Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Sentința nr. 6112/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 6112/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 1116/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.902

Ședința publică de la 4 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M.

JUDECĂTOR A. L. Z. JUDECĂTOR D. V.

GREFIER A.-G. S.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta S. M. S.A. împotriva sentinței civile nr.6112 din 11 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata B. I. LIMITED.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat C. G., cu împuternicire avocațială nr._ din 12 martie 2014, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse următoarele: din partea recurentei dovada achitării taxelor judiciare de timbru, iar din partea intimatei întâmpinare, în două exemplare.

Se anulează taxele judiciare de timbru depuse de către recurentă.

Intimata prin avocat arată că alte cereri prealabile nu mai are de formulat și nici probe noi de administrat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat, Curtea constată dezbaterile închise și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală pentru considerentele exprimate pe larg în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată, conform dovezii atașate.

În apărare, arată că hotărârea instanței de fond este temeinic motivată din perspectiva tuturor motivelor de nulitate reținute pentru hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 31 august 2011 și de nulitate a hotărârii Consiliului de Administrație al societății M. din data de 12 mai 2010.

Invocă dispozițiile art.117 alin.6, 129 și dispozițiile art.132 din Legea nr.31/1990 precum și art.226 alin.1 din Legea pieței de capital.

CURTEA

Asupra recursului de fata,

Prin sentința civila nr.6112 din 11 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, s-a admis cererea formulată de reclamanta B. I. LIMITED, în contradictoriu cu pârâta .-a dispus anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor paratei din data de 31.08.2011 si nulitatea hotărârii Consiliului de Administrație al . 12.05.2010.

In motivare s-a retinut ca prin decizia civilă nr. 1975/25.10.2012, Curtea de Apel București Secția a VI-a Civilă a admis recursul formulat de recurenta reclamantă B. I. Limited împotriva sentinței civile nr.8551/15.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata . fost casată sentința atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, primei instanțe.

Curtea a constatat că împuternicirea specială depusă la dosar respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de legea română și de Convenția de la Haga, prin aceasta conferindu-se în mod expres mandatarului dreptul de a exercita în numele reclamantei acțiuni judiciare, de a o reprezenta în fața instanțelor române și de a angaja apărător în scopul realizării drepturilor procesuale potrivit legii române.

Așadar, aplicarea apostilei probează calitatea de reprezentanți legali ai reclamantei pentru semnatarii din Cipru ai împuternicirii: Arta A. și Daphne Kourtella, conform prevederilor art. 3 alin. 1 din Convenția de la Haga cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine.

În considerarea celor reținute anterior, Curtea a constatat că procura de reprezentare îndeplinește condițiile legale, respectiv este un înscris sub semnătură legalizată, potrivit art. 68 C.proc.civ. și are aplicată apostila care înlocuiește cerința supralegalizării.

La data de 12.07.2011 a fost publicat în Monitorul Oficial convocatorul pentru întrunirea adunării generale extraordinare a acționarilor societății pârâte în data de 30.08.2011, pe ordinea de zi figurând analizarea, clarificarea și stabilirea situației S.C. M. SA și diverse alte aspecte.

La data de 31.08.2011, la a doua convocare, a fost adoptată hotărârea A.G.E.A. a S.C. M. SA, publicată in M.O. nr.3659/27.09.2011, prin care acționarii societății reprezentând 99,74% din capitalul social si a numărului total de acțiuni, au decis următoarele:

- acționarea in justiție a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pentru a clarifica situația societății

- neîncheierea unui contract cu S.C. Depozitarul Central SA,deoarece S.C. M. SA este o societate de tip închis

- ratificarea hotărârii consiliului de administrație din data de 20.04.2007 prin care a fost majorat cu aport in natura capitalul social al S.C. M. SA.

Prin hotărârea Consiliului de Administrație al pârâtei adoptată la data de 20.04.2007, s-a dispus menținerea hotărârii Consiliului de Administrație din luna iulie 2005, prin care a fost efectuată majorarea de capital în baza procedurii speciale prevăzute de art. 32 indice 2 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.

În conformitate cu art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil în cazul în care se invocă motive de nulitate absolută, potrivit alin.3 al aceluiași articol.

Hotărârea Consiliului de administrație a paratei adoptată în data de 18.07.2005 și prin care s-a hotărât majorarea capitalului social al . noi aporturi in natura, efectuate de A., a fost anulata irevocabil.

Astfel, prin Decizia nr. 593 din 29.11.2007 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a V-a Comerciala a fost admis apelul reclamantei si a fost anulata hotărârea Consiliului de Administrație al . data de 18.07.2005 si actul adițional subsecvent acestei hotărâri in privința majorării capitalului social al paratei cu aport in natura al acționarului A., publicat in Monitorul Oficial nr. 3866 din 5.12.2005.

Prin Decizia nr.1258/10.09.2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a fost respins recursul paratei iar Decizia Curții de Apel nr. 593 din 29.11.2007 a dobândit autoritate de lucru judecat.

La data de 20.04.2007, este adoptată o nouă hotărâre de către Consiliului de administrație al . care se decide "menținerea Hotărârii Consiliului de administrație din iulie 2005" și a cărei publicare în Monitorul Oficial se realizează la data de 12.05.2010, deci ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a hotărârii Consiliului administrație ratificată.

Cum prin hotărârea Consiliului de Administrație din 20.04.2007 este menținută o hotărâre anterioară, supusă deja controlului judiciar și anulată în mod irevocabil la data publicării sale în Monitorul Oficial, nulitatea acesteia se impune a fi pronunțată, hotărârea administratorilor de "ratificare" a unui act nul absolut, fiind atinsă de aceeași nulitate.

Pe cale de consecință, și hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor . data de 31.08.2011 prin care se dispune "ratificarea" hotărârii Consiliului de administrație din data de 30.04.2007, care la rândul său a avut ca obiect menținerea unei hotărâri desființate în mod irevocabil de către instanțele judecătorești, este lovită de nulitate în integralitatea sa, efectele hotărârilor instanțelor judecătorești de anulare a actelor statutare neputând fi înlăturate de către organele deliberative ale persoanei juridice printr-o ratificare ulterioară a respectivului act.

Astfel, hotărârea adunării generale a paratei din 31.08.2011 fiind un act de confirmare a unei hotărâri a Consiliului de administrație, hotărâre care la rândul sau este un act de confirmare al altei hotărâri a aceluiași consiliu, hotărâre anulata irevocabil de instanțele judecătorești, este la rândul său lovită de nulitate.

Până la data de 9 septembrie 2004 acțiunile pârâtei S.C. M. S. A. au fost tranzacționate pe piața reglementată Rasdaq.

Hotărârea acesteia de a deveni societate de tip închis a fost validată de CNVM, prin decizia nr. 2234 din 23 august 2006, dispunându-se retragerea acesteia de la tranzacționare.

Această decizie a CNVM a fost anulată de către Curtea de Apel București, sentința pronunțată de aceasta în 2 mai 2007, rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 8 februarie 2008.

La data de 31 martie 2008 pârâta a fost notificată de către CSM să îndeplinească procedurile de readmitere la tranzacționare.

Prin hotărârea adunării generale extraordinare a paratei din data de 15.05.2008 s-a dispus cu privire la neînceperea procedurii de readmitere pe piața reglementată a acțiunilor sale.

Aceasta hotărâre a paratei a fost anulata irevocabil prin Decizia nr. 1536 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțata in dosarul nr._/3/2008, reținându-se de către instanța supremă că prin hotărâri irevocabile anterioare s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra anulării actelor administrative ce au confirmat retragerea pârâtei de pe piața de capital.

Prin hotărârea AGEA contestată în cauza de față s-a hotărât neîncheierea unui contract cu S.C. Depozitarul Central S.A., considerându-se că . o societate de tip închis.

Pârâta susține că la acest moment nu are calitatea de emitent in sensul Legii nr.247/2004 deoarece Ordonanța si Atestatul emise de CNVM în data de 16.09.2008, formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal, in prezent judecata acestuia fiind suspendata, iar Ordonanța nr. 105/17.03.2011 emisă de CNVM și prin care i se solicita efectuarea demersurilor necesare privind încheierea unui contract cu S.C. Depozitarul Central SA si a celor aferente reintroducerii la tranzacționare, a fost anulată de Curtea de Apel București prin sentința pronunțată în dosarul nr._ .

Prin urmare, pana la soluționarea irevocabila a celor doua dosare mai sus menționate, în opinia sa, M. SA este o societate de tip închis, căreia îi sunt aplicabile doar prevederile Legii nr.31/1990.

Pârâta, prin hotărârea adoptată, a nesocotit efectul hotărârilor judecătorești irevocabile, care au statuat cu putere de lucru judecat asupra anularii actelor administrative ce au confirmat retragerea sa de pe piața de capital.

Referitor la indicarea expresă a ordinii de zi, textul art. 117 alin.(6) teza I din Legea societăților comerciale impune ca în convocare să se menționeze în mod explicit toate problemele care vor face obiectul dezbaterii. Așa fiind, ordinea de zi trebuie să cuprindă toate chestiunile ce urmează să facă obiectul dezbaterilor adunării, problemele înscrise pe ordinea de zi trebuind să fie precise și determinate, în scopul evitării surprizelor și facilitării pentru acționari a cunoașterii problemelor care îi interesează, pentru ca deliberările adunării să reprezinte expresia liberei

Se constata astfel că problemele asupra cărora s-a statuat prin hotărârile atacate nu au fost suficient precizate prin textul convocatorului, de natura sa asigure o corecta informare cu privire la chestiunile înscrise pe ordinea de zi.

Diferența fata de textul convocatorului cuprinsa în hotărârea nr.4/2005 este importantă, pârâta dispunând in privința ratificării unei hotărâri a administratorilor prin care a fost majorat capitalul social, in privința caracterului de societate de tip închis al societății si cu privire la neîncheierea contractului cu Depozitarul Central, în condițiile în care niciuna din aceste decizii nu a figurat in mod explicit pe ordinea de zi publicata in Monitorul Oficial.

Reclamanta susține că parata a încălcat drepturile de informare instituite de legislația pieței de capital in favoarea deținătorilor de valori mobiliare emise de societățile listate prevăzute de art. 209 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, refuzând să-i pună la dispoziție informații privind documentele care au stat la baza adoptării hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor deși le-a solicitat in mod explicit.

. art. 209 din Legea nr. 297/2004, în vederea asigurarii unui tratament egal si respectării dreptului la informare, emitenții de valori mobiliare trebuie să asigure un tratament egal tuturor deținătorilor de valori mobiliare, de același tip si clasă, prin punerea la dispoziția acestora a informațiilor necesare, pentru ca aceștia să-și poată exercita drepturile în cunostință de cauză.

Această obligație a emitenților de titluri tranzacționate pe o piață de capital de a respecta dreptul de informare al investitorilor este întemeiată pe principiul transparenței, care guvernează, alături de cel al protecției investitorilor, piața de capital.

S. comercială trebuie să asigure toate facilitățile și informațiile necesare pentru a permite acționarilor să-si exercite drepturile. Pe lângă informațiile minime ce trebuie inserate în convocator, actionarii au dreptul să cunoască detalii în legatură cu problemele ce sunt supuse dezbaterii adunarii generale.

În cazul adunărilor generale ale societăților pe acțiuni admise la tranzacționare, obligația de informare a acționarilor sunt vădit extinse față de cele existente în cazul societăților nelistate. Este firesc să fie așa, deoarece dreptul la informare este un mecanism esențial prin care este valorificat principiul pretecției investitorului.

Norma din cadrul articolului 209 invocat de reclamantă are un caracter general, constituind fundamentul altor obligații subsecvente ale emitenților ale căror titluri sunt tranzacționate pe piața de capital.

Acest text vizează atât informațiile ce trebuie să fie ținute în permanență la dispoziția acționarilor, căt și informațiile ce trebuie comunicate înaintea reunirii adunărilor generale, precum și comunicările speciale impuse societăților ale căror acțiuni sunt cotate pe o piață reglemantată.

D. fiind caracterul general al său, această obligație de informare poate fi considerată ca fiind o obligație civilă de prudență și diligență, de mijloace.

În aceste condiții, neîndeplinirea rezultatului și informarea incompletă a acționarilor nu reprezintă ipso facto o dovadă a culpei emitentului si nu atrage nulitatea hotărârii.

Mai mult, dupa cum în mod întemeiat sustine pârâta, art. 209 din Legea nr.297/2004, nu prevede obligativitatea societății de a transmite acționarilor informațiile referitoare la problemele înscrise pe ordinea de zi a adunării, ci doar obligatia de a pune la dispoziția acționarilor informațiile necesare.

Astfel, în convocator este menționat faptul că documentele suplimentare sunt disponibile la sediul societatii, iar reclamanta nu aduce dovezi în sensul ca aceasta consultare nu i-ar fi fost permisă la sediul societății. Refuzul comunicării, fapt material, putea fi constatat pe calea asigurării de dovezi la solicitarea acționarului.

Se mai critică de către reclamantă și încălcarea de către pârâta a obligației legale prevăzute de a deține un website prin intermediul căruia să pună la dispoziția acționarilor informațiile prevăzute imperativ în în 5 pct. 10 din Regulamentul CNVM nr. 6/2009.

Cu privire la acest aspect, se aplica cu prioritate dispozițiile art. 245 al. 5 din Legea 297/2004, care fixează în sarcina societății obligația de a pune la dispoziția acționarului cu minim 5 zile înaintea adunării generale, pe website-ul propriu sau la sediul său doumentele sau informațiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi.

Convocarea adunării generale trebuie să se realizeze într-o asemenea manieră încât să asigure informarea tuturor acționarilor cu privire la data, locul și problemele supuse dezbaterii. Nerespectarea dispoziților legale cu privire la convocarea adunării generale atrage nulitatea hotărârii.

Legislația pieței de capital impune o obligație suplimentară în sarcina societăților tranzacționate pe piața reglementată referitor la înștiințarea CNVM cu privire la convocarea adunării generale.

Potrivit art.113 pct A din Regulamentul CNVM nr.1/2006, societățile emitente sunt ținute să comunice CNVM hotărârea consiliului de administrație cu privire la convocarea adunării generale, în termen de 24 de ore de la luarea deciziei respective. Raportul prin intermediul căruia societatea transmite aceste informații se publică în Buletinul electronic al CNVM.

Fiind vorba de informații privilegiate ce trebuiau comunicate Comisiei Naționale de Valori Mobiliare și, prin intermediul acesteia, publicului, tocmai în scopul de a desecretiza și desființa caracterul lor privilegiat, norma legală în discuție are drept finalitate asigurarea protecției investitorilor, respectiv a acționarilor societății emitente.

În aceste condiții, pe lângă interdicția aplicată persoanelor inițiate, care dețin respectiva informație privilegiată, de a tranzacționa instrumente financiare în baza ei, legiuitorul a urmărit și asigurarea unei informări mai eficiente a acționarilor, din moment ce a indicat faptul că raportul respectiv va fi publicat în Buletinul electronic al CNVM, document ce are natura unui “ Monitor Oficial al pieței de capital ”.

Prin urmare, netransmiterea de către o societate listată emitentă a informaților referitoare la convocarea adunări generale către CNVM spre a fi publicate în Buletinul electronic atrage neregularitatea convocatorului, constituind o cauză de nulitate a hotărârii adunării generale, în accepțiunea art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei pârâta nu a probat faptul că ar fi transmis către CNVM raportul curent cu privire la adoptarea hotărârii AGEA din 31.08.2011.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs societatea M. S.A., invocand motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 5 cod proc. civila „cand prin hotărârea data instanța a incalcatformele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 cod proc.civ.

In data de 11.10.2013 instanța a rezolvat fondul cauzei prin pronunțarea unei incheieri.

In raport de momentul in care a fost pronunțata rezulta ca hotărârea pronunțata in data de 11.10.2013 este o sentința, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanța fiind dezinvestita de judecata litigiului, nu este o încheiere. cum in mod greșit a fost redactat actul de procedura.

Termenul de recurs prevăzut in incheiere este de 25 zile de la comunicare, fiind dat cu incalcarea atat dispozițiilor art. 485 alin. 1 noul cod ^7 proc.civ. care prevede: „Termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel"cat si a prevaderilor art. 301 vechiul cod proc. civ.: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii".

Motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 9 cod proc. civila „cand hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalacarea sau aplicarea greșita a legii".Hotărârea instanței de fond este pronunțata cu incalcarea si aplicarea greșita a legii.

In adunarea generala extraordinara s-au discutat si apoi s-au votat hotărârile luate de acționari, respectandu-se ordinea de zi publicata prin convocator, cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin critica adusa hotărârii AGEA, se invoca incalcarea dispozițiilor art. 117 alin (6) din Legea nr.31/1990, republicata.

Se poate observa atat din conținutul procesului verbal al ședinței, cat si din hotărârile adoptate, ca au fost discutate si aprobate toate problemele inserate in convocator, ca rezultat al dezbaterii lor de către acționari, iar ceea ce apare menționat in procesul verbal al ședinței se regăsește intrutotul in hotărârile adoptate.

Legea nu prevede ca in convocare sa se menționeze detaliile unor operațiuni sau justificarea acestora, tocmai pentru ca aceasta convocare se publica.Adunarea acționarilor poate lua masuri care tin de activitatea societății, de strategiile de dezvoltare, iar deciziile de afaceri nu trebuie aduse la cunoștința publicului.

Hotărârea adoptata este rezultatul dezbaterii de către acționari a mențiunilor inserate in convocatorul publicat privind desfășurarea adunării generale.

Reclamanta nu face dovada ca ar fi solicitat materialele adunării si ca societatea ar fi refuzat sa i le puna la dispoziție, nu a făcut dovada ca ar fi adresat intrebari si nu a primit răspuns, iar toate lămuririle necesare le putea obține si in ședința adunării, pentru ca dupa cum singura afirma, i-a fost pusa la dispoziție nota de fundamentare a consiliului de administrație care a stat la baza convocării adunării generale.

In adunarea generala extraordinara din data de 31.08.2011 nu s-a decis vreo majorare de capital, ci doar s-a ratificat o hotărâre de majorare a capitalului social a consiliului de administrație, care in prealabil, a fost publicat in Monitorul Oficial al României, hotărâre neatacata si care produce efecte valabile.

Cu toate ca nu era nevoie de o asemenea ratificare, consiliul de administrație fiind mandatat printr-o A. sa realizeze astfel de operațiuni, s-a considerat ca pentru o mai mare transparenta, sa fie supus atenției acționarilor acest aspect, care vor decide in consecința.Deci, ceea ce s-a ratificat in adunarea generala este un act perfect valabil.

Reclamanta-intimata nu face altceva decât sa insiruie numere de dosare si hotărâri judecătorești pronunțate in litigiile in care . parte, fara a preciza care este oportunitatea acestora in speța de fata.

Cu referire la actele administrative emise de CNVM despre care face vorbire reclamanta, acestea sunt contestate la instanțele de contencios administrativ, inclusiv la înalta Curte de Casație si Justiție, drept pentru care pana la soluționarea acestora, societatea M. SA este o societate de tip inchis căreia i se aplica dispozițiile Legii nr. 31/1990 si se comporta ca o societata ale cărei acțiuni nu se tranzactioneaza pe piața de capital.

Un alt act administrativ, Ordonanța CNVM nr.105/17.03.2011, emisa de — CNVM, pe care reclamanta evita sa il precizeze, a fost anulat de instanța de judecata, act administrativ prin care CNVM a incercat sa impună societății îndeplinirea unor obligații contrare legii si voinței acționarilor.

Recursul a fost declarat in termen legal, fiind timbrat cu taxele judiciare de timbru prevazute de lege.

intimata B. I. Limited, a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat si menținerea ca temeinica si legala a hotărârii Tribunalului București, invocand, in esenta urmatoarele,

Instanța de fond a remediat erorile materiale strecurate in corpul hotărârii Tribunalului, generate de amânarea succesiva a pronunțării si întocmirea de încheieri in acest sens.Criticile privind termenul de atac prevăzut in hotărârea Tribunalului sunt nefondate. Căile de atac si termenele aferente sunt guvernate de principiul legalității astfel încât orice mențiune eronata din corpul hotărârii nu poate avea efecte nici in privința exercitării cailor de atac si nici in privința legalității hotărârii însăși.

Motivele recurentei privind ordinea de zi a adunării generale a acționarilor si obiectul dezbaterilor sunt nefondate.

Motivările recurentei privind posibilitatea deliberării in lipsa publicității - pentru protejarea „deciziilor de afaceri" care „nu trebuie aduse la cunoștința publicului" - si negarea corespondentei necesare intre ordinea de zi si hotărârile adoptate nu au baza legala. Susținerea recurentei privind luarea unor hotărâri „ca rezultat al dezbaterilor" contrazice reglementarea societara. In realitatea legea obliga la exprimarea voinței societare, ca rezultat al dezbaterilor, doar asupra problemelor înscrise efectiv si explicit pe ordinea de zi.

Recurenta nu face decât sa reafirme poziția sa de nerespectare a hotărârilor judecătorești definitive (irevocabile) care statuează in privința caracterului sau de societate deschisa (admisa la tranzacționare).

Actele administrative ale CNVM (in prezent ASF) la care face referire recurenta nu pot schimba cu nimic dispozițiile definitive ale hotărârilor judecătorești, ele doar confirma calitatea de societate tranzacționata a M. SA si sunt emise in executarea titlurilor judecătorești.

Recurenta nu critica cu nimic acest motiv de nulitate reținut si motivat de instanța in privința hotărârii Consiliului de Administrație al M. SA.

Nu au fost administrate probe noi în recurs.

Analizând actele dosarului, în conformitate cu dispozițiile art.3041 C.pr.civ., Curtea constată și reține următoarele:

Recurenta a criticat hotărârea atacată în temeiul art.304 pct.5 din C.pr.civ., invocând faptul că în mod greșit instanța de fond ar fi pronunțat o încheiere, încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art.105 alin.2 C.pr.civ., întrucât trebuia să rezolve fondul cauzei printr-o sentință.

Potrivit dispozițiilor art.105 alin.2 din C.pr.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Recurenta nu face dovada unei vătămări, în sensul cerut de art.105 alin.2 din C.pr.civ., iar prin încheierea pronunțată în data de 13 februarie 2014, s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în hotărârea pronunțată în data de 11.10.2013 și care formează obiectul recursului, în sensul că denumirea acesteia este nu „încheiere”, ci „hotărârea” cu nr.6112.

Recurenta mai invocă și neregularitatea hotărârii pronunțate, rezultată din indicarea greșită a termenului de exercitare a căii de atac.

Sub acest aspect în mod similar se constată că nu s-a pricinuit vreo vătămare recurentei, în sensul art.105 al.2 din C.pr.civ. din moment ce calea de atac și termenul de exercitare a acesteia sunt determinate prin lege, iar recurenta însăși, și-a exercitat calea de atac în termenul legal de 15 zile de la comunicare.

Recurenta a mai invocat dispozițiile art.304 pct.9 din C.pr.civ., în sensul că în adunarea generală extraordinară s-au supus discuției și apoi, votării, hotărârile acționarilor, respectându-se întocmai ordinea de zi publicată prin convocator, cu respectarea dispozițiilor legale ale art.117 al.6 din Legea 31/1990.Reclamanta intimată este cea care nu ar fi făcut dovada că ar fi solicitat materialele adunării și că societatea ar fi refuzat să i le pună la dispoziție.

Asupra acestui motiv de recurs, se constată că, potrivit disp. art.117 alin.6 din Legea 31/1990, convocarea trebuia să cuprindă locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care formează obiectul dezbaterilor.

În art.129 alin.7 din Legea 31/1990 se stabilește că nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art.117 și 1171, cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și nici unul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre.

Referitor la indicarea expresă a ordinii de zi, textul art. 117 alin.(6) teza I din Legea societăților comerciale impune ca în convocare să se menționeze în mod explicit toate problemele care vor face obiectul dezbaterii. Așa fiind, ordinea de zi trebuia să cuprindă toate chestiunile ce urmau să facă obiectul dezbaterilor adunării, problemele înscrise pe ordinea de zi trebuind să fie precise și determinate.

In convocatorul publicat in Monitorul Oficial, ordinea de zi a cuprins aspecte privind analizarea, clarificarea si stabilirea situatiei societatii precum si diverse.Se constata astfel că problemele asupra cărora s-a statuat prin hotărârea atacata nu au figurat ca atare in textul convocatorului, de natura sa asigure o corecta informare cu privire la chestiunile înscrise pe ordinea de zi, aspect retinut corect de catre instanta de fond, in acord cu probele administrate in dosar.

Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor . data de 31.08.2011 prin care se dispune "ratificarea" hotărârii Consiliului de administrație din data de 20.04.2007, privind majorarea capitalului social cu aport in natura, conform hotararii consiliului de administratie din iulie 2005, este lovită de nulitate, efectele hotărârilor judecatoresti neputând fi înlăturate de către organele deliberative ale persoanei juridice printr-o ratificare ulterioară a unui act anulat (in acest s-au pronuntat decizia nr.1258/10.09.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si decizia nr. 593/29.11.2007 a Curtii de apel Bucuresti-Sectia a V-a Comerciala).

În ce privește criticile recurentei referitoare la caracterul de societate de tip închis al acesteia, ale cărei acțiuni nu se tranzacționează pe piața de capital, Curtea constată că instanța de fond a înlăturat ca neîntemeiat motivul de nulitate invocat de reclamanta intimată privind exprimarea prin Hotărârea AGEA contestata a unei voințe contrare hotărârilor judecătorești irevocabile privind calitatea de societate de tip închis și refuzul încheierii unui contract cu Depozitarul Central, criticile din recurs neavând, deci, obiect.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.3041 C.pr.civ și art.312 din C.pr.civ.

În baza art.274 din C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 9899 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu factura și ordinul de plată depuse la dosar (filele 20-21).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta S. M. S.A. împotriva sentinței civile nr.6112 din 11 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata B. I. LIMITED, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimata a sumei de 9899 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04.04.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

D. M. A. L. Z. D. V.

Grefier,

A.-G. S.

Red.Jud.D.M.

Nr.ex.: 2/02.06.2014

Fond: Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă

Președinte – C. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Sentința nr. 6112/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI