ICCJ. Decizia nr. 2703/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2703/2003
Dosar nr. 466/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1415 din 27 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D.L. Deva, împotriva deciziei nr. 710 din 27 septembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că recurenta, în faţa instanţei de apel, a invocat un singur motiv, respectiv protocolul încheiat la 19 septembrie 1999, care a dus la schimbarea debitorului, conform art. 1128 C. civ., cu SC C.Z. SRL, pe care, însă, nu l-a mai susţinut în faţa instanţei de recurs.
A fost analizat motivul de recurs, prin care s-a susţinut că la data introducerii acţiunii reclamanta nu a deţinut o împuternicire expresă sau procură specială, dată de către administratorul societăţii, în sensul dispoziţiilor 82-84 C. proc. civ., acţiunea fiind semnată de numitul S.L., care a susţinut că ar fi fost administratorul societăţii reclamantei. Acest motiv a fost respins faţă de adresa din 14 mai 2000, prin care C.M. afirmă că acesta este reprezentantul unităţii.
Celelalte motive de recurs nu au fost examinate, fiind formulate pentru prima dată în această fază procesuală.
Prin contestaţie în anulare, formulată de SC D.L. SA, se susţine că instanţa nu avea competenţa să soluţioneze cauza, faţă de inserarea din contract, care stabilea competenţa arbitrajului de stat al Ungariei şi nu instanţele de drept comun, contract în posesia căruia a intrat doar când a inventariat arhiva.
Se mai susţine că nici conţinutul debitului şi dobânzile comerciale nu au fost cunoscute, datele contabile fiind incerte, fostul director nepredând mandatul de administrator a angajat unitatea în plata unor sume nedatorate.
Ultimul motiv se referă la greşita citare a reclamantei la domiciliul pretinsului administrator, astfel încât aceasta nu a avut cunoştinţă de acest proces. Contestaţia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi (2), art. 318 şi alin. (1) şi (2) a art. 319 C. proc. civ.
Dispoziţia cuprinsă în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea definitivă poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare, când procedura de chemare a pârâtei pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită, nu poate fi invocată decât de partea lezată în drepturile sale, respectiv reclamanta, nu şi de contestatoare.
Susţinerea cu privire la încălcarea dispoziţiilor prevăzute în art. 317 pct. 2, privitoare la competenţă aceasta, nu a fost invocată în cererea de recurs, ci doar în contestaţia în anulare, iar pe parcursul celor trei faze procesuale părţile au achiesat la soluţionarea litigiului de către instanţele judecătoreşti şi nu de arbitraj.
Nici cerinţele dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză, deoarece instanţa de recurs a analizat motivul de recurs referitor la împuternicirea dată de administratorul societăţii, în sensul dispoziţiilor art. 82-84 C. proc. civ. Cu privire la criticile deciziei, referitoare la lipsa unui contract între părţi, contestarea debitului şi a dobânzii comerciale, precum şi existenţa unei plângeri penale, împotriva administratorului societăţii acestea, nu au putut fi examinate, fiind invocate, pentru prima dată, în recurs.
Greşelile materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, de aprecierea probelor administrate în toate fazele procesuale, astfel, s-ar crea posibilitatea rejudecării căii de atac şi contestaţia în anulare s-ar transforma într-o cale ordinară de atac.
Greşelile materiale vizate de art. 318 C. proc. civ. nu trebuie confundate cu acelea la care se referă 281 C. proc. civ. şi care au altă procedură de soluţionare.
Astfel fiind, contestaţia în anulare a fost respinsă, ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile art. 317 pct. 1, 2, art. 318 şi 319 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare, formulată de contestatorul SC D.L. SA Deva, împotriva deciziei nr. 1415 din 27 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 516/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1901/2003. Comercial → |
|---|
