Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 956/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 956/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 32963/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1803/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 956
Ședința publică de la 23 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. S.
Judecător A. C.
Grefier M. A. P.
********
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5329/26.05.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. A. HUSSEIN RAYHANY.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care,
Curtea constată că denumirea corectă a apelantei reclamante este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, fără sintagma „a Municipiului” și dispune rectificarea în ECRIS a denumirii acesteia, în sensul arătat.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra apelului, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a civilă, la 10.02.2014, sub nr._, creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului A. A. Hussein Rayhany, în calitate de administrator al debitoarei . și obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare.
În motivare, creditoarea a arătat, în esență, că debitoarea nu a depus bilanțuri contabile în perioada 2000-2012.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 5329 din 26.05.2014, pronunțată de către Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea creditoarei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în contradictoriu cu pârâtul A. A. Hussein Rayhany, în calitate de administrator al ., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiate pe art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una dintre faptele enumerate.
Cererea creditorului bugetar nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul pârât și nu indică nici prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Împotriva sentinței civile sus menționate, la 25.06.2014, a formulat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a V - a Civilă, la 28.07.2014.
În motivarea apelului, apelanta a susținut, în principal, următoarele aspecte:
Debitoarea nu a depus bilanțuri contabile sau raportări contabile în perioada 2000-2012, iar aceasta omisiune reprezintă o încălcare a dispozițiilor legii contabilității.
Lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale menționate creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către parat în alte scopuri, lasă să se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul fata de creditori; dovedește culpa paratului în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plata.
Suntem în prezența unei fapte ilicite, culpabile, a reprezentanților debitoarei, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta, în cazul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fiind vorba de neplata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. C., Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990 republicată.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare în apel.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac.
Analizândactele și lucrările dosarului asupra apelului formulat, Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, ”în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.”
Motivele de apel invocate au un pronunțat caracter teoretic, cuprinzând susțineri cu caracter general și fără a se indica, raportat la situația de fapt concretă, mijloacele de probă ce dovedesc elementele răspunderii administratorului societății. Instanța de control judiciar este ținută să analizeze calea de atac doar în limitele motivelor invocate, fără a se putea substitui uneia sau alteia dintre părți, nici în ceea ce privește probele de administrat, nici în ceea ce privește criticile sau apărările de formulat.
În acest context, reține Curtea că natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, constituindu-se într-o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale acesteia, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
În cauză, apelanta nu a făcut în concret dovada susținerilor sale. Simpla invocare la modul general a dezinteresului și pasivității administratorului în ceea ce privește funcționarea persoanei juridice nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie să se arate și să se probeze efectiv care sunt faptele săvârșite și care au condus la insolvența societății.
Curtea reține că prin reglementările din art. 138 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit în mod cert la ajungerea societății în stare de insolvență.
Nu este suficientă așadar existența unui prejudiciu ( faptul că societatea figurează în evidențele creditorilor cu debite neachitate), atâta vreme cât nu sunt dovedite în concret fapta ilicită, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtului, toate acestea în modalitățile reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în mod obiectiv care sunt activitățile efectuate de pârât, modalitatea în care s-au realizat, perioada de timp, și, nu în ultimul rând, faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu pot fi reținută ca dovedite nici fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate.
Astfel, în cauză, apelanta nu a dovedit actele ce ar fi fost comise de pârât și care s-ar încadra în conținutul faptei ilicite a ținerii unei contabilități fictive ori în neconformitate cu legea și nici operațiunile materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns documente contabile ale societății debitoare.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus documentele financiar - contabile nu are valoarea unei prezumții a neținerii contabilității, a ținerii unei contabilități fictive sau în neconformitate cu legea, respectiv a sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, câtă vreme nu este realizată proba concretă a acestor fapte limitativ stabilite de lege. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat atragerea răspunderii administratorilor în caz de insolvență pentru nerespectarea anumitor dispoziții ale legii contabilității, ar fi reglementat expres acest aspect în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006. Instanțele trebuie însă să stabilească, de la caz la caz, dacă pârâtul administrator al societății a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce presupune probarea caracterului fictiv, a faptei de distrugere sau sustragere a actelor financiare, respectiv dovedirea ținerii contabilității cu încălcarea legii, indicându-se efectiv, în concret, care anume prevederi legale au fost încălcate și în ce mod, ceea ce, în cauză, apelanta nu a realizat.
Totodată, se impunea și dovedirea legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu - instalarea stării de insolvență tocmai ca efect al ținerii neconforme a contabilității, aspect de asemenea neacoperit din punct de vedere probator de către apelantă.
Nedepunerea actelor contabile, faptă invocată de apelantă în justificarea pretențiilor sale, poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această omisiune, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunse în stare de insolvență, neîncadrându-se în prevederile stricte, limitative, ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se mai reține și că răspunderea patrimonială reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este identică și nici nu se determină în corelație cu răspunderea administratorului față de societate, reglementată, printre altele, de art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, sau cu răspunderea contractuală decurgând din contractul de mandat, prima nefiind atrasă decât atunci când sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având o natură juridică delictuală, iar nu contractuală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, urmează să respingă apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5329/26.05.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. A. HUSSEIN RAYHANY, cu domiciliul în Germania, localitatea Hohen Thurm, . nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014.
Președinte, L. C. S. | Judecător, A. C. | |
Grefier, M. A. P. |
Red. Jud. L.C.S.
Thred. L.C.S./A.A./2 ex.
Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: P. N.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1392/2014. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 1114/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
