Pretenţii. Decizia nr. 82/2016. Curtea de Apel BRAŞOV

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. G.

Judecător C. E. C.

Grefier E. P.

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta Federația R. de Fotbal împotriva sentinței civile nr. 396 din data de 18 mai 2015, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2016, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.01.2016, iar apoi pentru astăzi, 25.01.2016.

CURTEA :

Asupra apelului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 396/C/18 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C M. P. TEAM S.R.L prin cabinet individual de insolvență F. O. în contradictoriu cu pârâta FEDERAȚIA R. DE FOTBAL-COMISIA CENTRALĂ A ARBITRILOR.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 358.497,16 lei către reclamantă cu titlu de daune interese și 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

La data de 09.7.2012, părțile au încheiat contractul de publicitate și reclamă nr. 102, prin care reclamanta s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei echipament sportiv destinat activităților sportive competiționale și de antrenament, descris în anexa 1, în valoare de 40.250 euro plus TVA, cu un discount de 78% din totalul stabilit pentru arbitrii afiliați Comisiei, urmând ca pârâta să pună la dispoziție mărimile echipamentelor din anexă la dispoziția reclamantei.

Conform art. 3 din contract, pârâta s-a obligat să utilizeze în competițiile oficiale, amicale, turneele de pregătire, antrenamentele de orice natură sau evenimentele sportive publice în care arbitrii comisiei sunt implicați, exclusiv echipamentul pus la dispoziție de reclamantă, cu excepția cazului când evenimentele impuneau o ținută bussines.

Același text prevedea interdicția purtării unui echipament sportiv aparținând altei mărci decât M. sau purtarea unor embleme sau semne cu numele altor firme producătoare de echipament sportiv, sub sancțiunea denunțării unilaterale a contractului și a plății de daune interese descrise la capitolul „clauze speciale”.

Art. 4 din contract prevedea obligația pârâtei de a achiziționa prin cumpărare directă de la reclamantă toate produsele constând în echipament sportiv și accesorii necesare CCA în vederea desfășurării activităților competiționale, de pregătire și/sau de prezentare precum și pentru evenimentele sau prezentările oficiale ale FRF-CCA, interzicându-se achiziționarea de echipament sportiv și/sau accesorii de la un alt producător și/sau distribuitor de echipament sportiv, sub sancțiunea denunțării unilaterale a contractului și a plății daunelor interese descrise la capitolul „Clauze speciale”, excepție făcând numai ghetele de fotbal, pantofii sport și mănușile de portar.

În acord cu aceste clauze, la art. 13, liniuța a doua, s-a prevăzut obligația pârâtei de a nu utiliza, sub nicio altă formă alt echipament sportiv produs sau comercializat de o altă societate concurentă dealerului M..

Art. 3 și 4 din contract reprezintă clauze de exclusivitate întrucât prevăd expres dreptul numai al reclamantei de a asigura furnizarea echipamentului sportiv necesar evenimentelor sportive ale FRF-CCA și obligația corelativă a pârâtei de a achiziționa și asigura purtarea de către arbitri a acestui echipament, cu aplicarea unei sancțiuni în caz de nerespectare.

Această sancțiune a fost stabilită de părți prin art. 19 din contract, cuprins în cap. VII „Clauze speciale”, unde se prevede că în cazul în care pârâta nu va respecta și îndeplini clauza de exclusivitate de la art. 4 din contract, va datora reclamantei despăgubiri egale cu dublul sumei ce reprezintă valoarea echipamentelor și a accesoriilor livrate cu titlu de material publicitar până la data constatării cazului de încălcare a obligațiilor prevăzute la art. 4 din contract.

Chiar dacă art. 19 din contract face trimitere expresă numai la clauza de exclusivitate de la art. 4, instanța a constatat că intenția părților a fost aceea de aplicare a aceleiași sancțiuni și în cazul încălcării clauzei de exclusivitate de la art. 3.

În acest sens, clauzele contractului se impun a fi interpretate unele prin altele, în mod sistematic după scopul avut în vedere de părți la încheierea actului iar faptul că art.3 din contract trimite la daunele interese descrise în capitolul VII „Clauze speciale” susține concluzia instanței.

De altfel, clauza de exclusivitate implică prin însăși natura ei stabilirea unei sancțiuni corelative în caz de încălcare, lipsa referirii la art. 3 din contract în art. 19 reprezentând o eroare de redactare care nu poate justifica susținerea pârâtei în sensul că nu poate fi angajată răspunderea sa contractuală, pe acest temei, pentru încălcarea art. 3 din contract.

În consecință, pârâta FRF-Comisia Centrală a Arbitrilor (organ de specialitate al FRF aflat sub supravegherea președintelui FRF conform art. 2- 4 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității arbitrilor de fotbal) avea obligația respectării clauzei de exclusivitate reglementată de art. 3 și art. 4 din contract, sub sancțiunea daunelor interese prevăzute de art. 19 din contract.

În acest sens, instanța de fond a reținut aplicarea dispozițiilor art. 1530 C.civ care prevăd dreptul creditorului la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației.

Art. 2537 C.civ prevede că dovada neexecutării obligației nu-l scutește pe creditor de proba prejudiciului, cu excepția cazului în care prin convenția părților se prevede altfel.

În speță, prin art. 19 din contract, reclamanta a fost scutită de dovada prejudiciului încercat prin încălcarea clauzelor de exclusivitate de către pârâtă, valoarea acestuia fiind determinată anticipat prin raportare la dublul sumei ce reprezintă valoarea echipamentelor și a accesoriilor livrate cu titlu de material publicitar.

Pârâta nu a contestat suma solicitată de reclamantă iar în plus din înscrisurile atașate la dosar rezultă valoarea echipamentelor și accesoriilor livrate pârâtei în sumă de 179.248,56 lei, clauza penală fiind așadar corect aplicată de reclamantă în formularea pretențiilor.

În privința încălcării clauzei de la art. 4 din contract, reclamanta nu a produs probe, din actele dosarului nerezultând că pentru CCA, pârâta ar fi achiziționat echipament sportiv de la o societate concurentă a reclamantei.

Contractul de sponsorizare încheiat de FRF cu . SRL nr.113/11.7.2010 a fost valabil până la data de 11.7.2010, în vreme ce contractul din speță a fost încheiat la data de 09.7.2012, astfel încât nu se poate reține vreo încălcare a clauzelor ultimei convenții.

Contractul dintre FRF și Adidas International Marketing B.V a avut ca obiect furnizarea de produse ADIDAS pentru uzul echipelor sau/și membrilor FRF iar nu a arbitrilor delegați de FRF la competițiile/evenimentele sportive.

Pârâta a încălcat însă clauza de exclusivitate prevăzută de art. 3 din contract.

Astfel, din înregistrarea depusă la dosar rezultă cu evidență că arbitrul de rezervă care afișa tabela cu schimbări (după min. 83 la sfârșitul meciului) a purtat la meciul FC B.-CSM Iași echipament Adidas iar nu M..

Nici la testele fizice ale arbitrilor, desfășurate în perioada 15 - 16.04.2014, arbitrii nu au purtat echipament M. iar contractul din speță a fost valabil până la data de 09.7.2014.

Astfel cum a arătat reclamanta, este suficientă pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei chiar și o singură dată să fie încălcată clauza de exclusivitate, mai ales că la f. 63 din dosarul de fond pârâta a și recunoscut că avea obligația echipării arbitrilor numai cu echipament M..

Susținerea pârâtei în sensul că reclamanta nu ar fi predat pentru testele fizice echipament sportiv nu pot fi reținute din două motive: apărarea a fost invocată prin notele de ședință iar nu prin întâmpinare, astfel cum obligă art. 205 alin. 2 lit. c și d C.pr.civ iar la dosar nu au fost depuse comenzile pârâtei privind necesarul de echipament sportiv și data livrării acestuia ori procesele verbale privind lipsurile constatate cu prilejul testării menționate.

Lipsurile menționate în procesul verbal din februarie 2013 cu privire la treninguri nu pot fi reținute de instanță ca influențând soluția din speță față de considerentele anterioare și faptul că data procesului este anterioară datei desfășurării testelor fizice pentru arbitri (iulie 2012).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta Federația R. de Fotbal solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare apelanta a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1266 din Codul civil, raportat la art. 4 din contractul încheiat între părți, precum și dispozițiile art. 1269 și art. 1272 din Codul civil.

Aceasta a precizat că a respectat prevederile contractului și a acționat cu bună-credință în executarea contractului și că nu poate fi răspunzătoare de imaginile publicate pe diverse site-uri, imagini preluate deseori din arhiva proprie a respectivelor publicații.

Apelanta a susținut că nu a încălcat clauza prevăzută în art. 4 din contract, care să activeze clauza penală de la art. 19, menționând că nu s-a făcut dovada că FRF sau CCA ar fi achiziționat echipament sportiv de la alt furnizor, excepție făcând echipamentul primit cu titlu gratuit de la sponsorul tehnic ADIDAS exclusiv pentru echipele naționale și care nu are legătură cu activitatea arbitrilor.

FRF a avut la dispoziție și implicit a livrat către arbitri exclusiv echipamentul și accesoriile primite de la . SRL.

Apelanta a menționat că intimata și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 19 din Contract, clauză penală care stabilește întinderea despăgubirilor care ar putea fi datorate în cazul nerespectării clauzei de exclusivitate enunțate de art. 4 din Contract.

Or, atât timp cât părțile au înțeles să dea efect clauzei penale doar în cazul limitativ al încălcării dispozițiilor art. 4 din Contract, iar reclamanta-intimată nu a făcut în nici un fel dovada încălcării acestei prevederi contractuale exprese, deoarece FRF nu a încălcat niciodată clauza prevăzută la art. 4 din contract, pretențiile întemeiate pe clauza penală de la art. 19 cu referire strictă la art. 4 din contract sunt nefondate și nesusținute.

Pe cale de consecință, reținerile instanței de fond potrivit cărora „chiar dacă art. 19 din contract face trimitere expresă numai ia clauza de exclusivitate de la art. 4, instanța constată că intenția părților a fost aceea de aplicare a aceleiași sancțiuni și în cazul încălcării clauzei de exclusivitate de la art. 3” sunt nelegale și netemeinice.

Apelanta a susținut că interpretarea forțată a instanței este criticabilă deoarece ignoră principiul conform căruia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare -exceptio est strictissimae interpretationis . înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.

Prin urmare, contractul fiind legea părților, iar acestea convenind în mod expres activarea clauzei penale doar în ipoteza încălcării obligației edictate de art. 4 din Contract, nu se poate reține că intenția acestora a fost de acordare a aceluiași regim sancționator atât pentru încălcarea art. 3.

Mai mult, prin adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, adică unde norma juridică nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, prin analogie, atât timp cât legea părților era clar prevăzută prin contract, nici judecătorul nu avea căderea de a extinde regimul sancționator de la art. 4 la art. 3.

Apelanta a mai susținut că o asemenea interpretare extensivă este contrară voinței clar exprimate în Contract, conducând la aplicarea unei sancțiuni inexistente legal, pe o prevedere contractuală distinctă.

Apelanta a menționat că ambele părți contractante sunt profesioniști, neexistând o relație dezechilibrată consumator-profesionist, astfel încât clauzele au fost negociate distinct, direct și clar.

Apelanta a mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de probele depuse la dosar, din care rezultă că arbitrii au purtat echipament M..

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Intimata . SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Aceasta a prezentat istoricul raporturilor juridice existente între părți.

Intimata a făcut referire la prevederile art. 2, art. 3 și art. 4 din contractul încheiat între părți.

Aceasta a precizat că potrivit art. 1270 din Codul civil „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Contractul de publicitate și reclamă nr. 102/09.07.2012 este un contract încheiat, semnat și asumat în totalitate de către pârâtă. FRF-CCA a fost de acord cu toate dispozițiile contractuale, a semnat cu intenția de a le respecta și a aflat de la bun început care sunt repercusiunile în cazul încălcării vreunei dispoziții.

Deși FRF-CCA avea un contract încheiat pentru publicitate și reclamă cu firma ADIDAS, contract care era deja în vigoare la data semnării contractului cu subscrisa, totuși, FRF-CCA a acceptat introducerea unei clauze de exclusivitate în cadrul contractului încheiat cu intimata și, mai mult, a acceptat chiar și plata de daune-interese în cazul încălcării contractului, deși, după cum a recunoscut, nu ar fi putut să semneze pentru exclusivități cu alte branduri decât Adidas.

Intimata a precizat că esențială pentru încheierea contractului era chiar reclama ce se făcea brandului său prin achiziționarea și purtarea de echipament sportiv marca M. de către absolut toți arbitrii și membrii comisiei CCA, fiind convinsă că această clauză se va respecta. Acesta a și fost motivul discount-ului substanțial oferit la achiziționarea produselor (78%).

Intimata a menționat că dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 13 din contractul de publicitate și reclamă nr. 102 din data de 09.07.2012 trebuie privite în ansamblul lor, interconectate, contractul în sine reprezentând un tot unitar, motiv pentru care clauza penală stabilită de părți la art. 19 nu privește numai o eventuală achiziție de echipament sportiv de la o firmă concurentă, ci și purtarea unui alt echipament în perioada de valabilitate a contractului.

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor art.476 din Codul de procedură civilă, instanța de control judiciar constată că apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 396/C/18 mai 2015 a Tribunalului B. este nefondat.

Curtea constată că instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt, pe baza probelor administrate și a aplicat în mod judicios dispozițiile legale incidente în cauză.

Între cele două părți s-a încheiat Contractul de publicitate și reclamă nr. 102/9.07.2012.

Potrivit art. 1 din contract: „obiectul prezentului contract îl reprezintă acordul de voință al părților prin care acestea înțeleg să-și presteze reciproc servicii de reclamă și publicitate, precum și sport financiar și logistic destinat acestor activități, precum și să respecte întocmai obligațiile asumate în prezentul contract, descrise în cele ce urmează”.

Potrivit art. 3 din contract: „Totodată, FRF-CCA se obligă a utiliza în competițiile oficiale, competiții amicale sau turnee de pregătire, antrenamente de orice natură sau evenimente sportive publice în care arbitrii Comisiei sunt implicați exclusiv echipamentul sportiv pus la dispoziție de către dealerul M., obligație ce revine atât arbitrilor, cât și întreg stafului Comisiei Centrale de Arbitri, atunci când participă la aceste competiții sau evenimente și care impun o costumație sport. Fac excepție cazurile când persoanele indicate mai sus doresc să poarte costume + cămașă + cravată (ținută bussines). În oricare din aceste situații, se interzice cu desăvârșire purtarea unui echipament sportiv aparținând alte mărci decât M. sau purtarea altor semne sau embleme cu numele altor firme producătoare de echipament sportiv, sub sancțiunea denunțării unilaterale a contractului și a plății de daune interese descrise la capitolul „Clauze speciale”. Nu se includ în categoria echipamentelor sportive ghetele de fotbal sau pantofii sport (încălțămintea sportivă). Dovada cazului de încălcare a acestei obligații se va face în condițiile Legii nr. 84/1998 privind drepturile de autor în cazul mărcilor”.

În speță s-a făcut dovada, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, că apelanta nu a respectat clauza menționată în art. 3 din contract, arbitrii purtând, în mai multe ocazii, echipament sportiv de la alți producători.

Susținerile apelantei potrivit cărora a respectat prevederile contractului și a acționat cu bună-credință în executarea contractului nu pot fi reținute, fiind contrazise de probele administrate în cauză, probe din care rezultă că arbitrii au purtat și alt echipament sportiv nu doar cel livrat de intimată.

În ceea ce privește interpretarea clauzelor contractuale în sensul prezentat de apelantă, respectiv că activarea clauzei penale prevăzute de art. 19 din contract se impune doar în situația încălcării obligației prevăzute de art. 4 din contract, referitoare la achiziționarea echipamentului sportiv, Curtea constată că această alegație este neîntemeiată.

Potrivit definiției date de doctrină interpretarea contractului este operațiunea prin care se determină înțelesul exact al clauzelor contractului, prin cercetarea manifestării de voință a părților, în strânsă corelație cu voința lor internă.

În acest demers trebuie avute în vedere dispozițiile ce reglementează regulile generale de interpretare a contractelor și regulile speciale de interpretare a clauzelor contractului, respectiv dispozițiile art. 1266 - art. 1269 din Codul civil.

În cuprinsul art. 3 din contractul încheiat între părți s-a prevăzut în sarcina apelantei interdicția pentru arbitrii și staful FRF de a purta un echipament sportiv aparținând alte mărci decât M. sau de a purta alte semne sau embleme cu numele altor firme producătoare de echipament sportiv, sub sancțiunea denunțării unilaterale a contractului și a plății de daune interese descrise la capitolul „Clauze speciale”.

Capitolul „Clauze speciale” prevede la art. 19 care sunt daunele interese, respectiv despăgubirile, datorate în cazul în care FRF-CCA nu va respecta și îndeplini clauza de exclusivitate.

În concluzie, interpretând clauzele cuprinse în contractul de publicitate și reclamă unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului, potrivit art. 1267 din Codul civil, rezultă că voința părților a vizat pe de o parte utilizarea în competiții oficiale, competiții amicale sau turnee de pregătire, antrenamente de orice natură sau evenimente sportive publice exclusiv a echipamentului sportiv pus la dispoziție de M. și pe de altă parte achiziționarea echipamentului sportiv doar de la acest furnizor. Încălcarea oricăreia dintre aceste două obligații atrage aplicarea clauzei penale prevăzute de art. 19 din capitolul „Clauze speciale”.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând că motivele de apel invocate sunt nefondate și că soluția primei instanțe este dată cu respectarea legii, în temeiul art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă va respinge apelul declarat de apelanta Federația R. de Fotbal împotriva sentinței civile nr.396/C/19 mai 2015 a Tribunalului B..

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă va obliga apelanta să plătească intimatei . SRL, reprezentată prin B. R. prin C. I. de Insolvență F. O., suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Respinge apelul declarat de apelanta Federația R. de Fotbal împotriva sentinței civile nr.396/C/18 mai 2015, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, pe care o păstrează.

Obligă apelanta să plătească intimatei . SRL, reprezentată prin B. R. prin C. I. de Insolvență F. O., suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi 25 ianuarie 2016.

Red.C.C.E./23.02.2016

Tehnored.E.P./23.02.2016 – 4 ex.

Jud. fond C.O. S.