CSJ. Decizia nr. 787/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 787Dosar nr. 2062/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 iulie 1995, reclamanta R.A. P.P. R.A. Bucureşti a chemat în judecată pârâţii B.R.D. Bucureşti şi Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală a Relaţiilor Financiare cu Organisme Internaţionale Bucureşti, pentru ca, în raport de culpa acestora să fie obligate la plata sumei de 19.563.449 lei (echivalentul a 9.860,61 USD la cursul din 10 iulie 1995) reprezentând comisioane, speze bancare şi dobânzi calculate de Ministerul Finanţelor cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 3831 din 2 octombrie 1998 a admis acţiunea în sensul că a obligat pârâta B.R.D. S.A. Centrala Bucureşti la plata sumei de 7.921,45 USD, în echivalent lei la data plăţii, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Bucureşti, a fost obligat la plata sumei de 1.939,16 USD, în echivalent lei la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut că pârâţii nu au avut în vedere clauza din contractele externe, potrivit cărora comisioanele bancare se suportă de furnizorii externi ai reclamantei. S-a mai reţinut că pârâta B.R.D. trebuia să excludă de la plată comisioanele şi spezele bancare care trebuiau suportate de partenerii străini şi că fără temei, pârâtul Ministerul Finanţelor a calculat dobânzi la comisioane şi speze bancare.
Ambele pârâte au declarat apel împotriva acestei sentinţe care au fost respinse prin Decizia nr. 2343 din 15 octombrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Pârâtele au declarat recurs împotriva acestei decizii care au fost admise prin Decizia nr. 547 din 31 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, iar Decizia atacată a fost casată şi cauza s-a trimis spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de recurs a reţinut că în cauză au fost încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel nefiind motivată în fapt şi drept.
S-a mai reţinut că se impune casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece s-a constatat că prin apel părţile apelante au formulat critici privind temeinicia şi legalitatea hotărârii primei instanţe.
În rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, prin Decizia nr. 124 din 20 iunie 2002, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe pârâta B.R.D. S.A. Bucureşti la plata sumei de 1.939,16 USD dobânzi bancare echivalent în lei la cursul oficial din ziua plăţii şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 384.724 lei. În raport de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul declarat de B.R.D. S.A. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că B.R.D. în calitate de bancă emitentă a acreditivului avea obligaţia de a depune diligenţele necesare pentru ca plăţile să se facă potrivit ordinelor S.N.P. P. S.A. şi să respecte dispoziţiile cuprinse în aceste acreditive.
S-a mai reţinut că dobânzile în discuţie au fost calculate la sumele trase din împrumut şi folosite de reclamantă şi că acestea trebuiau să fie achitate de furnizorul extern conform menţiunilor din dispoziţiile de plată externe. S-a concluzionat, în raport de faptul că B.R.D. a reţinut dobânzile din disponibilităţile fondului special, fără respectarea prevederilor înscrisurilor menţionate, că acesteia îi revine culpa în exclusivitate. De asemenea, s-a mai reţinut că în cauză nu sunt aplicabile Prevederile Publicaţiei 400 a Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris deoarece reclamanta a încheiat Acordul de împrumut subsidiar cu Ministerul Finanţelor la 2 martie 1995.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs pârâta B.R.D. SA Bucureşti solicitând casarea acesteia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de apel, rejudecând după casare a încălcat principiul general de drept, „non reformation in pejus" prin obligarea sa la plata sumei de 7.921,45 USD reprezentând comisioane şi speze bancare şi la plata sumei de 1.936,16 USD dobânzi, sumă care a fost solicitată de intimata reclamantă de la Ministerul Finanţelor Publice. A mai susţinut că deşi instanţa de apel a reţinut corect că prevederile clauzelor înscrise în acreditive sunt identice cu cele cuprinse în contractele de import, a ajuns la concluzia nejustificată că B.R.D. trebuia să respecte dispoziţiile menţionate în acreditiv.
Recurenta pârâtă a criticat hotărârea instanţei de apel şi pentru faptul că din actele dosarului şi expertiza efectuată de C.D. rezultă că B.R.D. şi-a îndeplinit atât obligaţiile ce-i reveneau la deschiderea acreditivului cât şi cele pe care le avea pe parcursul derulării acreditivelor respective.
În ce priveşte Publicaţia 400 a Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris, recurenta susţine că este aplicabilă în cauză şi că potrivit art. 20 din aceasta, ordonatorul acreditivului, respectiv S.N.P. P. îşi asumă obligaţiile şi răspunderile ce decurg din această calitate.
În această situaţie, recurenta pârâtă a arătat ca fiind greşită stabilirea culpei în sarcina sa pentru încasarea comisioanelor de confirmare de către C. direct din contul special de împrumut fără a se preciza concret în ce constă această culpă precum şi obligarea sa la plata acestor comisioane şi a dobânzii calculate de Ministerul Finanţelor pentru sumele respective.
Recursul este nefondat.
Examinând actele dosarului şi normele legale în vigoare în raport de susţinerile recurentei pârâte, se constată în primul rând că în cauză nu se pune problema aplicării principiului „non reformation in pejus". Astfel este de observat că instanţa de apel a avut de judecat două apeluri din care apelul B.R.D. G.S.G. a fost respins, fiind admis numai cel declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. Deci nu se poate ajunge la concluzia înrăutăţirii situaţiei sale în propria cale de atac.
Referitor la celelalte susţineri din recursul formulat de pârâta B.R.D. G.S.G., se constată de asemenea, a fi nefondate.
În acest sens, corect s-a reţinut de instanţa de apel că în baza acordului de împrumut bancar subsidiar încheiat la 2 martie 1995 către Ministerul Finanţelor Publice şi R.A. P., cu nr. 190753 (3363-RO) reclamanta a beneficiat de o parte din împrumutul general primit de la BIRD pentru realizarea proiectului stabilit de părţi şi că utilizarea creditului s-a efectuat conform contractelor de import, fie prin plăţi directe către BIRD, fie prin plăţi din contul special deschis de Ministerul Finanţelor Publice la B.R.D.
Este adevărat că în contractele de furnizare s-a prevăzut obligaţia furnizorilor externi de a suporta comisioanele şi spezele bancare ce se impun dar din verificarea scrisorilor furnizorilor şi a constatărilor expertizei efectuate în cauză, nu a rezultat faptul că sumele în litigiu au fost plătite de furnizorii beneficiari ai acreditivelor.
În această situaţie, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, recurenta pârâtă B.R.D. nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau având în vedere menţiunile din dispoziţiile de plată externe referitoare la suportarea de către furnizorii externi a comisioanelor şi spezelor bancare.
În ce priveşte aplicabilitatea în cauză a Publicaţiei 400 a Camerei de Comerţ Internaţional, faţă de faptul că intimata reclamantă a încheiat acordul de împrumut subsidiar cu Ministerul Finanţelor nr. 1907533 (3363-RO) la 2 martie 1995, justificat a respins susţinerea formulată de altfel de pârâta B.R.D. şi prin apel, stabilind culpa sa exclusivă pentru încasarea comisioanelor de confirmare de către C. direct din contul special de împrumut.
Referitor la susţinerile recurentei pârâte B.R.D. formulate în legătură cu dobânzile calculate de Ministerul Finanţelor şi stabilite tot în sarcina sa, urmează a fi respinse, deoarece s-a constatat că B.R.D. le-a reţinut din proprie iniţiativă din disponibilităţile fondului special fără respectarea prevederilor înscrisurilor menţionate.
În consecinţă, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B.R.D. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 124 din 20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 750/2002. Comercial | CSJ. Decizia nr. 789/2002. Comercial → |
|---|
