2) reparaţiile majore se suportau de reclamantă până la amortizarea cheltuielilor de reparaţii majore, iar pârâta trebuia să achite 800.000 lei (neindexabil).
Din analiza actelor reiese că reclamanta prin procesul verbal din 8 aprilie 1997 a acceptat să suporte cheltuielile majore în sumă de 18.091.956 lei pentru 22,6 luni.
Pârâta trebuia să achite reclamantei pentru perioada 1 iulie 1995 – 31 decembrie 1997, suma de 25.227.950 lei contravaloare profit, la care se adaugă 464.145 lei utilităţi.
Ori cum pârâta a achitat în această perioadă 48.401.912 lei, conform actelor din dosar, reiese cu certitudine că a plătit în plus 22.711.817 lei, în decembrie 1997, echivalent de 93.360.230 lei în luna martie 2002.
Reclamanta S.C. I.C.E. S.A. Bucureşti recunoaşte că în perioada 1 iulie 1995 – 30 octombrie 1997 când în spaţiu şi-a desfăşurat activitatea pârâta S.C. I.R. S.A. Iaşi, instalaţia de încălzire nu a funcţionat.
Ori în toată această perioadă pârâta pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale a fost nevoită să efectueze cheltuieli suplimentare, de 10.887.555 lei în 1997, reprezentând 44.758.891 lei la nivelul lunii martie 2002. Totodată au fost efectuate reparaţii la instalaţia de încălzire în sumă de 15.507.537 lei în 1997, reprezentând 63.751.671 lei la nivelul lui martie 2002.
Faţă de situaţia de fapt reţinută se constată că soluţia instanţei de apel de obligare a reclamantei la plata sumei de 63.751.671 lei reactualizată, este corectă, avându-se în vedere că cheltuielile au fost necesare pentru asigurarea condiţiilor normale de lucru, ele neintrând în categoria cheltuielilor voluptorii şi că reclamanta avea obligaţia să asigure minimul de condiţii, să respecte clauzele contractuale.
Deci forţa obligatorie a contractului în cauză se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal în sensul prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Faţă de cele de mai sus, cum Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. I.C.E. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 20 din 16 aprilie 2002 a Curţii de Apel Iaşi ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 6063/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 628/2002. Comercial → |
|---|
