CSJ. Decizia nr. 94/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 94/2002Dosar nr. 8412/2000
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă,
Prin cererea înregistrată sub nr. 2520 din 22 iunie 1995 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.A. Piteşti a solicitat obligarea pârâtei S.C. G. I.E. SRL la plata sumei de 171.000 DM reprezentând contravaloare marfă plus penalităţi de întârziere, instituirea sechestrului asigurător şi plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi acţiunea reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de comision nr. 016 din 7 ianuarie 1994 prin care s-a prevăzut livrarea a 200 tone polietilenă la preţul de 855 mărci/tonă iar termenul de livrare era ianuarie-februarie 1994.
Pentru întârzierea plăţii s-au solicitat şi penalităţi potrivit art. 17 din contract dar pe parcursul judecăţii la fond, respectiv la 29 mai 1998 reclamanta şi-a restrâns acţiunea cerând doar 171.000 mărci ca penalităţi întrucât pârâta a achitat contravaloarea mărfii.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2456 din 29 mai 1998 a admis în parte acţiunea restrânsă şi a obligat pe pârâtă la suma de 69.255 mărci în echivalent lei la data plăţii cu titlu de penalităţi cât şi 20.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că se datorează penalităţi potrivit art. 17 din contract pentru că plata s-a făcut cu întârziere iar din expertiza efectuată cuantumul penalităţilor este de 69.255 mărci în echivalent lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta susţinând că în realitate întârzierea se datorează lipsurilor calitative ale polietilenei astfel că o parte a fost repatriată şi valorificată în ţară.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1419 din 12 mai 2000 a respins ca nefondat apelul pârâtei reţinând că excepţia calităţii necorespunzătoare a polietilenei nu a fost invocată de pârâtă în raporturile cu reclamanta nesolicitându-se daune pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale pe calea unei cereri reconvenţionale.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii susţinând că nu era beneficiar ci comisionar astfel că nu poate fi obligat la plata penalităţii.
Se mai susţine şi că există dovezi că marfa nu a putut fi vândută integral pentru lipsuri calitative.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru lipsurile calitative pârâta putea să solicite despăgubiri valorificând astfel dovezile pe care pretinde că le are cu privire la necorespunderea calitativă a mărfii.
În ceea ce priveşte obligarea la penalităţile de întârziere se constată că potrivit art. 17 din contract comisionarul s-a obligat la plata penalităţilor şi pentru neplata în termen a mărfii astfel că susţinerea sa de a fi exonerat de plata penalităţilor este neîntemeiată astfel încât se va respinge ca nefondat recursul nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care se încadrează criticile formulate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. G. I.E.C. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1419 din 12 mai 2000, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 860/2002. Comercial | CSJ. Decizia nr. 676/2002. Comercial → |
|---|
