Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Decizia nr. 1123/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1123/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 25788/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 3624/2013)
DECIZIA CIVILĂ NR.1123/R/2014
Ședința publică de la 05 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. S.
JUDECĂTOR: S. G. N.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-creditoar G. S. împotriva Sentinței civile nr.5762 din 19.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. T. R. ESTATE S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-creditoar, prin avocat Z. I., cu împuternicirea avocațială nr._/2014 și intimata-debitoare, prin avocat R. V., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._ din 17.04.2006.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților depun înscrisurile traduse din limba engleză în limba română și arată că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-creditoar, prin avocat, solicită admiterea recursului cum a fost formulat, susținând că instanța de fond a dat o interpretare greșită a actelor deduse judecății. În ceea ce privește suma de 238.000 euro care face obiectul contractului de împrumut încheiat la data de 20.07.2012, legea aplicabilă este cea română. Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut că a transferat această sumă în contul debitoarei, întrucât la acel moment nu avea calitatea de asociat unic în cadrul societății debitoare, ci al societății Finalter. În plus, la dosarul cauzei există dovada unei cesiuni de creanță, prin care se atestă faptul că anterior acestei date nu deținea calitatea de asociat. Subliniază că există identitate între suma ce face obiectul contractului și cea prevăzută în viramentul bancar. Cu privire la celelalte sume, susține că în mod greșit s-a reținut că acestea au fost virate în temeiul acordului încheiat în 2006, întrucât ele au fost virate în anul 2012 și nu rezultă cu certitudine că le-ar fi aplicabile legea italiană. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatei-debitoare solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Susține, în esență, că nu este vorba despre o identitate de sume, ci despre o cesiune de creanță, că instanța de fond în mod corect a reținut că suma a fost plătită de către persoana fizică G. S. și nu în numele societății Finalter, ulterior intervenind contractul de cesiune, că jurisdicția aparține legii italiene. Mai mult, prin Hotărârea A.G.A. s-a hotărât ordinea în care să fie rambursate toate sumele. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA,
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului București reclamantul creditor G. S. a chemat în judecată debitoarea . SRL solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 307.646 Euro debit derivat din procedura de finanțare a societății debitoarea și nerambursate, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii s-a arătat că asociații debitoarei, apreciind că societatea se află într-o situație financiară critică, au convenit finanțarea acesteia în vederea continuării activității în concordanță cu obiectul de activitate.
Reclamantul creditor a învederat că a efectuat o . viramente bancare în contul societății, cu scopul de a credita societatea temporar.
S-a precizat că reclamantul a cesionat și creanțele pe care ., de asemenea asociat la aceeași societate le-a dobândit împotriva acesteia, în același proces de finanțare.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1495 și următoarele cod civil; art. 1527 și următoarele cod civil, art. 662 și următoarele c.pr.civ., art. 1013 și următoarele cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată la 04.09.2013 debitoarea . SRL a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor din România, inadmisibilitatea cererii de emitere a ordonanței de plată ca urmare a neîndeplinirii comunicării somației conform prevederilor art. 1014 NCPC .
Cu privire la excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată s-a susținut că în convențiile de finanțare a societății intitulate Agreement părțile au ales pentru convenții legea Republicii Italia, precum și competența Tribunalului din Milano cu privire la orie litigiu ce va avea loc între asociați, inclusiv cu privire la operațiunea de finanțare a societății.
Prin sentința civilă nr. 5762/9.09.2013 Tribunalul București a admis excepția necompetenței generale cu privire la creanța în cuantum de
263.880 Euro și a respins cererea de emitere a ordonanței de plată pentru suma de 263.880 Euro ca nefiind de competența instanțelor române ; a dispus disjungerea cererii de emitere a ordonanței de plată pentru suma de 43.766 Euro; a dispus formarea unui nou dosar.
Pentru a hotărî astfel a reținut instanța că prin cererea formulată, reclamantul creditor G. S. urmărește valorificarea unei creanțe în cuantum total de 307.646 Euro sumă reprezentând finanțare societate sumă virată în contul societății debitoare la care deține calitatea de acționar în temeiul Acordului intervenit în 09.01.2007, acord care la art. 10.1 conține clauză atributivă de competență, în favoarea Tribunalului din Milano cât și în temeiul convenției încheiate cu societatea debitoare la 10.12.2012, contract prin care prin art. 4 părțile au ales competența de soluționare a litigiilor în legătură cu contractul a instanțelor române.
A mai reținut instanța că acționarul . a achiesat la 24.09.2007 la Acordul de finanțare încheiat la 09.01.2007 și că, de asemenea a mai încheiat, distinct o convenție de finanțare cu societatea debitoare la 20.07.2012, contract prin care la art. s-a convenit cu privire la competența instanțelor române de a soluționa litigiile dintre părți în legătură cu contractul.
Instanța a constatat că suma de 236.825 Euro a fost achitată conform înscrisului aflat la fila 10 dosar de către G. S. la data de 31.07.2012 în temeiul Acordului încheiat la 09.01.2007, suma de 39.787 Euro a fost achitată de reclamant, în nume propriu la data de 13.12.2012, plată efectuată în considerarea contractului de finanțare încheiat la 10.12.2012.
Cu privire la creanțele cesionat de la . a mai reținut instanța că din evidența plăților a rezultat că numai suma de 3.979 Euro achitată la 25.07.2012 în temeiul Acordului de finanțare încheiat la 20.07.2012 poate forma obiectul verificărilor instanțelor române, pentru plățile anterioare efectuate în temeiul Acordului de finanțare încheiat la 09.01.2007 la care societatea a achiesat la 24.09.2008 competența de soluționare revenind instanțelor italiene.
A reținut instanța incidența dispozițiilor art. 1070 alin. 1 NCPC.
Cu privire la sumele de 39.787 Euro și respectiv 3.979 Euro achitate cu titlul de finanțare în temeiul convențiilor prin care părțile au optat pentru competența instanțelor române, instanța a dispus disjungerea cererii .
Împotriva aceste sentința a formulat recurs,în termen legal reclamantul G. S. pentru motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
S-a solicitat desființarea în tot a sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, admiterea cererii așa cum fost formulată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a susținut că în mod greșit prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 1067 alin. 1 NCPC reținând că părțile au ales instanța competentă și legea aplicabilă raportului juridic din care rezultă pretențiile deduse judecății.
Astfel, referitor la suma de 236.825 Euro, virată în contul debitoarei la 31.07.2012 s-a susținut că în mod greșit și cu ignorarea materialului probator administrat, prima instanță a apreciat că acesta a fost achitată de reclamantul creditor în nume propriu și nu de către ., asociat al societății debitoare până la data de 05.11.2012, cât a intervenit Contractul de cesiune părți sociale, contract prin careGiuseppe S. a devenit asociat al societății .
S-a mai arătat că această sumă face obiectul contractului de împrumut încheiat de . și . care părțile au determinat competența jurisdicțională a instanțelor române.
Cu privire la înscrisul doveditor ce atestă viramentul bancar sa învederat că acesta poartă mențiunea ” împrumut efectuat de asociat” iar recurentul nu avea la acea dată calitatea de asociat în cadrul . SRL.
Cu privire la plățile efectuate de . în cuantum de 27.434 Euro pentru care prima instanță a reținut competența instanțelor italiene, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1067 alin. 1 NCPC s-a susținut că instanța a dat eficiență unor înscrisuri care au fost depuse la dosarul cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 292 alin. 5 NCPC, în lipsa traducerilor legalizate; pentru înscrisurile însoțite de traducerea legalizată s-a susținut că traducerea înscrisurilor nu este conformă prevederilor legale, fiind incompletă.
Prin întâmpinarea formulată la 24.12.2013 intimata . SRL a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București raportat la art. 1021 NCPC, calea corectă fiind cererea în anulare; excepția tardivității formulării cererii în anulare.
Pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Raportat la dispozițiile art. 1023 alin. 1și 2 NCPC s-a susținut că numai debitorului îi este recunoscută calea cererii în anulare iar potrivit art. 483 alin. 3 NCPC competența de soluționare a recursului ar reveni ICCJ.
De asemenea, raportat la art. 456 NCPC calea de atac ordinară este apelul, raportat la art. 457 alin. 1 hotărârea judecătorească fiind supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac neavând nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac.
S-a prevalat intimata de dispozițiile art. 459 NCPC susținând că în oricare dintre cazurile prezentate C. ne este competentă să judeca recursul calea de atac prevăzută de lege fiind cererea în anulare conform art. 1013 și următoarele NCPC .
Pe fond s-a susținut temeinicia sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cu prioritate conform art. 248 alin. 1 NCPC referitor la excepțiile invocate de către intimată, constată că se impune respingerea acestora.
Obiectul cererii deduse judecății l-a constituit emiterea unei ordonanțe de plată, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și următoarele NCPC, cu privire la care instanța a admis, pentru parte din pretenții, excepția necompetenței generale a instanțelor române, situație în care devin incidente dispozițiile art. 132 alin. 4 NCPC potrivit cărora, dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă, apreciind ca nefiind de competența instanțelor române hotărârea este supusă numai recursului, la instanța ierarhic superioară.
Rezultă că prevederile art. 1013, în cauză ale art.1023 alin. 1 și alin. 8 NCPC nu sunt incidente, pentru soluția respingerii cererii ca urmare a admiterii excepției necompetenței generale, legea, conform art. 457 alin. 1 NCPC stipulând prin dispoziții de excepție, de strictă interpretare și aplicare art. 132 alin. 4 NCPC calea de atac a recursului, la instanța ierarhic superioară.
Va înlătura și susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 483 alin. 3 NCPC din interpretarea cărora rezultă că recursul revine spre competentă soluționare ICCJ ca regulă, cu excepția situațiilor în care, legea conferă competență de soluționare instanței superioare celei ce a pronunțat hotărârea atacată, cum este cazul dispozițiilor art. 132 alin. 4 NCPC.
În consecință va respinge excepțiile inadmisibilității recursului și a necompetenței Curții de Apel București.
Cu privire la fondul cauzei, raportat la motivele de recurs constată că, reclamantul creditor G. S., în calitate de asociat al ., conform informațiilor furnizate de ORCTB fila 40 dosar fond, a semnat la 22.12.2006 alături de asociații . SRL un Acord ( AGREEMENT) filele 139-142 dosar, având ca obiect finanțarea de către aceștia a societății, prin acordarea de împrumuturi.
În contract, prin art. 10.1 părțile au convenit ca drepturile și obligațiile părților să fie guvernate, redactate și interpretate în conformitate cu legile Republicii Italia, orice dispute cu privire la acord sau în legătură cu acesta urmând a fi supuse spre soluționare instanțelor italiene, la Tribunalul Milano.
De asemenea, G. S., în calitate de asociat, a încheiat cu . SRL la 10.12.2012 un Acord de finanțare, fila 100, pentru suma de 39.787 Euro, contract în care, prin art. 4 și art. 5 părțile au ales jurisdicția instanțelor române și ca lege aplicabilă contractului legea română.
Suma achitată conform anexei II fila 12 la 13.12.2012 face obiectul cenzurii instanțelor române.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în nume propriu și în considerarea calității de asociat al . a achitat suma de 236.825 Euro către această societate, conform Anexei I la cerere, fila 10 și 151 dosar, prin OP nr. 330/31.07.2012, anterior contractului încheiat la 10.12.2012 prin care se atribuia competență de soluționare a litigiilor în legătură cu finanțarea instanțelor române.
Rezultă că plata a fost efectuată în temeiul Acordului de finanțare semnat de G. S. la 22.12.2006, convenție care, raportat la art. 10.1 atrage competența de soluționare a instanțelor judecătorești italiene precum și incidența legii Republicii Italia.
Cu privire la creanțele cesionate de către G. S. conform Contractului de cesiune încheiat la 05.11.2012 de către reclamant cu ., constată că potrivit convenției intitulată ” Transfer împrumut” reclamantul a cesionat un credit nominal în cuantum de 847.280,12 Euro reprezentând participație la capitalul social al . SRL.
În temeiul acestei cesiuni, G. S. a solicitat restituirea sumei de 31.034 Euro, constituită din suma de 6.044 Euro, achitată la 16.02.2012; suma de 9 833 Euro achitată la 23.03.2012; suma de 3.694 Euro achitată la 28.05.2012; suma de 3.884 Euro virată la 29.05.2012; 3.600 Euro virată la 03.07.2012; precum și suma de 3.979 Euro virată la 25.07.2012.
A rezultat că la rândul său, ., în calitate de asociat al . SRL a achiesat la Acordul de finanțare încheiat la 09. 01.2007, conform Actului adițional la acord, încheiat la 24.09.2007 filele 146 – 148 dosar.
De asemenea, prin contract încheiat individual, cu . SRL la data de 20.07.2012 ”Loan Agreement” fila 99 dosar, . a convenit finanțarea societății cu suma de 236.825 Euro.
Prin acest contract, art. 4 și art. 5 s-a convenit cu privire la competența de soluționare a litigiilor în legătură cu contractul, în favoarea instanțelor române precum și cu privire la incidența instanțelor române
Din probatoriul administrat a rezultat că ulterior încheierii acestui acord, 20.07.2012 a fost efectuată o singură plată în cuantum de 3.979 Euro conform Anexei 10 fila 27 dosar, pentru acesta, în mod corect prima instanță reținând competența de soluționare a instanțelor române.
În consecință reține cu privire la prima critică adusă hotărârii atacate că pentru plata sumei de 236.825 Euro reclamantul a administrat ca unică probă OP 330/31.07.2012 fila 10 dosar, plată dispusă în considerarea Acordului semnat la 22.12.2006 ce atrage competența de soluționare a instanțelor italiene, fiind fără relevanță juridică faptul că în contractul de finanțare încheiat de . la 20.07.2012 a fost prevăzută aceeași sumă.
Acesta pentru că din probatoriul administrat nu a rezultat efectuarea de către ., în considerarea contractului, ulterior datei de 20.07.2012 a plății sumei de 236.825 Euro.
Raportat la dispozițiile 1067 NCPC constată că reclamantul este ținut atât în calitate de asociat al . SRL cât și în calitate de succesor în drepturi al ., ca efect al cesiunii intervenite la 05.11.2012, de cele convenite prin clauza atributivă de competență prevăzute de art. 10.1 din Acordul de finanțare semnat la 22.12.2006, respectiv la care s-a achiesat la 24.09.2007.
Rezultă că pentru sumele virate de G. S. anterior contractului de finanțare din 10.12.2012 și de către . anterior datei de 20.07.2012 competența de soluționare a litigiului revine instanțelor italiene, Tribunalul din Milano legea aplicabilă contractului fiind legea Republicii Italia.
În consecință apreciind legală sentința atacată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-creditoar G. S. împotriva Sentinței civile nr.5762 din 19.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. T. R. ESTATE S.R.L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. S. S.G. N. F. L. ȘALAR
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.S.M.C./08.05.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte: P. R.
| ← Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Sentința nr. 6112/2014.... | Contestaţie. Decizia nr. 839/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
