CSJ. Decizia nr. 860/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 860Dosar nr. 2924/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2002
Deliberând asupra recursului de faţă,
Prin cererea înregistrată sub nr. 28 din 3 ianuarie 2000, reclamanta S.C. R. S.A. Arad a solicitat obligarea pârâtei S.C. T. D.P.D. SRL Arad la plata sumei de 130.055.827 lei chirie datorată pentru spaţiul comercial situat în Arad.
Motivându-şi acţiunea reclamanta susţine că pârâta a închiriat de la reclamantă spaţiul menţionat însă nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei totalizând restanţe de 130.055.827 lei astfel încât contractul a şi fost reziliat prin sentinţa civilă nr. 2297/1999 a Judecătoriei Arad.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor efectuate cu investiţiile pe care pârâta le-a făcut la spaţiul închiriat cu acordul locatorului şi pe baza autorizaţiei de construcţie, învestiţii în valoare de 13.616.860 lei se cer reactualizate.
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 815 din 18 septembrie 2000 a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 130.055.827 lei, chirie restantă şi 8.498.350 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională a pârâtei şi obligată reclamanta să plătească acesteia 118.400.000 lei valoarea investiţiilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că între părţi au existat contracte de închiriere: nr. 261 din 23 iulie 1991, valabil până la 31 decembrie 1995 şi nr. 177 din 28 decembrie 1995 valabil până la 31 decembrie 1997.
Închirierea a fost reziliată pentru neplata chiriei prin sentinţa civilă nr. 2297 din 14 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad.
Calculul chiriei deşi contestat de pârâtă în parte, aceasta nedepunând însă nici o dovadă care să justifice refuzul parţial, s-a considerat corect.
Evaluarea lucrărilor de învestiţii s-a făcut pe baza raportului de expertiză în limita clauzelor contractului de închiriere şi pe baza actelor normative aplicabile cu privire la amortizarea investiţiilor respectiv OG nr. 54 din 28 august 1997.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta critică admiterea cererii reconvenţionale susţinând că autorizaţia de construire nr. 138 din 17 martie 1993 nu se referă la lucrări de investiţii şi nu poate fi considerată ca acord al proprietarului.
Un alt motiv de apel al reclamantei priveşte data efectuării investiţiilor, apreciată de parte ca fiind în jurul anilor 1992, 1993 şi faţă de această dată se invocă prescripţia dreptului la acţiune.
Pârâta critică sentinţa considerând că în mod greşit a fost admisă în întregime cererea principală în realitate datorându-se doar 41.845.136 lei chirie iar în ceea ce priveşte cererea reconvenţională apreciază că trebuia admisă în totalitate şi obligată reclamanta la plata tuturor lucrărilor de învestiţii aceasta îmbogăţindu-se fără un just temei.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 38/A din 18 ianuarie 2001 a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa şi a respins cererea reconvenţională. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei iar apelul pârâtei a fost anulat ca netimbrat.
S-a reţinut că autorizaţia de construcţie şi certificatul de urbanism nu ţin loc de acordul pentru realizarea investiţiilor astfel încât s-au încălcat dispoziţiile art. 15 din contract care cer acordul locatorului pentru orice reparaţii sau îmbunătăţirii care cresc valoarea fondului de comerţ.
Apelul pârâtei a fost anulat aplicându-se sancţiunile din art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care susţine motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că au fost aplicate greşit dispoziţiile legale referitoare la sancţiunea în caz de netimbrare a apelului deoarece acesta a fost timbrat cu 2.969.000 lei taxă judiciară de timbru şi 30.000 lei timbru judiciar însă cauza s-a judecat la un alt termen decât cel la care fusese citată pârâta cu menţiunea timbrării.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La termenul din 21 decembrie 2000 instanţa de apel a verificat timbrajul apelurilor dispunând pârâtei să completeze acest timbraj cu 7.458.322 lei taxă judiciară de timbru şi 70.000 lei timbru judiciar.
Cauza a fost amânată la 18 ianuarie 2001 când pârâta nu s-a prezentat şi nici nu a înţeles să se conformeze dispoziţiei instanţei de a completa timbrajul astfel cum fusese citată.
Instanţa de apel a aplicat corect sancţiunile pentru neplata integrală a taxelor de timbru judiciar şi a timbrului judiciar respectiv art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995 aşa încât negăsindu-se întemeiat motivul de recurs invocat, urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. T. S.P.D. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 38/A din 18 ianuarie 2001, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 848/2002. Comercial | CSJ. Decizia nr. 94/2002. Comercial → |
|---|
