Cauţiune. Sentința nr. 463/2014. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 463/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 146/33/2007/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 463/2014

Ședința publică de la 15.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H.

GREFIER:V. D.

S-a luat în examinare cererea formulată de către petenta R. AUTONOMA A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ -N. pentru restituirea cauțiunii în cuantum de 500 lei, achitată prin recipisa de consemnare nr._/1 din 29.01.2007 la CEC Bank Sucursala Cluj în dosar nr._ 07 al Curții de Apel Cluj.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de restituire a cauțiunii.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 11.09.2014 de către petenta RADP Cluj-N. s-a solicitat ca prin incheierea ce se va pronunta sa se dispună:

-eliberarea cautiunii in cuantum de 500 RON consemnata de catre petentă la CEC Bank - Sucursala Cluj pe seama si la dispozitia Curtii de Apel Cluj, in dosar nr._ 07

-restituirea in original a recipisei de consemnare nr._/1 din 29.01.2007.

In fapt, prin recipisa de consemnare nr._/1 din 29.01.2007 petenta a consemnat la CEC Bank-Sucursala Cluj suma de 500 LEI reprezentand cautiune in dosar nr._ 07, pe seama si la dispozitia Curtii de Apel Cluj, in vederea suspendarii provizorii a ordonanței președințiale nr. 206/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

Avand in vedere faptul ca cererea de suspendare provizorie a ordonanței președințiale nr. 206/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj a fost solutionată in mod irevocabil, fiind indeplinite in prezenta speta conditiile impuse de dispozitiile art.723 ind. 1 Cod pr. civ., solicită sa se admită cererea petentei de eliberare a cautiunii asa cum a fost formulata.

Intimata S.C. G. T. SPORT S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Asupra cererii de restituire a cauțiunii, Curtea reține următoarele:

Potrivit disp. art. 723 ind. 1 alin. 3 C.pr.civ. „cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la îndeplinirea termenului de 30 de zile de la data la care prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei.”

În dosarul nr._ 07 al Curții de Apel Cluj a fost achitată la data de 29.01.2007 o cauțiune de 500 lei pusă în vedere apelantei RADP Cluj-N. în vederea soluționării cererii de suspendare provizorie a executării Titlului executoriu ordonanța președințială nr. 206/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj in dosarul nr._/211/2006.

Prin ordonanța președințială nr. 27/31.01.2007, pronunțată in dosar nr._ 07, Curtea de Apel Cluj a respins cererea petentei de suspendare provizorie a executării ordonanței președințiale nr. 206/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

Ordonanța președințială nr. 27 pronunțată în 31.01.2007 in dosar nr._ 07 a rămas irevocabilă prin respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de către petentă, prin decizia nr. 3329/25.10.2007, dată în dosarul Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Interpretând textul art. 723 ind. 1 alin. 3 C.pr.civ. prin coroborare cu circumstanțele concrete ale cauzei Curtea a ajuns la concluzia că nu poate fi vorba de existența vreunui posibil prejudiciu produs prin suspendarea executării întrucât cererea de suspendare a fost respinsă.

Subsecvent respingerii cererii de suspendare, afectațiunea specială a sumei de500 lei consemnată în dosar nr._ 07 al Curții de Apel Cluj a încetat aflându-ne sub incidența dispozițiilor legale care statuează asupra modalității de restituire a cauțiunii.

Față de aceste considerente în baza art. 723 ind. 1 alin. 3 C.pr.civ. Curtea va admite cererea și va dispune restituirea cauțiunii de 500 lei, consemnată de R. A. A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-N. la CEC Bank Sucursala Cluj în dosar nr._ 07.

Va dispune restituirea în original a recipisei de consemnare nr._/1 din 29.01.2007.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta R. A. A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-N..

Dispune restituirea cauțiunii de 500 lei, consemnată de R. A. A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-N. în baza recipisei de consemnare nr._/1 din 29.01.2007 la CEC Bank Sucursala Cluj în dosar nr._ 07 al Curții de Apel Cluj.

Dispune restituirea în original a recipisei de consemnare nr._/1 din 29.01.2007.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. H. V. D.

THRED./M.H./ 4 ex./16.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cauţiune. Sentința nr. 463/2014. Curtea de Apel CLUJ