Alte cereri. Decizia nr. 2014/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 2014/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 8667/182/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M.

JUDECĂTOR F. T.

JUDECĂTOR M. H.

GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI M. ȘI ASOCIAȚII, împotriva deciziei civile nr. 433/A din 26.06.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu debitorul TĂRȚAN I., creditorul Ș. A. și terțul poprit L. T. SANITAR BAIA M., având ca obiect - poprire asiguratorie validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită în condițiile art. 165 NCPC.

Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, conform dovezii aflată la fila 26 din dosar.

Se constată că procedura prealabilă a fost parcursă, intimații nu au depus întâmpinări, conform dispozițiilor instanței, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 și 411 al. 1 pct. 2 Noul C.pr.civ.

Curtea, în temeiul art. 96 NCPC, raportat la dispozițiile art. 131 NCPC, art. 789 NCPC, art. 21 din Constituție și art. 20 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În condițiile art. 237 al. 1 NCPC instanța declară deschisă cercetarea judecătorească și fiind pusă în discuție estimarea duratei procesului, raportat la prevederile art. 238 NCPC Curtea estimează că durata de soluționare a prezentei cauze este de aproximativ un termen.

Curtea, reținând că nu există alte cereri de formulat sau excepții de invocat declară închisă cercetarea judecătorească și în contextul aspectelor relevate de părți, apreciază că opinia acestora este în sensul ca dezbaterile să aibă loc odată cu cercetarea judecătorească, context în care va face aplicarea dispozițiilor art. 244 și art. 392 NCPC, în sensul că declară deschise dezbaterile.

Curtea, raportat la actele dosarului, în condițiile art. 394 NCPC declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 12.137 din 11.12.2013 Judecătoria Baia M. a respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere din acțiunea civilă formulată de petenta S.C.P.E.J M. ȘI ASOCIAȚII în contradictoriu cu creditoarea S. A., debitoarea TĂRȚAN I. și terțul poprit L. T. SANITAR BAIA M., având ca obiect validare poprire.

Totodată s-a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea civilă formulată de petenta S.C.P.E.J M. ȘI ASOCIAȚII având ca obiect obligarea terțului poprit L. T. SANITAR BAIA M. la plata unei amenzi și a respins ca neîntemeiată, cererea petentei S.C.P.E.J M. ȘI ASOCIAȚII de obligare a terțului poprit L. T. SANITAR BAIA M. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. S-a luat act că celelalte părți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut că obiectul acțiunii civile este întotdeauna reprezentat de protecția dreptului subiectiv civil, iar obiectul litigiului este reprezentat de pretenția concretă pe care instanța trebuie sa o judece. Pretenția concretă nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecție se solicită, drept care, din punct de vedere al conținutului sau, poate fi clasificat în drept patrimonial si drept nepatrimonial.

În cauză, prin intermediul acțiunii formulate petenta a urmărit, pe calea acțiunii formulate validarea poprii înființată pe venitul debitoarei Tărțan I., pe care terțul poprit îl datorează acesteia și posibilitatea recuperării debitului ce face obiectul urmăririi silite cu care a fost învestit de către creditoarea Ș. A..

Prin decizia civilă nr. 433 din 26.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de S.C.P.E.J. M. și Asociații, împotriva sentinței civile nr._ din 11.12.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M., județul Maramureș.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 456 Cod procedură civilă „Calea ordinară de atac este apelul, iar căile extraordinare de atac sunt recursul, contestația în anulare și revizuirea”.

În situația de față o primă adresă de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la 18.06.2013, adresă care a fost restituită apelantei întrucât purta o titulatură incorectă pentru ca mai apoi să fie făcută o nouă comunicare la 01.07.2013.

Debitoarea Tărțan I. a achitat integral debitul, plățile fiind făcute parțial la data de 27.05.2013, 29.07.2013 astfel că în mod corect instanța a apreciat ca rămas fără obiect petitul vizând validarea popririi.

Cât privește capătul de cerere prin care s-a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare în mod corect prima instanță a arătat că este neîntemeiat întrucât o astfel de sancțiune se poate aplica, potrivit art. 460, alin. 2, ultima teză, în cazul în care terțul poprit refuză cu rea-credință îndeplinirea obligațiilor, reaua-credință a terțului poprit nefiind dovedită în speță.

Neîntemeiată a fost în mod corect și legal considerată și cererea apelantei S.C.P.E.J. M. și Asociații S.C.P.E.J M. ȘI ASOCIAȚII de obligare a terțului poprit L. T. SANITAR BAIA M. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză

Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor (urmăritor), debitorul poprit (urmărit) și terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.

În temeiul popririi se naște și un al treilea raport juridic între creditorul popritor și terțul poprit, astfel încât în cadrul unei acțiunii ce vizează validarea popriri, pot cade în pretenții prin respingerea sau admiterea unei atari acțiuni doar creditorul și terțul poprit aceștia fiind singurii îndreptății să solicite și cheltuieli de judecată.

Desigur legea prevede posibilitatea pentru executorul judecătoresc să formuleze cerere de validare a popririi, însă cum acesta nu este parte în raportul juridic, născu în temeiul popririi, din care fac parte așa cum s-a mai arătat doar creditorul și terțul poprit, acesta nu este îndreptățit să solicite cheltuieli de judecată, chiar și pentru ipoteza în care a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe este temeinică și legală, instanța de fond făcând o apreciere riguroasă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Împotriva acestei decizii, SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI M. ȘI ASOCIAȚII a declarat recurs prin care a solicitat modificarea parțială a sentinței în sensul admiterii cererii sale de obligare a terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea acțiunii de validare a popririi,

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta a arătat că instanța de fond în considerentele hotărârii a reținut faptul că la termenul din 04.12.2013 reprezentantul petentei a solicitat respingerea acțiunii rămasă fară obiect, aspect total eronat ținând cont de faptul că susținerile recurentei au fost de a se lua act că întreaga creanță a fost recuperată precizând neechivoc faptul că solicită doar acordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu promovarea cererii de validare reprezentând taxe judiciare și onorariu avocațial.

A mai menționat recurenta că obligația debitoarei de a achita către creditoarea S. A. sumele stipulate în titlurile executorii reprezentate prin Sentința Civilă 1808/2012 a Judecătoriei Baia M. și Decizia civilă 773/R/2012 a Tribunalului Maramureș, ambele investite cu formulă executorie, nu a fost executată de buna voie, astfel încât realizarea întregii creanțe a fost posibilă doar ulterior demarării procedurilor de executare silită și în orice caz, ulterior formulării cererii de validare a popririi. Culpa sau reaua-credință a terțului poprit este evidentă, rezultând din faptul că acesta nu a dat curs cererii de înființare a popririi, rezumându-se doar a ne restitui actele de poprire cu atașarea unei adrese în care invocă anumite inadvertențe și lipsuri " iluzorii" ale actelor de înființare a popririi.

Raportat la susținerile instanței de fond referitor la faptul că "legea prevede posibilitatea pentru executorul judecătoresc să formuleze cerere de validare a popririi, însă cum acesta nu este parte în raportul juridic, născut în temeiul popririi, acesta nu este îndreptățit să solicite cheltuieli de judecată" recurenta consideră că hotărârea a fost dată cu încălcarea flagrantă a legii, respectiv a prev. art. 460 C.pr.civ. și a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea 188/2000.

În opinia recurentei, o condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa. Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății. De îndată ce legea procesuală conferă executorului judecătoresc legitimitate în promovarea unei acțiuni sau cereri în instanță se subînțelege existența unei calități procesuale active, în caz contrar s-ar goli de conținut sensul și scopul normei edictate. Prin urmare, dată fiind îndeplinită condiția calității procesuale a executorului judecătoresc, în condițiile în care acesta a fost îndreptățit să promoveze unei cereri de validare a popririi, motivat de atitudinea refractară a terțului poprit în executarea popririi pe veniturile salariale ale debitorului urmărit, este inadmisibilă respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât culpa procesuală aparține atât debitoarei cât și terțului poprit, iar prevederile art. 274 C. Proc. Civ. sunt incidente pe deplin.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate precum și a dispozițiile art. 489 alin. 3 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, respectiv cererea de validarea a popririi, a fost înregistrată la data de 15 iulie 2013 pe rolul Judecătoriei Baia M.. A relevat creditorul în cererea de chemare în judecată, prin intermediul executorului judecătoresc, că cererea de validare a popririi este întemeiată pe dispozițiile art. 460, 456, 457 și 459 din vechiul C.pr.civ..

Cu privire la acest aspect, respectiv al legii aplicabile formelor de executare silită, Curtea constată că executare silită împotriva debitoarei a fost încuviințată prin încheierea civilă nr. 453/21.01.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M. (f.7, dosar judecătorie), hotărâre judecătorească pronunțată în condițiile vechiului C.pr.civ.

În soluționarea cererii de validare a popririi, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 452 din vechiul C.pr.civ., dispozițiile acestui act normativ urmând a reglementa și căile de atac ulterioare formulate împotriva hotărârii instanței de fond.

În această situație, având în vedere cuantumul sumei pentru care se solicită validarea popririi ( aspectul patrimonial al cauzei), Curtea reține că sunt incidente dispozițiile art. 2821 alin. 1 raport la art. 299 C.pr.civ., hotărârea instanței de fond fiind susceptibilă doar de calea de atac a recursului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 1 și art. 312 C.pr.civ., văzând și dispozițiile de drept material menționate anterior, Curtea va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare, ca recurs, Tribunalului Maramureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI M. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în Baia M., ..32, ., împotriva deciziei civile nr. 433 din 26.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, ca recurs, Tribunalului Maramureș.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

JUDECĂTOR,

M. H.

GREFIER,

D. C.

Red.D.M./16. 12.2014.

Dact. H.C./5 ex.

Jud.fond: D. Ș..

Jud.tribunal: S. O.;V. I..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 2014/2014. Curtea de Apel CLUJ