Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 809/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 809/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 1780/93/2014

Dosar nr._ (Număr intern 1919/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 809/A

Ședința publică de la 07 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E.-S. R.

Judecător P. P.

Grefier M. A. P.

**************

Pe rol judecarea apelului formulat de debitoarea . prin lichidator CII N. M. I. împotriva sentinței civile nr.2236 din 19.06.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședință publică apelanta nu a răspuns. Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea, nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 Noul Cod de Procedură Civilă astfel cum s-a solicitat.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față:

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția Civilă sub nr._, debitoarea . prin lichidator CII N. M. I., desemnat conform prevederilor legii nr.31/1990 republicată, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a acestei debitoare.

P. sentința civilă nr.2236 din 19.06.2014 tribunalul a respins ca lipsită de interes și rămasă fără obiect cererea formulată de debitoare prin lichidatorul numit de ORC.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut că

procedura insolvenței este o procedură concursuală colectivă care are drept scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, iar în realizarea acestui scop administratorul judiciar/lichidatorul desemnat trebuie să analizeze activitatea societății debitoare și să întocmească rapoarte cu privire la cele constatate în termene de 20 de zile de la data desemnării sale, de 40 de zile de la data desemnării sale, lunar de la data desemnării sale și, în funcție de aceste rapoarte, să sesizeze de urgență judecătorul inclusiv cu cereri/acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale la care se referă art.79 și art.80, cereri/acțiuni ce pot fi introduse de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), adică 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar.

Or, s-a constatat că lichidatorul a fost numit în condițiile art. 237 din Legea nr. 31/1991 încă din data de 03.07.2012 (fila 10).

Față de această împrejurare s-a constatat că prezenta cerere de deschidere este cel puțin lipsită de interes față de împrejurarea că perioada de timp scursă între momentul numirii lichidatorului (03.07.2012) și data introducerii cererii la Tribunal (22.05.2014) este vădit disproporționată în raport cu termenele instituite de Legea nr.85/2006 și, pe cale de consecință, nicio măsură reală de natură a atinge scopul legii („acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență”) nu este previzibilă .

Pe cale de consecință judecătorul-sindic a apreciat că cererea este lipsită de interes și, mai mult decât atât, rămasă fără obiect (obiectul acesteia fiind asimilat scopului „acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență”).

S-a reținut în plus și valoarea patrimonială redusă a debitelor indicate a fi datorate prin cererea introductivă, respectiv 34.492 lei, valori care potențează lipsa de interes motivată anterior, neexistând indicii de natură a atinge în mod previzibil scopul legii, acela de „acoperire a pasivului debitorului aflat în insolvență”.

S-a mai reținut că judecătorul sindic învestit trebuie să aprecieze și raportul beneficii scontate prin inițierea unor astfel de proceduri versus costuri previzionate, urmând ca în situația unui bilanț negativ soluția de respingere a unei astfel de cereri să fie pe deplin justificată de protejarea interesului public pentru asanarea cu celeritate a mediului de afaceri. Eliminarea acelor entități aflate în stare de insolvență, care există doar formal, neavând nici resurse și nici șanse de redresare, trebuie să fie realizată rapid, la costuri minime și cu utilizarea chibzuită a fondului de lichidare.

Totodată, din probele de la dosar instanța a mai reținut că nu este atinsă nici valoarea prag de 45.000 lei prevăzută de art.3 pct.12 din lege, iar debitoarea nu are lichidități sau bunuri în legătură cu care să fie luate măsuri de executare care să conducă la recuperarea măcar în parte a debitelor datorate.

Față de aceste considerente, instanța de fond a respins cererea ca lipsită de interes și rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, debitoarea . prin lichidator CII N. M. I., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .

În motivarea apelului debitoarea a arătat că a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile deținute, înscrisuri din care rezultă că până în anul 2009 a acumulat o creanță de 559.689 lei. În plus, potrivit titlurilor executorii însoțite de somațiile de plată transmise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Ilfov, aceasta a invocat o creanță în cuantum de 34.492 lei.

Apelanta a mai precizat că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.662 alin.2-4 Noul Cod de Procedură Civilă (creanța fiind certă, lichidă și exigibilă), că valoarea prag de 45.000 lei nu este impusă în cazul cererii formulate de debitor și că retribuția lichidatorului și cheltuielile de procedură sunt justificate pentru sistemul judiciar deoarece valoarea datoriei societății debitoare este de 559.689 lei.

Referitor la lipsa de interes reținută de judecătorul-sindic, lichidatorul debitoarei a arătat că din momentul numirii sale de către ORC (03.07.2012) și până în luna mai 2014 (când s-a înregistrat cererea de deschidere a procedurii insolvenței) și-a îndeplinit obligațiile legale, notificând și solicitând documente de la societate, de la asociați, de la organele fiscale competente și de la alte autorități. Toate aceste demersuri întreprinse și așteptarea răspunsurilor au necesitat timp, iar de îndată ce s-a intrat în posesia lor s-a formulat cererea întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006.

P. urmare, cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei nu a rămas fără obiect și nici nu este lipsită de interes.

Față de motivele invocate, apelanta a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței apelate, urmând a se dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei.

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă și dispozițiile legii nr.85/2006.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, Curtea reține următoarele:

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței soluționată prin sentința atacată a fost formulată de debitoarea . prin lichidator CII N. M.-I., lichidator numit în baza prevederilor legii nr.31/1990 rep.

Potrivit dispozițiilor art.260 alin.4 din legea nr.31/1990 rep., dacă societatea aflată în lichidare (debitorul) îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.

P. urmare, în situația în care o societate aflată în lichidare conform legii nr.31/1990 se află în stare de insolvență, adică patrimoniul său se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, atunci lichidatorul desemnat de registrul comerțului are obligația de a formula cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, finalizarea lichidării neputându-se face în baza prevederilor legii nr.31/1990.

Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, precum și împrejurarea că societatea debitoare . se află în stare de insolvență, aspect ce rezultă din raportul lichidatorului aflat la filele 63-65 dosar fond (societatea nedeținând nici un bun în patrimoniu, însă existând împotriva sa o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 34.492 lei), cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulate de lichidatorul desemnat de Oficiul Registrului Comerțului nu este lipsită de interes și nici rămasă fără obiect cum greșit a reținut instanța de fond.

Perioada de timp scursă de la data numirii lichidatorului și până la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu este sancționată de lege, nefiind instituite termene de decădere sau de prescripție din această perspectivă.

Condiția impusă de lege este aceea ca debitoarea să se afle în stare de insolvență, situație în care devine obligatorie formularea cererii în baza legii nr.85/2006 de către lichidatorul desemnat de ORC.

O astfel de cerere nu este lipsită de interes față de prevederea expresă a art.260 alin.4 din legea nr.31/1990, neavând nicio relevanță juridică aspectele invocate de instanța de fond referitoare la perioada de timp ce a trecut de la numirea lichidatorului, la posibilitatea pierderii documentelor contabile, la scopul legii insolvenței ce nu pare previzibil de atins sau cele referitoare la costurile generate de procedura insolvenței.

De asemenea, nu se poate reține lipsa de obiect a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, obiectul cererii fiind tocmai deschiderea acestei proceduri. O astfel de cerere nu poate fi respinsă ca rămasă fără obiect urmare a aprecierii judecătorului-sindic că scopul legii nr.85/2006 nu ar putea fi atins. Atâta timp cât societatea debitoare se află în insolvență, nu s-a deschis împotriva sa această procedură și nu a fost radiată din registrul comerțului, cererea de deschidere a procedurii insolvenței societății debitoare nu este rămasă fără obiect.

P. urmare, susținerile apelantei referitoare la greșita respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca lipsită de interes și rămasă fără obiect sunt întemeiate.

De asemenea, sunt întemeiate și susținerile potrivit cărora nu este reglementată o valoare-prag pentru cererea formulată de debitoare. Aceasta deoarece art.27 din legea nr.85/2006 ce reglementează deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului nu impune o asemenea condiție, valoarea-prag de 45.000 lei definită la art.3 pct.12 din lege fiind o condiție impusă „pentru a putea fi introdusă cererea creditorului”.

Având în vedere toate aceste considerente din care rezultă că societatea debitoare se află în stare de insolvență, iar lichidatorul desemnat în baza legii nr.31/1990 rep. are obligația formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, în baza art.480 alin.2 și 3 Noul Cod de Procedură Civilă și ținând cont și de Decizia ÎCCJ nr.5/2011 în interesul legii, Curtea va admite apelul și va anula sentința atacată, urmând a trimite cauza aceleiași instanțe pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de debitoarea . cu sediul în ., ., camera 1, județ Ilfov, prin lichidator CII N. M. I. cu sediul în București, ..22, ..1, ., împotriva sentinței civile nr.2236 din 19.06.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.

Anulează sentința atacată și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07 Octombrie 2014.

Președinte,

E.-S. R.

Judecător,

P. P.

Grefier,

M. A. P.

Red.Jud. E.S.R.

Tehnored.ESR

4 ex/10.10.2014

Tribunalul Ilfov – Secția Civilă

Judecător sindic: M. C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 809/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI