CSJ. Decizia nr. 1490/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1490/2003

Dosar nr. 8573/2001

Şedinţa publică din 11 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1582 din 23 noiembrie 2000, Tribunalul Mureş a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamanta SC C.I SRL, cu sediul în Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC I.N. SA Ghindari, cu sediul în Ghindari, judeţul Mureş.

În pronunţarea acestei hotărâri, s-a reţinut că, în contractul perfectat sub nr. 330 din 18 iunie 1997, părţile au stabilit scadenţa plăţilor la data de 1 august 1997 şi, respectiv, la 15 septembrie 1997. Cu adresa nr. 676, reclamanta a înştiinţat pârâta că restul de preţ neachitat din facturile nr. 536977 şi nr. 536821 din 16 iunie 1997, respectiv, 20 iunie 1997, este de 74.205.363 lei, iar scadenţa este 20 august 1997, acest termen, însă, se referă la alte facturi decât cele din litigiu.

În raport cu data scadenţei, 1 august 1997, acţiunea reclamantei, expediată prin poştă la 18 august 2000, este tardiv pronunţată, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 212/A din 7 mai 2001, sentinţa atacată fiind modificată în tot, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 49.403.363 lei, preţul produselor livrate, cu 4.669.200 lei, cheltuieli de judecată.

Instanţa de apel, în pronunţarea acestei hotărâri, a reţinut ca vânzătoarea reclamantă a comunicat pârâtei, la 15 septembrie 1997, cu adresa 676 că scadenţa plăţii facturilor, privind mărfurile livrate, este data de 20 august 1997. Ca urmare, acţiunea formulată la 18 august 2000 s-a încadrat în termenul legal de prescripţie de 3 ani.

Pârâta nu a contestat primirea produselor livrate de reclamantă, a plătit şi parte din preţ, astfel că refuzul său de a achita diferenţa, în cuantum de 49.903.363 lei, este fără temei.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, invocând prescripţia acţiunii, adresa nr. 676 din 15 septembrie 1997, referindu-se la alte facturi decât cele în litigiu, deci, scadenţa plăţii nu a fost modificată.

Recursul este nefondat.

Susţinerea recurentei, în sensul că adresa nr. 676 din 15 septembrie 1999, prin care s-a stabilit scadenţa obligaţiei de plată, nu priveşte facturile în litigiu, fiind indicate alte facturi, nu este de natură să ducă la schimbarea soluţiei.

Din actele dosarului, contractul dintre părţi şi actele de livrare, se reţine că singurele livrări între părţi sunt cele în litigiu, iar indicarea din eroare, în adresa 676/1997, a unor facturi cu alt număr nu poate înlătura efectele privind livrările efectuate, recunoscute de pârâtă şi scadenţa plăţilor.

Ca urmare, recursul se va respinge ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează să plătească pârâtei-intimate, suma de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I.N. SA Ghimbari împotriva deciziei nr. 212/A din 7 mai 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Obligă recurenta să plătească intimatei, SC C.I. SRL Satu Mare, suma de 4.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1490/2003. Comercial