ICCJ. Decizia nr. 650/2002. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.650
Dosar nr.1011/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.691/25 septembrie 2000 a Tribunalului Vaslui a fost admisă în parte acţiunea reclamantei S.C. C. S.A. fostă A.N.P.A. R.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., care a fost obligată să-i restituie reclamantei cantitatea de 950 kg orzoaică.
Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind restituirea cantităţii de 758.000 kg grâu şi a cantităţii de 5.000 kg floarea soarelui, reclamanta fiind obligată şi la plata sumei de 8.750.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. C. S.A. prin care a evocat motive de netemeinicie şi nelegalitate.
Pe baza probelor care au fost completate în apel (înscrisuri şi expertiză contabilă), instanţa de apel a examinat cauza în raport de criticile care au fost formulate şi, ca urmare, prin Decizia nr.5 din 28 ianuarie 2002, a admis apelul reclamantei S.C. C. S.A. a schimbat în parte sentinţa, şi a obligat-o pe pârâtă să-i restituie reclamantei şi cantităţile de 758.000 kg grâu, şi respectiv 5.000 kg floarea soarelui cu o valoare actualizată de 2.511.352.000 lei. Restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute. Împotriva deciziei nr. 5/2002 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs, S.C. C. S.A. prin care a invocat :
- Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 C. proc. civ. prin aceea că instanţa de apel şi-a însuşit o expertiză lovită de nulitate.
- Hotărârea nu cuprinde explicit motivele pe care se sprijină întrucât în considerentele deciziei se face doar un rezumat al cererii apelantei şi apoi se trece direct la soluţie.
- Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii întrucât a analizat obligaţia de plată a societăţii doar în două puncte de lucru fără personalitate juridică încălcând astfel raportul juridic dintre părţile în proces.
Faţă de motivele arătate, pe care recurenta le-a încadrat în prevederile art. 304(5) şi (7) C. proc. civ., S.C. C. S.A. a solicitat casarea deciziei pronunţată în apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Intimata S.C. C. S.A. fostă C. S.A. reprezentată prin lichidatorii judiciari S.C. C.D. S.R.L. şi B.C. S.R.L., prin întâmpinare, a solicitat să se respingă recursul ca nefondat.
Ulterior, prin declaraţie autentică, intimata S.C. C. S.A. prin lichidator S.C. C.D. a renunţat la însuşi dreptul pretins.
Aceeaşi solicitare a fost reiterată prin adresa de la fila 48 recurs în care se precizează că din verificările contabile ale societăţii aflată sub incidenţa Legii nr.64/1995 modificată, nu se regăseşte nici un debit al societăţii comerciale C. S.A. şi nici vreun document care să dovedească faptul că această societate are debite.
La această adresă a fost anexată situaţia debitorilor la data de 30 iunie 2002, pentru a se demonstra o dată în plus lipsa oricăror debite în sarcina recurentei.
În consecinţă în raport de dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., recursul se va admite iar hotărârile pronunţate în cauză vor fi casate şi în fond, urmează să se ia act de renunţarea reclamantei la însuşi dreptul pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A.împotriva deciziei nr. 5 din 28 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr.691 din 25 septembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Vaslui şi în fond ia act de renunţarea reclamantei S.C. C. V.S. S.A. prin lichidator S.C. C.D. S.R.L., la însuşi dreptul pretins.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi18 februarie 2004.
← CSJ. Decizia nr. 6702/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 504/2002. Comercial → |
---|