Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 107/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2684/87/2008/a2
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2872/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 107
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
JUDECĂTOR A. C.
JUDECĂTOR C. M. N.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant B. C. SPRL C. LICHIDATOR JUDICIAR AL . împotriva sentinței civile nr.622/20.10.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți B. P. M. și K. L. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.622/20.10.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 formulată de reclamantul B. C. SPRL C. LICHIDATOR JUDICIAR AL . în contradictoriu cu pârâții B. P. M. și K. L. G..
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că este necesar prin cererea de chemare în judecată să se dovedească condițiile întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția persoanelor acuzate.
În acest sens, au fost reținute dispozițiile art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006. Totodată, s-a apreciat că răspunderea membrilor organelor de conducere presupune cu necesitate probarea îndeplinirii fiecăreia dintre cele 4 condiții prevăzute de art.998-999 cod civil vechi, cu specificația ca fapta ilicita să facă parte dintre cele enumerate limitativ la art.138 din Legea nr.85/2006, iar prejudiciul trebuie raportat la patrimoniul debitoarei ajunsa in stare de insolvență prin cauzarea, cu vinovăția ceruta de lege, a acestei stări de către persoanele prevăzute de textul art.138 din Legea nr.85/2006.
In speță, s-a constatat că față de pârâtul K. L. G., s-a dispus o soluție de condamnare definitivă la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005, prin sentința penală nr. 42 din 27.03.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman definitivă prin decizia penală nr. 2842/24.09._ a ÎCCJ.
S-a reținut în fapt că, inculpatul K. L. G., împuternicit fiind de administratorul legal al ., pârâtul în cauză B. P. M., să efectueze pentru această societate activități de comerț conform prevederilor legale, având specimen de semnătură în bancă, a achiziționat în perioada 12.04- 18.04.2006 o cantitate de 338,02 motorină, a efectuat plăți către societatea furnizoare, a încheiat contract de transport și a încasat banii pe cantitatea de motorină vândută într-un mod ilicit, fără a evidenția vreuna din aceste operații în actele contabile ale societății.
S-a constatat de instanța penală că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005.
Prin aceeași hotărâre penală a fost soluționată și latura civilă a cauzei, instanța admițând pretențiile civile solicitate de ANAF, DGFP Teleorman în acțiunea civilă formulată, și l-a obligat pe inculpatul K. L. G. la plata către această parte civilă a sumei totale de 698.640 lei, reprezentând impozit pe profit -10.949 lei, majorări de întârziere de 4.861 lei, TVA de 82.842 lei,, majorări de întârziere de 36.782 lei, accize de 367.579 lei, majorări de întârziere de 185.627 lei, amendă în sumă de 10.000 lei precum și la plata majorărilor de întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului.
S-a mai reținut de judecătorul sindic că, prin rechizitoriul nr. 35/P/2010 din 16.09.2011, față de pârâtul B. P. M., cercetat în aceeași cauză, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005 nu a fost comisă de această persoană, ci de inculpatul K. L. G. ( fila 223, dosar).
Potrivit art.28 din Noul Cod de Procedura Penala, hotărârea definitiva a instanței penale are autoritate de lucru judecat in fata instanței civile cu privire la existenta faptei și a persoanei care a săvârșit-o.
Din aceasta perspectiva, fapta imputata de lichidator în cazul pârâtului K. L. G., respectiv neținerea contabilității in conformitate cu legea, se confirma, întrucât fata de acesta s-au efectuat cercetări penale finalizate prin pronunțarea unei sentințe penale de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005, prin acest mod de operare societatea sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale.
Însă, suma de 698.640 lei la care a fost obligat pârâtul K. L. G. prin sentința penală susmenționată, definitivă, este aceeași cu cea menționată în titlurile executorii depuse de creditoarea ANAF în dosarul de față, fiind înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor împotriva debitoarei . ( fila 135).
La această sumă s-a adăugat majorări de întârziere în cuantum de 112.574 lei( și instanța penală a obligat la plata acestora, până la achitarea integrală a debitului), rezultând în total suma de 811.214 lei, pentru care s-a solicitat antrenarea răspunderii celor doi pârâți( a administratorului legal și a celui în fapt).
Având în vedere că, suma de 811.214 lei pentru care se solicită antrenarea răspunderii pârâților derivă din aceleași titluri executorii, alte înscrisuri avute în vedere și de instanța penală la pronunțarea sentinței penale nr. 42/27.03.2012 a Tribunalului Teleorman, respectiv raportul de inspecție fiscală din 12.09.2007 – fila 136, titlu executoriu nr._, respectiv nr._ din 26.10._ emise de ANAF, AFP A.( fila 3, 4), cererea privind antrenarea răspunderii patrimoniale in temeiul art.138 din Legea 85/2006 formulată împotriva pârâtului K. L. G. a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât aceeași persoană nu poate fi sancționată de doua ori pentru același prejudiciu.
Aceeași opinie a fost exprimată de judecătorul sindic și în ceea ce privește și cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale față de pârâtul B. P. M., având în vedere că, prin rechizitoriul nr. 35/P/2010 din 16.09.2011, față de acest pârât, cercetat în aceeași cauză, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005 nu a fost comisă de susnumitul, ci de inculpatul K. L. G. ( fila 223, dosar) dar și față de lipsa unui material probator din care să rezulte întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestui pârât.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, instanța a respins ca nefondată cererea formulată de lichidatorul judiciar B. C. SPRL C., nefiind întrunite condițiile înscrise la art. 138 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul B. C. SPRL C. LICHIDATOR JUDICIAR AL ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat motivele precizate prin acțiune și a aplicat greșit dispozițiile legale, reținând autoritatea de lucru judecat cu privire la existența faptei față de B. P. M. și autoritatea de lucru judecat privind latura civilă față de K. L. G., având în vedere că prin acțiunea formulată s-a solicitat antrenarea răspunderii în solidar, conform ar. 138 alin. 4 din legea nr. 85/2006.
S-a apreciat că nu poate exista autoritate de lucru judecat asupra faptei pentru că prin acțiunea formulată s-au arătat expres elementele legate de calitatea acestuia și obligațiile corelative, fără legătură cu faptele din cauza penală, faptele reținute în acțiunea penală neînlăturând obligațiile legale ale administratorilor. În acest sens, s-a arătat că potrivit legii nr. 82/1991 și legii nr. 31/1990, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, chiar și neglijența fiind un factor care atrage răspunderea, nu numai intenția, neținerea contabilității și direct neevidențierea în contabilitate a operațiunilor derulate și a veniturilor obținute, contribuind astfel la mărirea pasivului și aducerea în stare de insolvență a debitoarei. Proba pozitivă a existenței și regularității înscrierilor din evidența contabilă revine chiar administratorului-privind faptele numitului K. L. G., acestea urmau a fi reținute și răspunderea acestuia completată cu diferența de pasiv, răspunderea acestora fiind solidară.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și cu observarea prevederilor art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a învestit judecătorul sindic cu o cerere de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei . cu motivarea că în fapt cei doi intimați nu au depus declarații fiscale și bilanțuri contabile și nici nu au înregistrat livrările de combustibil derulate, ceea ce înseamnă că debitoarea nu a condus evidența contabilă în raport de prevederile legii nr. 82/1991, întocmirea necorespunzătoare a evidenței contabile sau neîntocmirea acesteia constituind fapte care antrenează răspunderea administratorului.
Sub un prim aspect, în ceea ce privește natura juridică a răspunderii ce face obiectul analizei în prezenta cauză, se constată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Faptele pe care recurentul pretinde că ar fi fost săvârșite de către intimați au natura juridică a unor delicte civile, situație în care sunt aplicabile regulile acestei forme de răspundere, nefiind prezumat nici un element dintre cele care intră în structura răspunderii civile delictuale.
În consecință, fiind vorba de o răspundere delictuală, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale. Aceasta întrucât faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În ceea ce privește delictul imputat intimaților din cauză, Curtea reține că potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Recurenta avea obligația de-a proba că intimații B. P. M. și K. L. G. au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce presupune probarea caracterului fictiv, a faptei de distrugere sau sustragere a actelor financiare, respectiv dovedirea ținerii contabilității cu încălcarea legii, indicându-se efectiv, în concret, care anume prevederi legale au fost încălcate și în ce mod. În plus, de subliniat este faptul că se impunea și dovedirea legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu - instalarea stării de insolvență tocmai ca efect al ținerii neconforme a contabilității.
În concret, în prezenta cauză, aceste împrejurări nu au fost dovedite de către recurentul-reclamant căruia, conform regulilor generale ale probațiunii (art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ.) îi revenea această sarcină.
Prezenta cauză prezintă anumite particularități având în vedere că unele obligații contabile ale celor doi intimați au făcut obiectul cercetărilor penale din partea organelor de anchetă. A fost astfel pronunțată o soluție de condamnare (sentința penală nr. 42/27.03.2012 a Tribunalului Teleorman-definitivă și irevocabilă) a intimatului K. L. G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005, reținându-se că în fapt acesta a efectuat mai multe operațiuni pe care nu le-a evidențiat în documentele contabile.
Pe latură civilă, intimatul K. L. G. a fost obligat la plata către DGFP Teleorman a sumei de 698.640 lei, precum și la plata penalităților de întârziere până la achitarea debitului.
Susține recurentul că faptele pe care acesta le-a imputat celor doi intimați nu au legătură cu cauza penală și nici nu înlătură obligațiile speciale ale administratorilor care sunt responsabili de reflectarea în contabilitate a operațiunilor efectuate. Argumentul nu poate fi însă considerat ca fiind valid, având în vedere că pe de-o parte infracțiunea pentru care intimatul a fost condamnat vizează efectuarea unor operațiuni neevidențiate în actele contabile, solicitarea recurentului vizând comiterea aceluiași delict. În plus, Curtea constată că recurentul nu a oferit argumente suplimentare în ceea ce privește faptele pretins a fi săvârșite de către acest intimat și care nu au fost încadrate în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzuta de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005.
Totodată, în ceea ce îl privește pe intimatul K. L. G., astfel cum a reținut și judecătorul sindic, acesta a fost obligat prin sentința penală la plata sumei de 698.640 lei, precum și la plata penalităților de întârziere până la achitarea debitului către DGFP Teleorman, aceasta fiind de altfel și suma cu care acest creditor s-a înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor (respectiv 698.640 lei + 112.574 lei penalități de întârziere, în total 811.214 lei). În consecință, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a concluzionat în considerarea disp. art. 28 C.pen. că nu se impune dubla sancționare a intimatului pentru aceeași faptă.
Este nefondată și critica privind inaplicabilitatea prezumției autorității de lucru judecat cu motivarea că răspunderea celor doi intimați ar fi solidară, conform dispozițiilor art. 138 alin. 4 din legea nr. 85/2006 Solidaritatea la care se referă textul de lege citat în dezvoltarea motivelor de recurs presupune existența, la momentul apariției stării de insolvență, a mandatelor exercitate în mod concomitent de către membrii organelor de conducere ale societății debitoare.
Însă nu aceasta este situația de fapt în prezenta cauză. Curtea constată din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar că prin rechizitoriul nr. 35/P/2010 din 16.09.2011, față de intimatul B. P. M., cercetat în aceeași cauză penală în care a fost condamnat intimatul K. L. G., s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 litera b din Legea 241/2005 nu a fost comisă de această persoană, ci de inculpatul K. L. G. ( fila 223 dosar).
În măsura în care, astfel cum s-a reținut anterior, recurentul nu a indicat și cu atât mai puțin dovedit în concret delictele civile de care intimații ar putea fi considerați culpabili, asupra cărora nu ar putea avea incidență autoritatea de lucru judecat a celor reținute de instanța penală, dispozițiilor art. 138 alin. 4 din legea nr. 85/2006 nu le se poate acorda eficiență. Aceasta întrucât aceste prevederi legale nu suplinesc obligația ce incumbă recurentului reclamant de-a dovedi toate elementele răspunderii civile delictuale reglementată de art. 138 din legea nr. 85/2006, astfel cum au fost descrise anterior.
D. împrejurarea că intimații nu au depus documentele financiar - contabile ale debitoarei nu are valoarea unei prezumții a neținerii contabilității, a ținerii unei contabilități fictive sau în neconformitate cu legea, respectiv a sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, câtă vreme nu este realizată proba concretă a acestor fapte limitativ stabilite de lege. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat atragerea răspunderii administratorilor pentru nerespectarea anumitor dispoziții ale legii contabilității, ar fi reglementat expres acest aspect în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste considerente, apreciind ca nefondate motivele invocate în dezvoltarea recursului, Curtea, în baza art. 312 C.prc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant B. C. SPRL C., cu sediul în C., ., nr. 46, ., județ D. LICHIDATOR JUDICIAR AL ., cu sediul în A., ., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr.622/20.10.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți B. P. M., cu ultimul domiciliul în Bulgaria, S., cartier Akniajevo, .. 85, și K. L. G., cu ultimul domiciliu în Bulgaria, S., ., ., . prin afișare la ușa instanței, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.02.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
M. B. A. C.C. M.
N.
GREFIER
I. L. P.
Red. jud. MB/Thred.jud.MB
2 ex./16.02.2015
……………………………………..
Tribunalul Teleorman
Judecător sindic R. G.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 426/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
