Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1182/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1182/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 6140/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
(Număr intern 758/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1182/R/2014
Ședința publică de la 13 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIOARA B.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
JUDECĂTORMIHAELA I. B. P.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol este judecarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 1433 din 10.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât U. Ș..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ. 1865, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin Sentința civilă nr. 1433 din 10.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea AFP Sector 4, în contradictoriu cu pârâtul U. Ș., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârât a faptelor prevăzute la art.138 lit.c) și d) din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, pentru Administrația Finanțelor Publice Sector 4, solicitând a se dispune în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare Action Company SRL.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, caz prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Se subliniază incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din legea insolvenței, față de continuarea activității debitorului din dispoziția organelor sale de conducere și în acea situație în care insolvența era vădit prezumată, în sensul că debitorul nu își achitase datoriile scadente de mai mult de 30 de zile, precum și neîndeplinirea obligației debitoarei de a formula o cerere de deschidere a procedurii, conform art. 27 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la incidența art. 138 lit.d), consideră recurenta că, prin nepredarea documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 către lichidator și prin nedepunerea bilanțurilor/raportărilor la organele fiscale, se prezumă că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai susține că lipsa actelor contabile creează o prezumție în sensul culpei pârâtului în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Recurenta mai arată că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere contractuală, administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990.
III. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 sau art. 1349 și 1357 din Noul cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.c) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamanta a afirmat că pârâtul se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea obligației de predare a documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 către lichidator ori prin nedepunerea bilanțurilor și declarațiilor la organele fiscale.
Or, recurenta nu a dovedit că faptele imputate pârâtului ar fi determinat apariția stării de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Nici o probă administrată nu relevă însă această legătură de cauzalitate, nefiind suficientă o simplă prezumție.
Totodată, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 lit.c) din lege, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâtului privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Recurenta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal. Rapoartele lichidatorului judiciar nu au identificat în concret cauzele ajungerii în stare de insolvență a debitoarei; în lipsa documentelor contabile, lichidatorul nu a făcut o analiză detaliată a activității debitoarei și nu a precizat în ce a constat gestionarea defectuoasă a patrimoniului social.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ. 1864, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuală atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Or, în cauză, recurenta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtei din acest mandat. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 1433/10.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât U. Ș..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Jud. Dr. M. B. G. B. F. M. I. B. P.
GREFIER,
F. D.
Red. jud.G.B.F. / 2 ex.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic – N. P.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 809/2014. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 590/2014. Curtea de... → |
|---|
