CSJ. Decizia nr. 3337/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3337/2003
Dosar nr. 6784/2001
Şedinţa publică de la 7 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. La data de 18 martie 1996, reclamanta SC C. a chemat în judecată pârâta S.M. spre a fi obligată la plata sumei de 155.000.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea obligaţiilor de loialitate asumate pe temeiurile din art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991, privind concurenţa neloială, art. 142 din Legea nr. 35/1990 şi art. 998 C. civ.
Se invocă încălcarea obligaţiei asumate prin angajamentul de loialitate din 30 aprilie 1995, act adiţional la contractul individual de muncă pentru funcţia de director executiv, care prevedea interdicţia încadrării, pe timp de un an, la firme concurente.
Pârâta a depus, la 29 august 1995, cererea de demisie, după care s-a încadrat la firma R. SA, care desfăşoară acelaşi gen de comerţ ca şi C. SA, fiind constituită de un grup de foşti lucrători ai acesteia (anexa 8), unde a atras partenerii externi şi interni ai C. SA (anexa 9).
2. Prin sentinţa civilă nr. 4327/1996, Tribunalul Municipiului Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, considerând acţiunea reclamantei izvorâtă din raporturile de muncă şi, deci, având natura unui litigiu de muncă.
Prin Decizia nr. 295/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, cauza a fost trimisă Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reţinându-se că litigiul izvorăşte dintr-un act de concurenţă comercială, ceea ce-i conferă cauzei natura comercială.
3. Prima instanţă comercială, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 990/1998, a respins acţiunea reclamantei ca prematură, nefiind, încă, instituită răspunderea contravenţională sau penală, în condiţiile art. 9 din Legea nr. 11/1991, soluţie menţinută prin Decizia civilă nr. 60/1999 a Curţii de Apel Bucureşti.
4. Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 298 din 20 ianuarie 2000, după aproape 4 ani de la data introducerii acţiunii, a decis casarea deciziei şi desfiinţarea sentinţei şi a trimis cauza aceluiaşi tribunal, arătând că: Instanţa civilă competentă, sesizată cu o astfel de acţiune, în raport cu temeiul legal, invocând probele administrate, stabileşte, pe de o parte, dacă faptele reclamate sunt concurenţiale, în afara cauzelor amintite şi, dacă dispoziţiile invocate sunt aplicabile persoanei chemate în judecată, iar, pe de altă parte, dacă au fost cauzate daune morale.
5. După casarea cu trimitere, Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa nr. 600 din 29 ianuarie 2001, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că prevederile invocate nu-i sunt aplicabile pârâtei şi că nu s-a făcut dovada faptelor de concurenţă neloială şi, deci, a elementelor răspunderii civile delictuale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în tot, sentinţa şi a admis acţiunea pentru suma de 150 milioane lei daune morale, cu motivarea că:
- pârâta a cerut demisia la 29 august 1995, iar prin adresa nr. 62 din 8 septembrie 1995, reclamanta i-a comunicat lista cu mai multe firme concurente, între care şi SC R.;
- clauzele angajamentului de loialitate erau incidente faţă de cererea de demisie şi de măsura luată, privind desfacerea contractului de muncă, începând cu 1 septembrie 1995;
- la 11 septembrie 1995, pârâta s-a angajat la SC R. SA, având aceleaşi atribuţii de serviciu ca la C. SA;
- a săvârşit acte concrete de concurenţă neloială în raport cu un partener extern V.R.6 M.B.A., anterior;
- încălcând şi art. 142 din Legea nr. 31/1990, prin aceea că, la 1 iulie 1994, a încheiat cu firma C. Ltd un contract de muncă pentru funcţia de director executiv â€" comerţ exterior, firmă concurentă cu reclamanta.
6. Motivele de recurs
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- Greşit s-a reţinut că este aplicabilă clauza de neconcurenţă şi în situaţia când pârâtei i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, cât timp ea priveşte numai cazul desfacerii din iniţiativa salariatului.
- Angajamentul de loialitate este nul absolut, nefiind permis de dispoziţiile de principiu din art. 1 alin. (2) C. muncii, în vigoare, (libertatea muncii constituie un drept fundamental al cetăţenilor) şi de art. 18 din acelaşi cod (drepturile persoanei încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări).
- Dispoziţiile art. 4 lit. b) şi c) din Legea nr. 11/1991 nu sunt aplicabile, întrucât:
- încadrarea la R. SA s-a făcut după pierderea calităţii de salariat la reclamantă, ia.
- societatea C. Ltd nu figurează pe lista comunicată pârâtei la 8 septembrie 1995;
- dispoziţiile art. 4 lit. i) nefiind invocate în acţiune şi nici ulterior de reclamantă, care şi-a precizat expres temeiurile aplicabile â€" art. 4 lit. b) şi c), astfel că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut şi, pe de altă parte,
- nu s-au dovedit fapte concrete de deturnare a clientelei reclamantei.
- Nu se puteau aplica, simultan, regulile răspunderii contractuale şi cele delictuale, prima formă de răspundere înlăturând-o pe ce de a doua, cât timp s-au invocat neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, iar, condiţiile răspunderii delictuale nu sunt îndeplinite;
- Raporturile juridice de dreptul muncii exclud răspunderea pentru daune morale, conform art.103 C. munci.
II. Recursul este nefondat.
Natura raporturilor juridice dintre părţi
- Contractele civile
- a. Prin contractul individual de muncă, nr. 23 din 20 aprilie 1992, pârâta a fost angajată director adjunct, asumându-şi obligaţia să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu prevăzute în fişa postului, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii, pe cele ce-i revin din Contractul colectiv de muncă şi Regulamentul de ordine interioară şi să semneze angajamentul de loialitate, anexă la prezentul contract.
- b. Clauza 4 lit. i) din angajamentul de loialitate prevede: cunosc prevederile stipulate în contractul colectiv de muncă, potrivit cărora în cazul în care voi cere desfacerea contractului de muncă, societatea poate să-mi impună ca, timp de 1 an, să nu activez la firme concurente C. şi că, în caz de neconformare, voi fi urmărit în justiţie pentru daune morale.
- c. Clauza 6 Cap. IV din Contractul colectiv de muncă, adoptat la 19 februarie 1992, are următorul conţinut:
(1) În cazul în care desfacerea contractului individual de muncă survine din iniţiativa salariatului, administraţia societăţii îi poate impune acestuia, ţinând seama de postul ocupat şi de complexitatea operaţiunilor în care a fost implicat, ca acesta să nu activeze sau să nu se angajeze la firme concurente C., timp de un an.
(2) Lista firmelor concurente se va întocmi de consiliul de administraţie şi i se va prezenta salariatului aflat în situaţia stipulată la alin. (1), sub semnătură.
(3) În situaţia în care salariatul demisionar nu se va conforma, va răspunde material pentru prejudiciile produse sau, după caz, va plăti daune morale.
1.2. Încetarea raporturilor de muncă.
a) Prin nota de constatare din 17 august 1995, înregistrată sub nr. 147 din 28 august 1995, s-au reţinut unele abateri grave comise de pârâtă, care a angajat importul a 150 tone granule PET, fără contract extern de la V.R. Germania, transferându-se în contul cesteia suma de 184.000 dolari S.U.A., din care 150.000 dolari S.U.A. s-a acoperit din contul C. SA, iar în prezent C. SA are o datorie la societatea mixtă V.R. de 836.323 dolari S.U.A.
A doua zi, pârâta a înregistrat, la conducerea societăţii, cererea de demisie a acesteia, iar prin Decizia nr. 79 din 30 august 1995, urmează ca, începând cu data de 11 septembrie 1995, să i se desfacă, disciplinar, contractul de muncă, în baza art. 130 lit. i) C. muncii.
b) Reclamanta, în ziua de 8 noiembrie 1995, cu adresa nr. 62, sub semnătura pârâtei, îi înmânează acesteia carnetul de muncă şi lista firmelor concurente, cum sunt de exemplu R.T., R.V., G.V., R.D. sau care au în sfera lor de activitate operaţiuni de comerţ exterior, în general, şi cu produse chimice în special.
2. Faptele imputate pârâtei sunt fapte şi acte de concurenţă neloială.
2.1. Pârâta a îndeplinit funcţia de director executiv â€" comerţ exterior, având în coordonare trei servicii : expert fibre sintetice; expert cauciuc sintetic şi produse din cauciuc şi import 5 â€" diverse produse chimice, cu un număr de 35 de salariaţi.
Relaţiile directe ale pârâtei sau cu principalii parteneri interni â€" M. VaSIui, T. Iaşi, F. Săvineşti, G. Câmpulung Muscel, A.C., I.C.M.E. ş.a., precum şi cu diverse firme din Europa, Asia, S.U.A., lucrând nemijlocit cu cumpărătorii sau, de la caz la caz, prin alte modalităţi stabilite cu parteneriiâ€.
2.2. Prin contractul nr. 16 rezultă că, încă din 1 iulie 1994 (dos. 901/2001, apel) pârâta se angajează la S.C. C. Ltd în funcţia de director executiv, comerţ exterior, societate care este, una din cele mai mari firme active din ROMÂNIAîn domeniul chimic şi petrochimic, specializată în producţie de produse petrochimice (dosar fond, din c.v.- patronului E.M.).
Contractul s-a încheiat în timp ce pârâta era în contract cu reclamanta, pe aceeaşi funcţie şi cu o societate cu obiect de activitate asemănător, ceea ce constituie un act din cele prevăzute în art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 (Membrii Comitetului de direcţie şi directorii unei societăţi pe acţiuni nu vor putea fi, fără autorizarea Consiliului de Administraţie, administratori, membri în Comitetul de Direcţie (…) în alte societăţi comerciale sau având acelaşi obiect de activitate (...) sub pedeapsa revocării şi a răspunderii pentru daune); dar şi un act din cele prevăzute în art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991, privind concurenţa neloială.
2.3. Prin comunicarea nr. 11915 din 18 septembrie 1995 (dosar fond I) directorul R.F. SA şi pârâta, transmit societăţii A. că începând cu data de 11 septembrie 1995, doamna S.M. împreună cu domnul P.N. şi doamna N.E., fac parte din colectivul nostru (...) firma noastră, în afara exportului de fibre (fibre sintetice şi artificiale, are în profil şi exportul de produse chimice şi petrochimice, iar în cazul în care sunteţi interesaţi de o colaborare vă stăm la dispoziţie.
Începând cu această dată (11 septembrie 1995) pârâta, aşadar, a încălcat clauza 6 din contractul colectiv de muncă şi 4 lit. i) din angajamentul de loialitate, angajându-se la o firmă concurentă şi săvârşind un alt act de concurenţă neloială prin oferta de colaborare arătată.
Dar, pârâta a realizat un asemenea act concret mai grav care a impus desfacerea contractului de muncă, interpretat corect în Decizia instanţei de apel.
Edificator este actul 11545 din 16 septembrie 1995, care conţine comunicarea firmei V.R. Frankfurt, în sensul că a primit de la firma concurentă R.F. oferta de 300 tone granule PET livrare promptă, destinatar M. VaSIui, ducând, în plus şi la ridicarea preţului datorită unei cereri mărite artificial.
Aşadar, începând cu data de 11 septembrie 1995, SC R.F. i-a angajat pe cei trei salariaţi importanţi din departamentul import-export al reclamantei:
- pârâta S.M., director executiv comerţ exterior, şef de departament, demisionată la 29 iulie 1995,
- P.N. â€" şef serviciu import export, demisionat la 6 septembrie 1995;
- N.E. â€" referent în acelaşi serviciu, care a demisionat de la 23 august 1995.
După această dată, raporturile de colaborare dintre cele două societăţi au încetat.
Prin sentinţa civilă nr. 3456 din 19 mai 2000, definitivă (fond II), pe temeiul Legii nr. 11/1991 şi al angajamentului de loialitate [clauza 4 lit. i)] P.N. a fost obligat la plata sumei de 100.000.000 lei daune morale.
2.4. Dispoziţiile legale şi convenţionale aplicabile
a) Conform art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991 constituie fapt de concurenţă neloială, oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant, unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte.
b) Dispoziţiile art. 397 C. com. prevăd că prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului a face operaţiuni, nici a lua parte, în socoteala sa proprie sau a altuia la alte negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat, precum şi art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată.
c) Clauzele 4 lit. i) din angajamentul de loialitate, clauza 5 din contractul individual de muncă şi clauza 6 din contractul colectiv de muncă .
2.5. Noţiunile de societate concurentă şi de societate cu acelaşi obiect prevăzute în normele legale incidente.
Prin societate cu acelaşi obiect, legea înţelege să se refere la obiectul de activitate prevăzut în actul constitutiv, iar prin societăţi concurente se înţeleg acele societăţi al căror obiect actual, de fapt, coincide, nefiind obligatoriu ca obiectul real să fie absolut identic cu el, dar suficient ca o activitate să coincidă.
3. Cercetarea motivelor de recurs.
3.1. Clauza de neconcurenţă, inserată în contractul de muncă, este aplicabilă în speţă, chiar dacă încetarea, sub raport juridic, a contractului s-a decis pe temei disciplinar de reclamantă, întrucât pârâta este cea care a avut iniţiativa cerută de textul clauzei, prin demisia depusă. Chiar dacă aceasta a rămas ineficientă, pârâta îndeplineşte cerinţa clauzei 6 alin. (3) de salariat demisionar, neatacând Decizia societăţii.
3.2. Clauza invocată de recurentă din contractul colectiv, inserată în contractul individual de muncă este valabilă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (18) C. muncii, prin filtrul" art. 150 alin. (1) din Constituţia României, aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991.
Cum rezultă din Titlul II â€" Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, în Constituţie, libertatea muncii sau dreptul la muncă numai este reglementat ca un drept fundamental al cetăţenilor, iar conform art. 150 alin. (1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.
De altfel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 86 din 4 septembrie 1996 (153/1999 ş.a.) a statuat că:
II. Independent dacă se admite sau nu o modificare tacită a terminologiei Codului muncii, textele acestuia se aplică cu excepţia cazurilor în care ar fi potrivnice prevederile Constituţiei sau dispoziţiilor cuprinse în legile ulterioare â€" în cazul tuturor raporturilor de muncă stabilite între agenţii economici şi salariaţii acestora.
În context, vizând limitarea exerciţiului legiSIaţiei de încadrare, iar excluderea temporară a unor societăţi concurente, angajamentul de loialitate, nu constituie o ingerinţă disproporţională, cu scopul urmărit şi interesul protejat.
3.3. Dispoziţiile art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991 sunt aplicabile în corelaţie cu cele din art. 142 din Legea nr. 31/1990, faţă de concurenţa neloială fiind evidentă, prin oferirea serviciilor atestate de contractul încheiat cu firma C. Ltd., concurenţa cu reclamanta (cum s-a demonstrat la punctele II 2.2).
Nu sunt incidente dispoziţiile din art. 4 lit. c) din aceeaşi lege, cât timp nu s-au probat fapte concrete de natura celor prevăzute în text, iar instanţa de apel a indicat eronat şi art. 4 lit. i), fiind aplicabil numai art. 4 lit. e) şi c) din Legea nr. 11/1991 (pag.4 alin. fin. al deciziei) şi cele din art. 142 al Legii nr. 31/1990.
3.4. Recurenta susţine că nu se puteau aplica, deodată, ambele forme de răspundere civilă-contractuală [art. 6 şi 4 lit. i) din contracte] şi delictuală [art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991 şi 142 din Legea nr. 31/1990] cum eronat a procedat instanţa de apel.
a. Recurenta pârâtă, în calitate de salariată, îşi asumă obligaţia din clauza 4 lit. i) şi 6 a contractelor de muncă, a cărei nesocotire atrage răspunderea pe temeiul contractual. Încadrându-se, după încetarea calităţii de salariată, la 11 septembrie 1995, la acea firmă concurentă, indicată în lista transmisă de reclamantă [art. 6 alin. (3)] pârâta şi-a încălcat obligaţia urmând a răspunde pentru daune morale, aşa cum s-a angajat prin clauza de loialitate.
b. Recurenta pârâtă, în calitate de salariat a reclamantei, în timpul executării contractului de muncă, în funcţia de director executiv â€" comerţ exterior încheie cu S.C. C. Ltd, firmă concurentă, un alt contract de muncă pentru o funcţie similară, la 1 iulie 1994, ceea ce constituie un fapt delictual de concurenţă neloială, sancţionat de art. 4 lit. b) din Legea nr. 11/1991 şi de art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, texte care prevăd şi posibilitatea obligării la daune morale.
Pe acest tărâm, acţiunea în concurenţă neloială este o acţiune în responsabilitate civilă delictuală, care presupune existenţa condiţiilor cerute de art. 998 C. civ.: prejudiciul, fapta ilicită, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta săvârşită şi prejudiciu, precum şi culpa autorului.
Distinct de aceste elemente, analizate în considerentele de mai sus, este necesar ca fapta să se comită ca un act de concurenţă, adică săvârşit în cadrul unui raport de concurenţă, adică cele două societăţi concurente se adresează, în principiu, aceleiaşi clientele, iar domeniul lor de activitate este identic şi similar.
S-a admis în doctrina şi jurisprudenţă că, în general, prejudiciul constă din îndepărtarea clientelei, cu posibilitatea scăderii vadului comercial, a vânzărilor şi, ca urmare, a cifrei de afaceri.
Aşadar, în speţă, toate elementele acestei forme speciale de răspundere delictuală sunt îndeplinite, pârâta aflându-se în culpă, ceea ce atrage obligarea sa la daunele morale pretinse, a căror valoare, stabilită, prin apreciere şi în echitate, nu a fost, însă, contestată.
3.5. Recurenta mai susţine că instituţia daunelor morale nu este admisă în dreptul muncii, conform art. 103 din vechiul cod al muncii, care consacră răspunderea numai pentru paguba efectivă, dar nu şi pentru beneficiul nevalorizat.
Evident că şi acest text este interpretat unilateral, el urmând filtrajul din art. 150 alin. (1) al Constituţiei, în raport de dispoziţiile art. 9 ale Legii nr. 11/1991, lege specială, care consacră daunele morale în cadrul răspunderii pentru faptele de concurenţă neloială, nu poate fi aplicabil.
Aşadar, atât răspunderea contractuală, cât şi cea delictuală admit prejudiciul moral cu particularităţile lui, şi, în consecinţă, în cazul îndeplinirii cumulative a condiţiilor instituirii răspunderii civile, obligarea şi la daune morale.
În ce priveşte, însă, criteriile de evaluare a prejudiciului moral, în cazul actelor de concurenţă neloială, şi de individualizare a valorii de despăgubire, părţile nu au formulat cereri, obiecţiuni ori susţineri, astfel că nu va fi analizată structura sumei pretinse şi acordate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.M. împotriva deciziei nr. 1005 din 21 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2217/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3810/2003. Comercial → |
---|