Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 785/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 40157/3/2012/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
Decizia civilă nr.785
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B. P. JUDECĂTOR L. C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta D. I.P.U.R.L. lichidator judiciar al S.C. VICO STEFANELA S.R.L., împotriva Sentinței civile nr._ din 03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin Serviciul Registratură, la data de 13.03.2014, intimata a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, având în vedere că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ. 1865, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin Sentința civila nr._ din 03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul D. I. privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei C. N. .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul nu a probat săvârșirea de către pârâtă a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.d) tezele I și II din Legea nr.85/2006 și nici că pârâta, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite condițiile de existență cumulative ale răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. I., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea cererii de atragere a răspunderii administratorului societății pentru urmatoarele motive de recurs:
Persoana responsabilă pentru apariția stării de insolvență este C. N., întrucât însuși faptul nedepunerii de către debitor a actelor contabile, conform art. 33 din lege, creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți și obligarea acestuia la acoperirea pasivului.
Parata-intimată, deși a fost notificată nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce demonstrează ca parata nu a respectat prevederile legii contabilității, care obliga societățile comerciale sa tina contabilitatea conform Legii nr. 82/1991, și conduce la concluzia ca nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea. In lipsa oricărei evidente contabile, precum si a actelor justificative care ar fi trebuit sa reprezinte temei pentru înregistrarea contabila este firesc ca administratorul sa răspundă, faptele sale ducând la prejudiciul creditorilor si prezumam ca au fost intenționate având in vedere ca aceasta prezumție nu a fost înlăturata de către paratul intimat. Nepredarea documentelor pentru verificarea situației creează prezumția că a deturnat sau a ascuns activul persoanei juridice.
Fostului administrator al debitoarei ii sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006, întrucât conform art. 10 alin. (1) din Legea contabilității, răspunderea pentru organizarea si conducerea activității revine organelor de conducere.
Nedepunerea documentelor nu permite lichidatorului judiciar să poată determina cauzele care au dus la insolvență societății, instanța de fond punând în sarcina lichidatorului judiciar sarcina de a demonstra cauzele care au dus la insolvența debitoarei, deși acesta nu poate face această demonstrație cât timp nu dispune de documente, acestea fiind în posesia organelor de conducere ale debitoarei. Instanța de fond exonerează debitoarea și organele de conducere ale acesteia de a își îndeplini obligațiile prevăzute de normele legale, ceea ce favorizează organele de conducere ale societății să fraudeze legea.
Asupra recursului.
Potrivit art. 138 alin.1din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.
Instanța de fond a reținut ă pentru aplicarea art.138 lit.d), trebuie dovedit că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au dispărut documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea.
În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit.d), nedepunerea actelor contabile menționate de recurentă nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei „ nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecință ajungerea debitoarei în starea de insolvență.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata recursul nefondat și îl va respinge conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr.civ., în ale cărui dispoziții se încadrează criticile recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta D. I.P.U.R.L. lichidator judiciar al S.C. VICO STEFANELA S.R.L., împotriva Sentinței civile nr._ din 03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. I. B. P. L. C. G. B. F.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.MIBP, 03.04.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: S. C. V.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 822/2014. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1003/2014. Curtea de... → |
|---|








