CSJ. Decizia nr. 3810/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3810/2003
Dosar nr. 4123/2001
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2003
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2000 reclamanta SC A.C. SRL Alba Iulia a chemat în judecată pârâta SC P. SRL, solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să se constate rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturismul cu plata în rate nr. 5 din 22 octombrie 1998, cu privire la autoturismul marca W 210 (E 230) având numărul de şasiu W.D.B. 2100371 A 040044, seria motor 111970/009469, capacitate cilindrică 2295 cmc, cu carburant benzină şi anul de fabricaţie 11/1995, cât şi obligarea pârâtei la restituirea autoturismului vândut, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor, reclamanta a arătat că, în baza contractului nr. 5 din 22 octombrie 1998, a vândut pârâtei autoturismul, marca Mercedez, cu preţul de 295.272.000 lei, echivalentul în lei a 52.000 de mărci germane cu T.V.A. în valoare de 65.619.840 lei.
Potrivit clauzelor stipulate, pârâta s-a obligat să achite 50% din valoare, plus T.V.A.-ul la data semnării contractului, iar restul în 26 rate, începând cu 1 noiembrie 1998, echivalentul a 1.000 de mărci germane lunar, plata urmând a se face în lei, în prima săptămână a lunii, la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
De asemenea, potrivit convenţiei intervenite, în cazul neachitării ratei lunare la termenul stabilit se percepe o penalitate de 0,25 % pe zi, iar neachitarea timp de trei luni se sancţionează cu rezilierea contractului, vânzătorul fiind îndreptăţit să preia autoturismul vândut.
În contract s-au mai stipulat clauze prin care pârâta, în calitate de cumpărătoare, are obligaţia de a nu înstrăina autoturismul până la plata integrală a preţului.
Cum pârâta a achitat avansul de 50% şi T.V.A.-ul aferent cu cheltuielile de înscriere a autoturismului şi doar trei rate conform chitanţelor anexate, de la data de 10 decembrie 1999 refuzând să-şi execute obligaţiile asumate s-a formulat acţiunea de faţă, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 1020, 1021, 1294 şi 1365 C. civ, iar în probaţiune fiind depuse înscrisurile la care a făcut referire.
La data de 26 ianuarie 2000, când pârâta a formulat cerere pentru lipsă de apărare, în condiţiile art. 156 C. proc. civ., reclamanta depune în şedinţă publică o cerere de completare a acţiunii prin care arată că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu pârâta B.A.B., solicitând, totodată, anularea actului de înstrăinare a autovehiculului, încheiat la finele anului 1999 între pârâta SC P. SRL şi aceasta, precum şi radierea menţiunilor făcute în baza actului respectiv de către Inspectoratul de poliţie al judeţului Alba, la data de 27 decembrie 1999, în cartea de identitate a vehiculului şi în certificatul de înmatriculare a acestuia.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei, persoană fizică, alături de SC P. SRL să predea autoturismul şi actele maşinii.
În susţinerea completărilor făcute, reclamanta arată că cei doi pârâţi, la finele anului 1999, au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, autoturismul fiind înmatriculat pe numele pârâtei B.A.B., temeiul legal invocat fiind dispoziţiile art. 975 C. civ.
La data de 20 iunie 2000, reclamanta depune o cerere de completare a acţiunii principale, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 28.060 de mărci germane cu titlu de rest de preţ, faţă de împrejurarea că a intervenit vânzarea succesivă a autoturismului în discuţie.
Prin precizările depuse la data de 10 octombrie 2000, reclamanta renunţă la judecarea cererii privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare.
În cauză au fost încuviinţate şi administrate probe cu înscrisuri, proba testimonială şi expertiză contabilă şi grafologică, ca urmare a înscrierii în fals a reclamantei împotriva semnăturii şi a ştampilei societăţii de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi la data de 2 decembrie 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 897 din 14 noiembrie 2000, Tribunalul Alba, secţia comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, având în vedere probele administrate în cauză, că reclamanta a vândut pârâtei, persoană juridică, la data de 22 octombrie 1998, autoturismul în discuţie, aceasta achitând avansul, cheltuielile de înscriere, precum şi ratele lunare plăţi dovedite şi necontestate de vânzătoare (facturi fiscale, chitanţe enumerate în raportul de expertiză contabilă).
De asemenea, a avut în vedere convenţia intervenită între pârâţi la data de 12 februarie 1999, urmată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 2 decembrie 1999, contract perfect valabil, astfel cum a reţinut expertiza grafologică efectuată în cauză.
S-a reţinut că, în speţă, acest contract îmbracă forma juridică a contractului de vânzare-cumpărare reglementat de art. 1294 C. civ., nefiind probat nici un motiv de anulare a acestuia, că înscrisul de pe formularul tipizat, denumit contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, semnat şi ştampilat de reclamanţi atestă existenţa acordului de voinţă a acesteia la înstrăinarea autoturismului de la societatea pârâtă în favoarea pârâtei B.A.B., act în care se menţionează expres că diferenţa de preţ, în sumă de 28.060 de mărci germane, a fost achitată integral de aceasta, achitarea integrală fiind dovedită şi cu existenţa în posesia cumpărătoarei a cărţii de identitate a autoturismului.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, interpretând greşit probele dosarului acordând valoare juridică unui act ce se întocmeşte exclusiv pentru înregistrarea în circulaţie a autoturismului, dar nu serveşte drept probă a proprietăţii. S-a motivat, de asemenea, de către apelanta-reclamantă că utilizează altă formă de contract pentru vânzarea-cumpărarea autoturismului şi că, în evidenţele sale contabile, vânzarea către pârâta B.A.B. nu este înregistrată.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 185 din 9 martie 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa civilă criticată, obligând pârâţii la plata sumei de 28.060 de mărci germane sau echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu cheltuieli de judecată în sumă de 65.141.050 lei.
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel a apreciat că completările efectuate pe formularul tip de contract încheiat la 2 decembrie 1999 au fost efectuate cu intenţia şi în scopul înmatriculării autovehiculului pe numele a doi proprietari şi a fost posibilă datorită spaţiilor libere din formular pe care pârâta, persoană fizică, le-a folosit cu intenţia de a produce efecte juridice.
De asemenea, se susţine că cel de-al doilea contract din 27 decembrie 1999, spre deosebire de cel încheiat la data de 21 octombrie 1998, nu are inclus în conţinut şi certificat de radiere din evidenţele poliţiei, fiind în discuţie vânzarea unui vehicul folosit.
În concluzie, instanţa de apel susţine că, pentru a fi valid şi opozabil părţilor, actul sub semnătură privată sinalagmatic trebuie să fie întocmit în atâtea exemplare câte părţi sunt cu interes contrar şi fiecare exemplar trebuie să conţină menţiunea numărului originalelor care s-au întocmit, aceeaşi regulă, prevăzută de art. 1179 C. civ., fiind aplicabilă şi în situaţia contractelor comerciale unilaterale sau mixte.
Apreciind că actul datat din 2 decembrie 1999 nu îndeplineşte condiţiile de validitate cerute de lege, instanţa de apel a obligat pârâţii la plata restului de preţ, respectiv, SC P. SRL, care nu a făcut dovada plăţii întregului preţ al autoturismului cumpărat, în condiţiile art. 46 C. com., şi B.A.B. în posesia căreia se află bunul cumpărat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile, în termen şi legal timbrat.
Recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de apel sub aspectul neacordării în întregime a cheltuielilor de judecată, acestea fiind în cuantum de 126.813.895 lei.
Pârâţii invocă aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În esenţă, susţine că, în mod eronat, s-a avut în vedere şi s-au analizat capete de cerere ce vizau modificarea acţiunii cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
De asemenea, faţă de renunţarea expresă făcută la data de 10 octombrie 2000, nu se mai putea pune în discuţie obligarea pârâtei, persoană fizică, la executarea unui contract, respectiv, nr. 5 din 21 octombrie 1998, la care nu a fost parte semnatară.
Pe fondul pricinii, recurenţii critică aspectele contradictorii reţinute de instanţa de apel privind contractul încheiat la data de 2 decembrie 1999, în sensul că, pe de o parte, consideră că este lovit de nulitate absolută, când se pune în discuţie plata integrală a preţului, iar pe de altă parte, reţine validitatea acestuia pentru obligarea pârâtei, persoană fizică, la plata restului de preţ.
Recurenţii consideră că, în mod greşit, instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pe dispoziţiile art. 1179 C. civ., atâta timp cât această regulă nu se aplică în domeniul dreptului comercial, multiplul exemplar nefiind considerat o condiţie ad validitatem a actului juridic comercial, spre deosebire de actul juridic civil.
Examinând criticile formulate pe aspectele procedurale, respectiv, încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. şi reţinerea cadrului procesual pasiv cu referire la persoana fizică, pârâta B.A.B., Curtea urmează a le respinge, având în vedere că aceste dispoziţii nu au caracter imperativ, iar pârâţii au acceptat tacit modificarea intervenită ulterior primei zile de înfăţişare, aceştia neputând ridica obiecţii în căile de atac, dacă înaintea primei instanţe nu au făcut nici o rezervă.
În ce priveşte recurenta-pârâtă B.A.B., din cuprinsul actelor dosarului de fond rezultă că aceasta a fost introdusă în cauză prin completarea la acţiunea făcută la data de 26 ianuarie 2000, când s-a solicitat şi anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în decembrie 1999.
Din cuprinsul precizărilor făcute la data de 10 octombrie 2000, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta SC P. SRL, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea actului de înstrăinare încheiat de pârâte la data de 2 decembrie 1996, obligarea pârâţilor la plata restului de preţ, în sumă de 28.060 de mărci germane; radierea menţiunilor efectuate în baza acestui act.
Faţă de părţile în litigiu şi obiectul cauzei dedus judecăţii, Curtea apreciază, având în vedere dispoziţiile art. 56 C. com., că litigiul este comercial, fiind supus jurisdicţiei comerciale, potrivit art. 1 C. com., şi numai unde nu dispune se aplică Codul civil.
Specificul obligaţiei comerciale determină şi un anumit specific al condiţiilor de probă a drepturilor subiective izvorâte din raporturile juridice comerciale.
Libertatea contractuală â€" principiu fundamental al obligaţiilor comerciale â€" are drept corolar libertatea probei în litigiile comerciale.
Potrivit art. 46 C. com., obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează cu acte autentice; cu acte sub semnătură privată; cu facturi acceptate prin corespondenţă; prin telegrame; cu registrele părţilor; cu martori.
De reţinut că, în concepţia Codului comercial, obligaţiile comerciale pot fi dovedite atât cu mijloacele de probă admise de dreptul civil, cât şi anumite mijloace de probă specifice activităţii comerciale.
În jurisprudenţa de specialitate, s-a apreciat că datorită specificului raporturilor comerciale, prin care se urmăreşte încheierea unor contracte şi derularea unor raporturi juridice rapide, pentru a dovedi existenţa raporturilor comerciale, nici nu sunt necesare acte scrise, de multe ori contractele comerciale încheindu-se în forme simplificate.
Faţă de cele arătate, motivarea instanţei de apel, în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 2 decembrie 1999, prin invocarea dispoziţiilor art. 1179 C. civ., urmează a fi înlăturată, multiplul exemplar nefiind considerat ca o condiţie ad validitatem a actului juridic comercial, spre deosebire de actul juridic civil, nici chiar când acesta este unilateral sau mixt.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, înscrisul folosit pentru a proba faptul plăţii în întregime a preţului îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 43 C. com. coroborat cu art. 1176 C. civ.
Potrivit art. 1177 C. civ.: acela căruia i se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui (…)â€.
Contestarea contractului de vânzare-cumpărare din 2 decembrie 1999 a fost făcută de administratorul societăţii reclamante, prin înscrierea în fals, motiv pentru care a fost expertizat şi, în urma verificării, s-a constatat că el este un act valabil.
Faţă de această situaţie nu se poate reţine motivarea instanţei de apel, potrivit căreia acest contract reprezintă doar un act eliberat în vederea înscrierii în circulaţie a autoturismului sau că la momentul respectiv s-au completat anumite rubrici şi s-au adăugat anumite semnături, aceasta nefiind susţinută de probele administrate cauzei.
Convenţia încheiată la data de 2 decembrie 1999 îndeplineşte condiţiile unui contract perfect valabil, fiind identificate părţile contractante, bunul supus vânzării, preţul achitat pentru perfectarea vânzării, semnătura părţilor şi a reprezentanţilor legali, precum şi sigiliile părţilor contractante.
În aceste condiţii este de netăgăduit acordul de voinţă la încheierea contractului de vânzare cumpărare, neputându-se da altă interpretare acestui act cu alte consecinţe juridice.
Lipsa unei facturi sau chitanţe, care să ateste plata preţului, nu poate fi considerată motiv de nulitate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, jurisdicţia comercială permite administrarea şi altor probe, cum este cazul în speţă, plata contravalorii bunului fiind inclusă în înscrisul în litigiu, confirmată de vânzător. Un alt argument în favoarea recurentei-pârâte cu privire la plata integrală a preţului îl reprezintă şi faptul că actul de identitate al autoturismului este în posesia acesteia.
Pentru aceste motive, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, Decizia civilă criticată urmând a fi modificată şi apelul reclamantei SC A.C. SRL urmează a fi respins ca nefondat.
Faţă de această situaţie, nu se mai justifică examinarea recursului declarat de SC C. SRL Alba Iulia.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii SC P. SRL Alba Iulia şi B.A.B.
Modifică Decizia nr. 185/A din 9 martie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia şi respinge apelul reclamantei SC A.C. SRL Alba Iulia, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL Alba Iulia, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3337/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 4194/2003. Comercial → |
|---|
