Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Decizia nr. 56/2016. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 56/2016 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 56/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2016:011._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 56/.> Ședința publică din data de 19 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte: C. V. - judecător
C. B. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 549/C din data de 26.10.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2016, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă precum și în baza art. 396 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 ianuarie 2016.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 549/C din data de 26.10.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ s-a respins cererea petentei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. de repunere în termen.
S-a admis excepția tardivității, invocată din oficiu și, în consecință:
S-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva Rezoluției nr._/14.08.2015 a Directorului O. de pe lângă Tribunalul B..
În motivarea hotărârii se arată că cererea de repunere în termenul de a formula plângere a fost nefondată. Cf. art. 6 alin. 3 din OUG 116/2009, „împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare, pentru părți, și de la data publicării actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, respectiv Partea a VII-a, pentru orice altă persoană interesată.
În cazul rezoluțiilor de respingere a cererii de înregistrare și a înregistrărilor care nu conduc la modificarea actului constitutiv, împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare, pentru părți, și de la data publicării pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia, pentru orice persoană interesată”. Petenta, la data de 13.08.2015, a adresat O. cererea nr._ de numire a lichidatorului pentru . SRL. Această cerere a fost respinsă de Directorul O. prin Rezoluția nr._ din data de 14.08.2015. Petenta, fiind parte în cererea adresată O., cf. dispozițiilor legale citate, termenul de formulare a plângerii îi curge de la pronunțare. Nu există niciun motiv pentru repunerea în termen, petenta având obligația de a-și urmări cererile pe care le formulează și, implicit, soluțiile pe care le dă O..
Raportat considerentelor de fapt și de drept expuse, Tribunalul a constatat că excepția tardivității a fost fondată. Rezoluția contestată a fost pronunțată la data de 14.08.2015, dată de la care a început să curgă termenul de 15 zile prevăzut de art. 6 alin. 3, citat mai sus, și care s-a împlinit la data de 31.08.2015 (ca urmare a prorogării, ultima zi, 30.08.2015, fiind o zi nelucrătoare – duminică). În aceste condiții, plângerea înregistrată la O. la data de 23.09.2015 a fost tardivă și a fost respinsă cu această mențiune.
Împotriva acestei soluții a declarat apel petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii excepției tardivității formulării plângerii și admiterii cererii de repunere în termen, iar pe fond admiterea plângerii.
În expunerea motivelor de apel se arată că deși termenul de formulare a plângerii curge de la pronunțare, creditoarea a luat la cunoștință de Rezoluția nr._ la data de 08.09.2015, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de art. 6 alin. 3 din OUG 116/2009 începe să curgă de la data de 08.09.2015, și deci rațiunile instanței fondului nu pot fi reținute.
Sub aspectul fondului, se arată că societatea figurează cu obligații bugetare neachitate față de bugetul statului în sumă totală de 13.188 lei, în acest scop fiind formulată cererea de numire lichidator, cerere care a fost respinsă prin rezoluția atacată. În condițiile în care art. 235 nu dau posibilitatea creditorilor să formuleze cerere de numire lichidator, singura posibilitate legală de verificare a drepturilor creditorilor este aplicarea prin similitudine a dispozițiilor art. 237 din LG 31/1990. Împrejurarea că debitoarea nu a înțeles să-și numească lichidator nu poate fi imputată creditorului de bună credință, prin respingerea cererii de numire lichidator. Se conchide că nu-i este opozabilă creditoarei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., lichidarea întemeiată pe art. 235 din Lg 31/1990, întrucât în procedura lichidării voluntare nu i se acordă creditorilor posibilitatea recuperării prejudiciului, impunându-se admiterea plângerii și recuperarea creanței datorate statului în valoare de 13.188 lei.
Analizând sentința atacată în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, Curtea este ținută a se pronunța cu prioritate relativ la excepția de tardivitatea a formulării plângerii, a cărei greșită admitere face obiectul criticilor în apel, precum și asupra cererii de repunere în termenul de formulare a plângerii, deopotrivă greșit respinse potrivit criticilor petentei creditoare Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Tribunalul a reținut că, fiind parte în cererea adresată O., petentei îi revenea obligația de diligență de a-și urmări cererile pe care le formulează, fiind inexistent motivul de repunere în termen, întrucât, în interpretarea art. 186 Cod procedură civilă, prin „motive temeinic justificate” trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă.
Pe cale de consecință, întrucât Rezoluția contestată a fost pronunțată la data de 14.08.2015, din acel moment a început să curgă termenul de 15 zile prevăzut de art. 6 alin. 3, citat mai sus, și care s-a împlinit la data de 31.08.2015 (ca urmare a prorogării, ultima zi, 30.08.2015, fiind o zi nelucrătoare – duminică), criticile din apel relativ la greșita soluționare a excepției tardivității nesusținându-se.
Consecință a menținerii excepției tardivității, soluționarea celorlalte motive de apel și care privesc fondul cauzei este inutilă, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă, urmând să respingă apelul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 549/C/2015 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalul B. - Secția a II a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta AJFP B. împotriva sentinței civile nr. 549/C/2015 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalul B. - Secția a II a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată astăzi 19.01.2016, cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Președinte Judecător
C. V. C. B.
Grefier
G. P.
Red.CV/29.01.2016
Dact.GP/01.02.2016/5ex
Jud.fond:M.O.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2/2016. Curtea de Apel BRAŞOV | Opoziţie. Decizia nr. 110/2016. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|








