Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 842/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 28897/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 842
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B. P.
JUDECĂTORLILIANA C.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2554 din 07.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul F. C. Ș..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.411 pct. 2 N.C.P.C., constată cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civila nr. 2554 din 07.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a respins cererea formulata de catre reclamanta Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti in reprezentarea Administratiei Finantelor Publice Sector 4 impotriva paratului F. C. S., ca neintemeiata.
Analizand actele dosarului, tribunalul a reținut ca in ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de parat care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de administrator, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Potrivit art. 27 din Legea nr.85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu exista legatura de cauzalitate intre fapta paratului de a nu formula cererea in termenul prevazut de art. 27 din lege si starea de insolventa, intrucat, astfel cum rezulta din dispozitiile mentionate, starea de insolventei este anterioara faptei.
Împotriva acestei sentinte, a declarat apel Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sectorului 4, solicitand admiterea apelului, schimbarea sentinei și pe fond, admiterea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale.
Apelanta a formulat urmatoarele motive de apel:
Prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi. în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolventă.
Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
In această situație, formularea cererii prevăzute de art. 27 din același act normativ, nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
In acest context, dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolventă, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidării, evidențiază prin ea însăși că acesta a acționat contrar dispozițiilor legii, nu a permis verificarea situației fondurilor bănești și ale bunurilor societății astfel încât, imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului și pasivului, în evoluția cronologică pe toată durata societății, este cauzată de conduita pârâtului, care a prevăzut consecințele atitudinii lui și chiar dacă nu le-a urmărit, le-a acceptat, consecința fiind aducerea în stare de faliment a societății și fraudarea creditorilor prin neputința de a-și recupera creanțele din activul patrimonial al societății falite.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în incetare de plați, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolventei, este o răspundere contractuală. în acest caz, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
Au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv am arătat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a asociaților.
Intimatul Fluraru C. – Ș. a formulat intampinare, prin care a solciitat respingerea apelului ca nefondat.
Asupra apelului:
Potrivit art. 138 alin(1) din Legea nr.85/2006, „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Cât privește critica vizând faptul că debitoarea, prin administrator, nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea, ceea ce ar atrage răspunderea administratorului, Curtea incadrează această faptă în prevederile art. 138 lit.c) din Legea nr.85/2006, reținând că recurenta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept reținut.
Se reține astfel că apelanta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c), din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține apelanta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate..
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata apelul nefondat și îl va respinge conform art. 480 alin.1 Noul Cod proc civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2554 din 07.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul F. C. Ș..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
F. D.
red MIBP, 2 ex, 24.10.2014
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1764/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 1182/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
