Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1003/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1003/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 1559/93/2014/a1

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1003

Ședința publică de la 12 noiembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

JUDECĂTOR: I. C.

GREFIER: G. M.

====

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta A. P. FOOD SRL, având ca administrator judiciar T. & ASOCIAȚII SPRL, prin asociat P. P. împotriva sentinței civile nr.2308 /24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . și A. P. FOOD SRL prin administrator S. D.- C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat P. S. P. cu împuternicirea avocațială aflată la fila 8 din dosar și intimata . prin avocat G. C. cu împuternicirea avocațială aflată la fila 20 din dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul apelantei învederează instanței faptul că are contract de asistență juridică cu administratorul special și a reprezentat societatea la prima instanță, fapt confirmat și de apărătorul parții adverse.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe cererea de apel.

Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului cum a fost formulat, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru soluționare, cu respectarea dispozițiilor legale. Susține că sentința de la fond este nelegală având în vedere că nu s-a respectat procedura față de societatea debitoare, încălcându-se dispozițiile art.7 alin.3 din Leg.85/2006 așa cum a fost modificată, citarea debitoarei și a părților fiind obligatorie . Nu s-au respectat dispozițiile legale și imperative prevăzute de N.C.P.C. cu privire la citare și aducerea la cunoștință debitorului despre existența procesului, fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Susține că citarea apelantei a fost efectuată corespunzător aceasta fiind încunoștințată despre existența procesului, față de rezoluția instanței din 5.05.2014, prin care au fost stabilite obligații în sarcina ambelor părți și prin aceeași rezoluție s-a stabilit termen de judecată la 19.06.2014. Deși apelanta susține cu nu a primit citația la 9.05.2014, aceasta a depus o cerere de studiu a dosarului la 12.05.2014, în baza căreia a efectuat copii xerox de pe acte din dosar. Solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra apelului de față, deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 2308/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov a fost admisă cererea creditorului S. I. SRL, CUI_ împotriva debitorului A. P. FOOD SRL cu sediul social în Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI_.

S-a deschis procedura generală a insolvenței, și s-a numit administrator judiciar provizoriu T. ȘI ASOCIAȚII care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 19-23 din lege, cu o remunerație de 3000 de lei din averea debitorului (exclusiv TVA), iar în temeiul Legii nr. 85/2006 s-a dispus luarea celorlalte măsuri prevăzute de lege.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că, la data de 30.04.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub numărul de mai sus, cererea creditorului . în contradictoriu cu debitorul . SRL, prin care acesta a solicitat următoarele:

1. deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei

2. numirea în calitate de lichidator judiciar pe C.I.I. T. și ASOCIAȚII

În motivarea cererii, creditorul arată, în esență, că, în fapt, la data de 08.11.2010, între . în calitate de proprietar/locator și Casa Latină S.R.L. în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 10/2010 (contract principal de locațiune) ce a avut ca obiect închirierea mai multor imobile proprietatea creditoarei (terenuri și construcții) situate în ., sector. 5 București, printre care și imobilul L. 4 cu nr. cadastral 1344/4 achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare.

La data de 01.01.2011 creditoarea a consimțit la încheierea Contractului de subînchiriere nr. 1/2011 între Casa Latină S.R.L. în calitate de sublocator pe de o parte și debitoarea, A. P. Food S.R.L. în calitate de sublocatar, pe de altă parte, având ca obiect asigurarea dreptului de folosință asupra spațiului parte din corpul C2 la imobilului cu nr. cadastral 1344/4 situat în București, ., sector 5, acesta urmând a fi folosit de sublocatar pentru desfășurarea de activități de comerț.

La art. 6 din Contractul de subînchiriere nr. 1/2011 părțile au convenit ca în ipoteza încetării contractului principal de locațiune, sublocatarul are obligația de a evacua imediat spațiul și de a-l preda locatorului . în 5 zile de la primirea notificării de evacuare, sub sancțiunea plății unei cauze penale de 50.000 Euro, echivalent în lei.

Încetarea contractului de subînchiriere nr. 1/2011, urmare a încetării contractului principal de locațiune a fost convenită de părți la art. 8.2.6 din convenție, unde s-a prevăzut expres desființarea de plin drept a contractului fără nici o altă formalitate și fără a fi necesară intervenția unei instanțe judecătorești, dacă va interveni încetarea în orice mod a Contractului de închiriere nr. 10/08.11.2010, ce a stat la baza perfectării Contractului de Subînchiriere nr. 1/2011.

Cum Contractul de închiriere nr. 10/08.11.2010 a încetat la data de 09.09.2011 în virtutea dispozițiilor art. 9 din cuprinsul acestuia prin denunțarea unilaterală din partea proprietarului cu un preaviz de 60 de zile pe cale de consecință, începând cu aceeași dată, 09.09.2011 a încetat și Contractul de subînchiriere nr. 1/2011 ( prevederile art. 8.2.6).

Astfel, creditoarea a notificat debitoarea cu privire la acest fapt și i-a pus în vedere necesitatea evacuării spațiului în 5 zile de la încetarea contractului principal de locațiune, respectiv la data de 16.09.2011.

Pentru că debitoarea nu a dat curs Notificării 175/2011, i s-a transmis și Notificarea 230/2011, prin care au fost reiterate solicitările anterioare, sub sancțiunea plății clauzei penale de 50.000 euro, echivalent în lei, conform art. 6.1. teza a II-a din contract.

În acest context al neconformării debitoarei a fost sesizată Judecătoria Cornetu, de către creditoarea ., cu o acțiune prin care debitoarea A. P. FOOD S.R.L., să fie obligată la plata sumei de 50.000 de Euro reprezentând contravaloarea clauzei penale amintite și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, formându-se astfel dosarul nr._/1748/2012, ce a fost soluționat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 3285 la data de 07.05.2013, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată a creditoarei și obligată debitoarea, A. P. FOOD S.R.L. la plata celor 50.000 Euro, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de_ lei.

Pentru că debitoarea nu a înțeles să execute de bunăvoie hotărârea judecătorească indicată, creditoarea a inițiat demersuri în vederea executării silite a creanței consfințite în favoarea sa, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 731/2013, instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc ,,B. G.’’ cu sediul în București, în care pe lângă titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3285/07.05.2013 a Judecătoriei Cornetu, a fost pusă în executare și Decizia civilă nr. 191/25.09.2013 a Tribunalului București, prin care a fost soluționat apelul în dosarul nr._/302/2011, având ca obiect acțiune în constatare și prin care același debitor a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3185 lei față de creditorul, ., ca măsură de executare, fiind înființată măsura popririi asupra conturilor deținute, însă nici până la acest moment nu au fost recuperate creanțele din lipsă de disponibil în conturi.

Având în vedere că atât creditorul cât și debitorul sunt profesioniști în sensul art. 3 din Cod Civil, este incidentă regula consacrată de doctrină și de jurisprudență potrivit căreia, în materie comercială debitorul este de drept în întârziere în cazul neexecutării, lato sensu, a oricărei obligații.

Prin urmare, debitoarea avea obligația de plată a sumei de 50.000 Euro cu titlu de penalități, și a sumei de_ lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, de la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 3285 a Judecătoriei Cornetu, adică din data de 07.05.2013, când obligația a devenit și scadentă, iar în privința celor 3185 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, acordați prin Decizia civilă nr. 191 a Tribunalului București, obligația a devenit scadentă la 25.09.2013.

În prezent, debitoarea se află în stare prezumată de insolvență vădită deoarece se află în situația statuată de dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 conform cărora: ,,insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor, prezumția este relativă.’’

În acest context, vă rugăm să constatați faptul că, S. I. SRL are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței deoarece îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 conform cărora: ,,prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile’’, deoarece:

1. creanța deținută este certă, întrucât existența ei neîndoielnică rezultă din hotărârile judecătorești menționate;

2. creanța este lichidă, obiectul ei este fiind determinat și constând în sume de bani;

3. creanța este exigibilă întrucât obligațiile debitorului au devenit scadente la 07.05.2013, respectiv 25.09.2013,

4. creanța este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile; trebuie menționat faptul că termenul de 90 de zile este un termen de păsuire pentru debitor ce curge de drept, fără punere în întârziere.

5. cuantumul sumei totale pe care debitorul o datorează creditorului depășește suma de 45.000 lei, valoarea-prag prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Așadar creanța creditoarei S. I. SRL față de debitoarea A. P. FOOD SRL are un cuantum total de 239.540 lei formată din 50.000 Euro (echivalent în lei)- reprezentând contravaloarea clauzei penale plus 14.540 lei – reprezentând cheltuieli de cheltuieli de judecată.

În conformitate cu art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, creanța creditoarei este constatată printr-un titlu executoriu, astfel încât nu va mai fi supusă verificării conform procedurii prevăzută de lege.

Față de toate aspectele învederate mai sus, solicită admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, astfel cum a fost formulată de creditoarea S. I. S.R.L. și, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006 să fie pronunțată o încheiere de deschidere a procedurii generale a insolvenței.

În drept, invocă prevederile art. 31 și 33 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:

În drept, instanța a avut în vedere art. 1 și art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora procedura insolvenței se aplică debitorilor, având calitatea de comercianți, societăți agricole, grupuri de interes economic sau altor persoane juridice de drept privat ce desfășoară și activități economice aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă, iar conform art. 3 pct. 1 din lege, insolvența reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum și de orice alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege ( art. 26 alin. 1 din lege).

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale s-a reținut că aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 este supusă îndeplinirii a două condiții de fond: a) debitorul să aibă calitatea de comerciant, societate agricolă, grup de interes economic sau de altă persoană juridică de drept privat ce desfășoară și activități economice; și b) debitorul să se afle în stare insolvență ( actuală ori iminentă).

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 85/2006, cu referire la art. 1 și 3 din lege, orice creditor care are o creanță certă lichidă și exigibilă asupra patrimoniului unui debitor, mai mult de 90 de zile, este îndreptățit a solicita tribunalului deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului său.

În speță, față de cele sus arătate, s-a reținut că cererea creditorului îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 pct. 16 și 12 din Legea nr. 85/2006, astfel că în temeiul art. 33, tribunalul a admis cererea formulată de creditoare și în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului.

În temeiul dispozițiilor art. 11 din lege a numit lichidator judiciar pe T. ȘI ASOCIAȚII, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.

Pentru asigurarea fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor aferente procedurii, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a acestei obligații de către debitor, contul va fi deschis de către practicianul în insolvență judiciar.

În baza dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 85/2006, a dispus ca prezenta hotărâre să se comunice de către practicianul în insolvență, judecătoriei în a cărei circumscripție are sediul debitoarea.

În sensul celor anterior menționate, debitorul prin reprezentanții statutari și prin practicienii în insolvență desemnați urma să aibă în vedere complinirea obligațiilor ce decurg din dispozițiile Legii nr. 85/2006, dispoziții din economia cărora rezulta inclusiv efectuarea următoarelor formalități: debitorul, prin administratorul statutar va întocmi și preda către practicianul în insolvență judiciar, în termen de maxim 10 zile de la . listă cuprinzând numele, codul unic de înregistrare, codul numeric personal, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului/Asociaților, etc. și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. O astfel de listă va fi comunicată și instanței de către reprezentanții statutari ai societății, în termen de maxim 10 zile de la publicarea prezentei în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI).

În baza art. 46 alin. (2) ,, Debitorul și/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligați să întocmească și să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților’’, Debitorul prin administratorul statutar, va întocmi această listă și o va reactualiza permanent și o va comunica instanței la data de 25 a fiecărei luni-după ce va fi reactualizată. În cuprinsul acestei liste urmează să se regăsească inclusiv plăți efectuate de către diverși debitori (clienți, etc.) ai societății debitoare din cauză – către terți (creditori ai societății aflate în insolvență), etc.), plăți efectuate în contul unor creanțe, respectiv debite pe care le are societatea aflată în insolvență, iar prin această metodă s-ar putea evita supravegherea acestor plăți de către administratorul/practicianul în insolvență desemnat de către instanță. Lista va fi certificată pe fiecare pagină pentru conformitate cu originalul de către administratorul statutar. În această listă va fi cuprinsă o listă anexă care să cuprindă totalitatea biletelor la ordin girate către creditori sau de către debitori către societate. Lista va fi comunicată instanței în 2 exemplare, pe bază de adresă de înaintare în cadrul căreia se va consemna și numărul de file pentru fiecare listă.

Dacă practicianul în insolvență află pe orice altă cale de efectuarea unor astfel de operațiuni va informa în 3 zile comitetul creditorilor, precum și instanța prin raportul lunar pe care-l depune.

Administratorul judiciar provizoriu va trimite, notificări, în termen de maxim 15 zile de la . condițiile art. 61 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii împotriva debitorului și ridicarea dreptului de administrare:

- tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c), precum și a celor rezultați a fi creditori ai societății după consultarea documentelor/evidențelor contabile ale societății, sau a altor registre publice;

- debitorului;

- oficiului registrului comerțului sau după caz, registrului societăților agricole ori registrului asociațiilor și fundațiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii;

- instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului declarat la registrul comerțului, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege;

- tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege.

Sub sancțiunea prevăzută de lege, în cazul creditorilor persoane juridice care nu vor răspunde acestei notificări în termen de 25 de zile de data comunicării notificării, vor fi puse la dispoziția administratorului judiciar în termen de 45 de zile de la data pronunțării prezentei, de către ONRC, certificate constatatoare (sau - ,,Furnizări de informații’’), cuprinzând datele extinse ale creditorilor persoane juridice din care să rezulte punctele de lucru declarate și domiciliile declarate la ONRC, le persoanelor cu funcții de administratori în cadrul acestora (pentru persoanele domiciliate în străinătate se va emite adresă către ORI,pentru a se comunica datele d reședință de actualitate ale acestora, unde vor fi trimise de asemenea notificări.)

Sub sancțiunea prevăzută de lege, la aceste noi adrese (puncte de lucru și domicilii) se va reveni de către practician în insolvență cu notificări urmând ca persoanele juridice creditoare să răspundă acestor noi notificări în maxim 25 de zile de la data predării de către practicianul în insolvență a acestor noi notificări, la poștă (alte servicii de curierat, etc.), omisiunea trimiterii notificărilor fiindu-i imputabilă în mod exclusiv administratorului judiciar.

Instanța a avut în vedere posibilitatea oferită de disp. art. 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, circumstanțele concrete ale cauzei, termenele de condică ale completului învestit, precum și practica constantă în materie care sugerează că termenele de la alin. 1 sunt în unele cazuri neîndestulătoare, fiind astfel posibilă prelungirea termenelor, așa cum a rezulta din dispozitiv.

În temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, administratorul judiciar va întocmi și depune la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege, asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, sens în care va constata situația exactă a activului și pasivului societății, va identifica bunurile ( activele, mijloacele fixe, etc.) pe care le-a deținut societatea în ultimii 3 ani, sau pe care încă le mai deține societatea, cu o valoare individuală, așa cum a figurat înregistrat în contabilitate, superioară sumei de 10.000 de lei și să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, va prezenta o situație la zi a creditorilor și debitorilor societății și un sold la zi al contului de casă și de bancă al societății, precum și evoluția acestora din urmă (rulajul), potrivit ultimelor 3 balanțe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC).

În vederea îndeplinirii obligațiilor anterior stabilite, practicianul în insolvență se va adresa și va solicita date și înscrisuri și de la următoarele organisme: Societății, prin reprezentanții săi legali, Adunării Generale a Asociației, Asociaților, (pentru punerea la dispoziție a întregii documentații contabile, a tuturor contractelor încheiate, a registrelor, etc.), organelor fiscale competente (pentru comunicarea raportărilor societății, pentru a se comunica dacă Societatea figurează cu contribuții restante, etc.), Direcției de Taxe și Impozite (pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care Societatea figurează sau a figurat în evidențe, și a debitelor restante), Autorității naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară (pentru comunicarea tuturor bunurilor imobile cu care Societatea figurează sau a figurat în evidențe), Arhivei Electronice de Garanții Mobiliare, Serviciului de Înmatriculări Auto, Autorității Aeronautice Civile Române, Autorității Navale Române (pentru a se comunica dacă Societatea a figurat sau figurează în evidențe cu autovehicule, ambarcațiuni sau mijloace de transport aerian, și de orice alte entități. Răspunsurile la aceste solicitări urmează a fi puse la dispoziția instanței de către practician în insolvență și atașate raportului.

De asemenea atașat raportului, administratorul judiciar va prezenta în fotocopii certificate:

- ultimele 3 bilanțuri contabile depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),

- ultimele 3 registre inventar anuale întocmite de societate,

- un istoric ONRC din care să rezulte toate mențiunile extinse înregistrate în evidențele ONRC cu privire la debitoare de la înființare până în prezent,

- sub formă de anexe, datele solicitate debitorului potrivit celor de mai jos (cele 17 puncte), după ce au fost verificate în evidențele contabile ale debitorului cu indicarea de către practician a eventualelor neconcordanțe.

De asemenea, atașat raportului, practicianul în insolvență va prezenta un istoric ONRC (în măsura în care nu s-a depus deja unul la dosarul cauzei) din care să rezulte toate mențiunile extinse înregistrate în evidențele ONRC cu privire la debitoare de la înființare până în prezent.

În sensul și scopul celor anterior reținute, s-a dispus ca reprezentanții statutari ai societății, (asociați, administratori statutari, etc.), să prezinte practicianului în insolvență toate documentele contabile ale societății, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei, dar nu mai târziu de maxim 10 zile de la publicarea prezentei în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), însoțite și de datele necesare soluționării prezentului dosar, inclusiv de cele ce urmează:

1. lista cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc.), nr. de înregistrare în Registrul Comerțului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold; fișa contului furnizor/fișa partenerului creditor – cuprinzând rulajele și soldul intermediar după fiecare operațiune, precum și soldul final);

2. lista cuprinzând numele și adresele debitorilor și toate debitele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, Cfiscal, etc.), nr. de înregistrare în Registrul Comerțului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold; fișa contului client/ fișa partenerului debitor – cuprinzând rulajele și soldul intermediar după fiecare operațiune, precum și soldul final);

3. lista cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților,

4. lista cuprinzând totalitatea biletelor la ordin girate către creditori sau de către debitori către societate

5. lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc.) pe care le-a deținut societatea în ultimii 3 ani – sau pe care încă le mai deține societatea, cu o valoare individuală, așa cum a figurat înregistrat în contabilitate, superioară sumei de 20.000 de lei – și să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, să prezinte o situație la zi a creditorilor și debitorilor societății și un sold la zi al contului de casă și de bancă al societății, precum și evoluția acestora din urmă(rulajul), potrivit ultimelor 3 balanțe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale 8sau ORC), (situația activelor societății);

6. lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc.) pe care le deține societatea la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia;

7. lista cuprinzând stocurile pe care le deține societatea (inventar) la data deschiderii insolvenței împotriva acesteia, cu indicarea valorii contabile a fiecărei mărfuri în parte;

8. Potrivit art. 46 alin. (2) ,,Debitorul și/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligați să întocmească și să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii și valorii acestora și a datelor de identificare a cocontractanților’’, dispune în sarcina debitorului prin reprezentanții statutari anterior indicați să întocmească această listă și să o reactualizeze permanent și să o comunice instanței la data de 25 a fiecărei luni – după ce va fi reactualizată. În cuprinsul acestei liste urmează să se regăsească inclusiv plăți efectuate de către diverși debitori către terți (creditori ai societății aflate în insolvență,etc.), plăți efectuate în contul unor creanțe, respectiv debite pe care le are societatea aflată în insolvență, iar prin această metodă s-ar putea evita supravegherea acestor plăți de către administratorul/administratorul desemnat de către instanță.

9. Să indice o listă care este suma totală pe care o are în contul casa, precum și suma totală pe care o are în conturi la bănci societatea;

10. Să indice actele de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;

11. Să indice operațiunile comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

12. Să indice actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

13. Să indice actele de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;

14. Să indice o listă cu operațiunile de constituire ori perfectare unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

15. Să indice plățile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

16. Să indice o listă cu următoarele operațiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deținând cel puțin 20% din capitalul societății comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată;

b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic

c) cu un acționar deținând cel puțin 20% din acțiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acțiuni;

d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;

e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau a activității sale;

f) cu coindivizar asupra unui comun.

17. Lista cu toate conturile pe care societatea le-a deținut în ultimii 3 ani

Reprezentanții statutari ai societății, urmează să comunice și instanței aceste ultime liste (fiecare filă va fi certificată pentru conformitate) cu referire la numărul de dosar al instanței, cel târziu până la următorul termen de judecată.

Aceste date sunt solicitate pentru a putea fi aplicabile și pentru a da efect dispozițiilor Legii nr. 85/2006, în special cu referire la următoarele drepturi și obligații ce le instituie:

- identificare a elementelor necesare unei soluționări complete a dosarului de insolvență care să cuprindă identificarea și notificarea tuturor creditorilor, care se pot înscrie la masa credală sau pot efectua opoziție la hotărârea de deschidere a insolvenței potrivit art. 61 din Legea nr. 86/2006,

- identificare a bunurilor societății debitoare, cu consecința lichidării acestora în vederea acoperirii pasivelor societății debitoare (aspect ce constituie chiar scopul Legii nr. 85-art. 2),

- identificare a debitorilor societății debitoare (în lipsa predării documentelor contabile debitele lor nu pot fi identificate și sunt astfel sustrase de la masa credală, practicianul în insolvență fiind practic în imposibilitate de a acționa împotriva debitorilor societății aflate în insolvență, în termen util, putând interveni prescripții sau alte decăderi procedurale, etc.), care pot fi urmăriți pentru aducerea la masa credală a debitelor datorate în vederea acoperirii pasivelor societății debitoare,

- identificare a unor înstrăinări ce pot constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor 79 și urm. din Legea nr. 85/2006;

- verificarea de acte contabile – adică a tuturor documentelor contabile, ce poate avea efect/influența inclusiv cunoașterea de către creditorii bugetari a tuturor veniturilor încasate și natura acestora: impozabile/neimpozabile, utilizarea veniturilor, a plăților efectuate de către debitorii societății aflate în stare de insolvență, etc;

- stabilirea modului de declarare a veniturilor încasate, a plăților efectuate de debitori, etc., cu consecința influențării impozitelor și taxelor aferente: TVA, impozitului pe profit, impozitului pe dividende, impozitelor și contribuțiilor cu reținere al sursă, etc;

În cazul în care totuși raportul va fi redactat în lipsa tuturor acestor informații, până la închiderea procedurii, practicianul în insolvență va prezenta răspunsurile (inclusiv a instituțiilor anterior evocate) și va face referire la acestea în rapoartele ulterioare, omisiunea fiindu-i imputabilă în mod exclusiv.

Pentru a complini aceste obligații, administratorul judiciar se poate adresa oricăror instituții/destinatar persoană fizică sau juridică, cu solicitări, instituțiile fiind obligate să răspundă administratorului întocmai ca instanței de judecată însăși, sub sancțiunea sesizării organelor de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de obstrucționare a justiției.

La prezentarea sau predarea de către societatea debitoare (prin reprezentanți) către administratorul judiciar a actelor contabile 8sau oricăror alte documente), se vor întocmi de către practician în insolvență procese verbale, semnate de toate părțile. Persoanele prezente vor fi identificate de către administratorul judiciar, prin prezentarea actelor de identitate. Procesele verbale întocmite vor fi anexate rapoartelor comunicate instanței.

În aceste sens, oricărei solicitări/notificări efectuate de către practicianul în insolvență, îi va atașa o fotocopie certificată de acesta, după minuta judecătorului sindic pronunțată în prezentul dosar.

Toate datele și informațiile solicitate de judecător sau practician în insolvență urmează a fi comunicate, destinatarii care se opun, refuză sau omit să se conformeze urmând a fi deferiți organului de urmărire penală, în raport cu dispozițiile Legii nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, intrată în vigoare la 1 februarie 2014.

Potrivit art. 271, (infracțiunea de Obstrucționare a justiției ): (1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale: a) împiedică, fără drept,… instanța să efectueze, în condițiile legii, un act procedural. b) refuză să pună la dispoziția instanței în tot sau în parte, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze, se pedepsește cu închisoare de 3 luni la un an sau cu amendă.

Potrivit art. 275, (infracțiunea de sustragere sau distrugerea de probe ori de înscrisuri): (1) Sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluționării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.

Instanța a fixat termen pentru continuarea procedurii.

Împotriva sentinței civile nr.2308 /24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov a făcut apel apelanta A. P. FOOD SRL prin administrator judiciar T. & ASOCIAȚII SPRL și prin asociat P. P. și solicită anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele motive:

Arată că prin cererea înregistrată de S.C. S. I. S.R.L. sub nr._ 14 pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Civilă s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței asupra apelantei S.C. A. P. Food SRL, cu numirea în calitate de lichidator judiciar pe C.I.I. T. & Asociații.

Mai arată că creanța invocate de creditoare rezultă din sentința civilă nr. 3285/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._/1748/2012 rămasă definitivă prin neapelare și sentința civilă nr. 687/3/06.09.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2011, rămasă definitive prin decizia nr. 191/15.09.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă.

Arată în continuare că la primul termen de judecată, instanța a rămas în pronunțare, iar la data de 24.06.2014 s-a pronunțat sentința civilă nr. 2308 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ 14.

Arată mai departe că minuta împreună cu citația pentru termenul din 26.08.2014 a fost comunicată atât la sediul societății apelante cât și la adresele reprezentanților acesteia la data de 04.07.2014, moment în care s-a luat la cunoștință de existența dosarului pe rolul Tribunalului Ilfov.

Urmărindu-se doar principiul celerității soluționării cauzei, consideră că în cauză, hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în cond. art. 33 alin. 6 rap. La art. 107 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a încălcat dispozițiile privitoare la procedura citării și aducerii la cunoștința debitorului a existenței procesului și, pe cale de consecință, dreptul la apărare, garantat conform art. 13 Cod proc. Civilă și art. 24 din Constituție.

Precizează că astfel, în condițiile art. 153 și urm. Cod proc. civilă și art. 7 din Legea nr. 85/2006 așa cum a fost modificată, citarea debitorului și a părților interesate este obligatorie, fiind necesar a fi respectate dispozițiile obligatorii și imperative, sunt sancțiunea nulității.

Conchide că în cazul de față, așa cum rezultă din înscrisul aflat la pag. 29 din dosarul de fond, destinatarii ,,sunt absenți’’ continuându-se cu ,,actele au fost depuse la cutia poștală’’, situație contrazisă la comunicarea minutei și a citației ulterioare hotărârii, aflată la pag. 87 unde se consemnează după ,,sunt absenți’’, cu grafia agentului ,,cutia poștală lipsește’’.

Precizează că față de lipsa de informare a debitorului, instanța de judecată urma să aplice dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 modificată.

Consideră că este evident că soluționarea cauzei la primul termen de judecată, fără respectarea dispozițiilor privitoare la citare și comunicarea actelor procedurale atrage anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare cu procedura în știința părții.

Mai consideră că neavând cunoștință de desfășurarea litigiului, posibilitatea sa de apărare și de prezentarea situației reale, aflată în desfășurare între creditor și debitor a fost imposibilă.

Subliniază că în același sens, activitatea sa și onorarea plăților și a contractelor cu ceilalți creditori și debitori a fost afectată, intervenind probleme, prin lipsa de transparență și de comunicare a unei situații juridice, care atrage, la rândul său, afectarea activității curente a altor societăți lipsite de culpă.

Își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 466 și urm. cod.proc.civilă, art. 153 și urm., art. 176 pct. 5 și 6, cod proc.civilă, art. 7 din Legea nr. 85/2006 așa cum a fost modificată.

Prin întâmpinare, intimata S.C. S. I. SRL solicită respingerea apelului ca nefondat.

Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse, se constată că nu este fondat.

Astfel, dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 instituie o excepție de la regula citării părților și a comunicării actelor de procedură prin Buletinul procedurilor de insolvență, excepție ce constă în citarea părților și comunicarea actelor de procedură anterior deschiderii procedurii, precum și a notificării deschiderii procedurii conform Codului de procedură civilă.

În cauză, se constată că, la judecata la fond, citarea debitoarei . SRL s-a realizat la adresa cu care aceasta figura înregistrată la registrul comerțului potrivit certificatului constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Ilfov nr._/30.05.2014.

În procesul verbal de înmânare a citației s-a consemnat absența destinatarului de la adresa de sediu și depunerea citației și a actelor ce i-au fost comunicate la cutia poștală.

Întrucât prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 trimit la dispozițiile Codului de procedură civilă, având în vedere data introducerii cererii de deschidere a procedurii, aplicabile sunt prevederile Noului Cod de procedură civilă.

Art. 153 NCPC prevede obligația de a cita părțile dintr-o cauză dedusă judecății instanței, alin. 2 dispunând că: „instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege,v sub sancțiunea nulității”. Nulitatea la care se referă acest text de lege este o nulitate absolută și expres prevăzută de lege, conform art. 174 alin. 2 și art. 175 alin. 2 NCPC, vătămarea în cazul nelegalei citări fiind prezumată.

Potrivit art. 155 alin. 1 pct. 5 NCPC, cei supuși procedurii insolvenței sunt citați la sediul acestora, conform art. 162 alin. 1 NCPC, în acest caz, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada, sau în lipsa acestora, administratorului clădirii sau paznicului acesteia.

Aceste dispoziții legale se completează și cu cele ale art. 163 NCPC privind procedura de comunicare. Astfel, conform alin. 1 „comunicarea citației se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea”. În cazul în care destinatarul nu este găsit la sediu, dispozițiile art. 163 alin. 6 prevăd că: „dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit îi primește corespondența”. A.. 8 se referă la ipoteza în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. 6 și 7, dispunând că: „în cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. 6 și 7, precum și atunci când acestea, deși prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. 3-5”. A.. 3, la care face trimitere alin. 8, prevede că: „dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune la cutia poștală” și „în lipsa cutiei poștale, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare…” al cărei cuprins este redat în continuare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, reiese că în situația de lipsă de la sediul societății comerciale citate a persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, devin aplicabile prevederile art. 163 alin. 3 NCPC referitoare la depunerea citației la cutia poștală sau, în lipsa cutiei poștale, la afișarea citației pe ușa locuinței destinatarului.

În cauză, se constată că, în situația în care agentul poștal a consemnat că nu a găsit la sediul debitoarei nici una dintre următoarele persoane: reprezentant la societății/ persoană însărcinată cu primirea corespondenței/paznic/agent de pază/ administrator al clădirii, cu respectarea prevederilor art. 163 alin. 3, 6 și 8 NCPC, acesta a depus citația și actele anexe la cutia poștală, întocmind corespunzător procesul verbal cu privire la îndeplinirea procedurii de citare/comunicare acte de procedură.

Curtea constată că la judecata la fond apelanta debitoare a fost legat citată, conform celor arătate, nefiind întrunite condițiile pentru operarea sancțiunii nulității prevăzute de art. 153 alin. 2 cu privire la hotărârea pronunțată.

O probă în sensul că apelanta debitoare a avut cunoștință despre existența pe rolul Tribunalului Ilfov a prezentei cauze o constituie și cererea scrisă făcută de aceasta și depusă la dosar la data de 12.05.2014, cerere prin care solicită efectuarea de copii de pe acte din dosarul nr._ 14.

Nu poate fi reținută susținerea apelantei debitoare în sensul că nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită procedura de citare cu aceasta, deoarece pe procesul verbal de comunicare a sentinței atacate s-a efectuat de către factorul poștal mențiunea „cutia poștală lipsește”. Aceasta întrucât situația de fapt relevată de mențiunea arătată poate fi eventual valabilă la data îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii apelate, respectiv 04.07.2014 și nu poate fi considerată ca fiind existentă și la data citării debitoarei pentru termenul din data de 19.06.2014, când pe procesul verbal de înmânare nu există o asemenea consemnare.

Față de aceste considerente, Curtea constată că nu sunt întemeiate motivele de apel invocate de către apelanta debitoare, astfel că apelul nu este fondat și urmează a fi respins potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta A. P. FOOD SRL, având ca administrator judiciar T. & ASOCIAȚII SPRL, prin asociat P. P. împotriva sentinței civile nr.2308 /24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . și A. P. FOOD SRL prin administrator S. D.- C..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. P. I. C.

GREFIER,

G. M.

Red. A.P./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1003/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI