Plângere contestaţie tergiversare. Decizia nr. 11/2016. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 11/2016 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 11/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2016:012._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECTIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11/R

Ședința publică din 13 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. F.

Judecător C. B.

Judecător S. P. G.

Grefier I. I.

Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de contestatorul V. G., împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu nr. 471/C din data de 12 august 2015, pronunțate de Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele apeluri ale cauzei, se constată lipsa contestatorului V. G..

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, va rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra plângerii de față

Constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu nr. 471/C din data de 12 august 2015, pronunțată de Tribunalul B., s-a respins cererea având ca obiect „contestație privind tergiversarea procesului” formulată de reclamantul V. G..

În motivarea hotărârii se arată că procedura contestației privind tergiversarea procesului este prevăzută de Titlul IV din Noul Codul de procedură civilă, art. 522 menționând la alin.1 că prin această procedură se invocă „încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil”, iar la alin. 2 situațiile în care se poate folosi această procedură:

1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.”

Ceea ce caracterizează, toate cazurile prevăzute de art. 522 din Noul Cod de procedură civilă este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În cauză, o asemenea situație nu este incidentă, în condițiile în care Dosarul nr._ 13 a fost soluționat prin Sentința civilă nr. 1003/CA/10.12.2014 a Tribunalului B.. Relativ la încălcarea termenului de motivare a hotărârii, este adevărat că aceasta s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 426 alin. 5 Cod Procedură Civilă, la data de 03.08.2015, însă din motive neimputabile judecătorului cauzei, aceasta datorându-se atât volumului mare de muncă, cât și perioadei îndelungate de timp în care judecătorul s-a aflat în concediu medical.

Nefiind incidente dispozițiile legale descrise mai sus, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul V. G..

Împotriva hotărârii a formulat plângere reclamantul V. G. solicitând admiterea contestației cu privire la tergiversarea procesului civil ce formează obiectul dosarului nr._ 13.

În motivarea plângerii reclamantul arată că un magistrat care recunoaște că a tergiversat un proces nu poate respinge contestația pe motivul că este încărcat cu un volum mare de muncă sau că o perioadă a fost în concediu medical. Instanța a fost investită cu 3 cereri de urgentare a motivării sentinței, dar aceasta nu a dat curs cererilor decât după formularea contestației. Prin asumarea unei responsabilități din partea unui magistrat s-ar ajunge la întărirea disciplinei în justiție și la creșterea încrederii în sistemul judiciar.

Analizând hotărârea în raport cu motivele invocate și actele dosarului, în baza art. 522 și art. 525 Cod procedură civilă se constată următoarele:

În cauză s-a invocat tergiversarea procesului față de nerespectarea termenului de redactare a hotărârii prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. 5 NCPC, ce instituie un termen pentru redactare de maxim 30 de zile de la pronunțarea hotărârii. Una din condițiile prevăzute de art. 524 prin raportare la art. 33 NCPC vizează faptul ca motivul invocat de contestator să subziste în momentul formulării contestației și a plângerii. Dacă măsurile sau actele invocate au fost îndeplinite anterior sau ulterior introducerii contestației, cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată sau ca rămasă fără obiect.

În speță, la data formulării contestației, respectiv 4.08.2015 sentința civilă nr.1003/C/10.12.2014 era tehnoredactată în aceeași zi, astfel că nu mai puteau fi luate măsurile prevăzute de art. 524 alin.4 NCPC, contestația fiind corect respinsă.

Nu pot fi reținute susținerile reclamantului privind existența interesului în susținerea plângerii chiar și în condițiile în care redactarea hotărârii a avut loc, întrucât potrivit art.33 NCPC interesul trebuie să fie actual, adică să existe nu doar la data depunerii cererii ci și la data pronunțării hotărârii.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 525 NCPC urmează a respinge plângerea formulată, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge plângerea formulată de reclamantul V. G. împotriva încheierii nr.471/C/12.08.2015 pronunțate de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.01.2016.

Președinte,

L. F.

Judecător,

C. B.

Judecător,

S. P. G.

Grefier,

I. I.

Red. C.B./13.01.2016// Dact. I.I./14.01.2016// Jud. fond: S.Ș.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contestaţie tergiversare. Decizia nr. 11/2016. Curtea de Apel BRAŞOV