Procedura insolvenţei. Sentința nr. 2349/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2349/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 983/1285/2013/a1
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 81/2014
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător C. I.
Grefier M. N. Ț.
Pe rol, judecarea apelului declarat de B. M. (F. D. împotriva sentinței civile nr. 2349 din data de 23.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații . SRL, intimat . SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP JUDICIAR SPRL, având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii -rec dep de B. M..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. V. Naiana M. în reprezentarea intereselor apelantei av. C. H. M. în substituire și în reprezentarea intereselor intimatei-debitoare prin administrator special ambii cu împuternici avocațiale aflate la dosar.
Calea de atac promovată este timbrată cu suma de 100 lei conform dispozițiilor OUG nr.80/2013.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată.
Întrebată fiind, reprezentanta apelantei arată că partea pe care o reprezintă are calitatea de creditor, dobândind această calitate în baza hotărârii de partaj. Opoziția la deschiderea procedurii este strict determinată.
La solicitarea instanței arată că nu a formulat opoziție întrucât apelanta nu a fost notificată și s-a formulat plângere penală împotriva lichidatorului.
Instanța, solicită părții litigante să precizeze dacă în conformitate cu prevederile art.27-28 din Legea insolvenței, creditorul poate formula și o altă cale de atac în afara apelului sau recursului.
Reprezentanta apelantei arată că nu contestă că partea avea la dispoziție calea opoziției însă a urmat calea apelului întrucât situațiile prevăzute pentru a urma calea opoziției sunt limitate.
Reprezentantul practicianului în insolvență arată că tocmai pentru că a apreciat că nu există o declarație de creanță în cazul apelantei, acesta fiind și motivul care a determinat invocarea excepției lipsei calității procesuale active.Contestarea oricărei creanțe se realizează pe cale specială prevăzută de legea nr.85/2006.
În replică reprezentanta apelantei arată că, partea nu a fost notificată, nu a fost înștiințată de către lichidator, acesta deși a văzut că este creditor și i-a cunoscut adresa nu a înștiințat-o pe apelantă.
C., invocă și pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a apelantei.
Reprezentanta apelantei solicită respingerea excepției pentru motivele expuse pe larg în partea a doua a motivării căii de atac, fiind un aspect anticipat.
Reprezentantul practicianului în insolvență susține excepția lipsei calității procesuale active pentru motivele expuse pe larg în scris.
C. reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2349 din data de 23.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea formulată de către debitoarea . SRL T.,.
S-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoare.
A fost numit lichidator judiciar, pe S.P. JUDICIAR SPRL.
A fost ridicat debitoarei dreptul de a-și mai conduce afacerile.
S-a dispus efectuarea, de către lichidatorul judiciar, a tuturor notificărilor prevăzute de Legea nr. 85/2006.
În considerente se reține că prin cererea înregistrată în data de 30 august 2013 la T. Specializat C., debitoarea . SRL, cu sediul în T., județul C., a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, în formă simplificată, față de ea, apreciind că nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale. S-a solicitat, totodată, desemnarea în cauză în calitate de lichidator judiciar a S.P. JUDICIAR SPRL.
Judecătorul sindic a observat că ea întrunește cerințele prevăzute de art. 27 coroborate cu prevederile art. 3, pct. 5 și 23 și art. 1, al. 2, lit. f din Legea nr. 85/2006. Ținând cont de actele depuse la dosar de către debitoare, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură cu fondurile bănești disponibile să achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, ea încetând plățile către creditori.
Ținând cont de actele depuse la dosar de către debitoare, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură, cu fondurile bănești disponibile, să achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, existând prezumția că aceasta a încetat plățile.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 31 coroborate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei . SRL T., județul C..
În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a fost desemnată, în calitate de lichidator judiciar, S.P. JUDICIAR SPRL, ținându-se seama de ofertele de servicii depusă la dosar și de solicitarea debitoarei.
Conform art. 47, al. 3 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus ridicarea dreptului debitoarei de a-și mai conduce afacerile.
S-a dispus notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în procedura simplificată creditorilor notificați conform prevederilor art. 61, al. 3, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. C. pentru efectuarea mențiunii.
Împotriva sentinței a declarat recurs B. M., solicitând solicită admiterea recursului și desființarea sentinței atacate.
Prin încheierea din 11.02.2014 s-a constatat că hotărârea este supusă căii de atac a apelului, astfel că instanța s-a investit cu soluționarea apelului.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că este fosta soție a lui D. M., administratorul statutar al D. I. Export SRL. Intre ei se desfășoară un litigiu cu obiect - partajul bunurilor comune, in prezent aflat pe rolul Tribunalului C. in apel, cu numărul_ . Instanta de fond, J. T., prin sentința civila cu numărul 4039/JJ2012 a stabilit ca in masa partajabila intra si Capitalul social si patrimoniul societății I. Export SRL compus din: imobilul cu destinația –teren, casă și garaj, magazie în suprafață totală de 700.000 mp, situat din punct de vedere administrativ în .. 1287 A jud. C., înscris în CF nr. 3115 M. V., prevăzută cu nr. cad. 2670; autovehiculul marca Skoda O. Elegance achiziționat în anul 2004 și vechiculul marca Scania cu . XLER8X_ achiziționat în anul 2008; restul bunurilor imobile și / sau mobile (exceptându-le pe cele arătate anterior) și aflate în patrimoniul firmei D. I. Export SRL, având in consecința si cote egale de proprietate din aceleași bunuri atat ea cat si fostul ei sot.
Are convingerea ferma ca cererea de deschidere a procedurii insolvenței firmei D. I. Export Srl - procedura simplificata - este in mod tendențios, șicanator si din rea-credința promovata pentru a risipi ce a mai rămas din munca lor de o viata împreuna.
Despre admisibilitatea declarării prezentului recurs arată următoarele:
Părțile în recurs nu sunt în mod imperativ aceleași persoane care au avut calitatea de parte în primă instanță; încheierea pronunțată în procedură grațioasă nu produce efectele relative ale hotărârii judecătorești pronunțate în procedură contencioasă, respectiv numai la părțile ce au figurat la fond, ca atare nu exista obligatoriu și restrictiv identitate de părți în primă instanță și în calea de atac. In procedura insolvenței, de astfel, legitimarea procesuală nu este lăsată la aprecierea părții, judecătorul-sindic fiind cel care are obligația de a stabili cadrul procesual, dispunând citarea persoanelor ale căror drepturi sau interese sunt contestate, conform art. 7 alin. 2 din Legea insolvenței; partea ce justifică o calitate procesuală activă, prin derogare de la dreptul comun, nu are obligația de a indica prin însăși cererea de chemare în judecată persoana împotriva căreia se îndreaptă, cât timp Legea insolvenței impune citarea persoanelor interesate și nu permite respingerea cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate ori pentru configurarea incorectă a cadrului procesual (de exemplu, dispozițiile art. 85 alin. 6 din Legea insolvenței impun citarea debitorului prin administratorul special și a cocontractantului, chiar dacă acești pârâți nu au fost indicați în cererea introductivă). Titularul cererii neavând obligația stabilirii cadrului procesual pasiv, obligația revenind instanței, urmează că o eventuală precizare eronată a cadrului procesual să fie supusă cenzurii instanței de control, potrivit dreptului comun.
Din perspectiva dispozițiilor art. 27 a Legii insolvenței, (care prevede în alin. 5 ca cererea debitorului se va judeca de urgență în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părților), cu cele cuprinse în art. 32 alin. 2 (respectiv că în cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării prev. de art. 61 din Lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii vor formula opoziție la deschidere) și cu art. 7 din aceeași lege (în care, dată fiind incidența soluționării cererii debitorului, pe calea procedurii necontencioase, aceasta, se soluționează conform Codului de procedură civilă), văzând și dispozițiile din codul de procedură civilă privitoare la procedurile necontencioase, rezultă interpretarea dată acestor dispoziții, precum și cea privind admisibilitatea recursului declarat în speță. Astfel, nu se poate retine ca hotărârea prin care se admite cererea debitoarei de a se deschide procedura insolvenței față de aceasta nu poate fi atacată decât cu opoziție.
După cum s-a arătat, legea permite în cuprinsul art. 32 alin. 2, ca, în termen de 10 zile de la primirea notificării prev. de art. 61 din lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii să formuleze opoziție la deschidere aceasta fiind o cale-procedurală specială, prevăzută numai în favoarea acestei categorii.
Însă, legea nu prevede o astfel de limitare în referire la exercitarea căii de atac a recursului, atât de către o altă persoană interesată sau chiar de către creditori, justificând un interes în cauză. Mai mult, prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006 stabilesc ca, în alin. 1, C. de A. va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Din această categorie (cea a hotărârilor prevăzute în cuprinsul art. 11 privitor la principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul legii) fac parte hotărârile de deschidere a procedurii - fără vreo distincție între titularii, posibili, ai acestei cereri (lit. a).
Ca urmare, recursul este admisibil, de plano, iar declararea acestuia de către unul dintre creditorii debitoarei nu poate fi respins in consecința.
Totodată, nu poate fi acceptată incidența excepției inadmisibilității nici din perspectiva formulării recursului de către unul dintre creditorii societății, deoarece calea de atac a opoziției limitează posibilitatea formulării acesteia doar categoriei de persoane care, din perspectiva bunei credințe a debitoarei sau a absenței acesteia, poate contesta numai starea de insolvență a acesteia din urmă. Însă, recursul declarat în cauza, formulat pe calea obișnuită, poate lărgi cadrul analizei efectuate la orice motiv de nelegalitate, așa cum permit prevederile Codului de Procedura Civila in materie.
Așadar, nu se poate restrânge, printr-o interpretare limitativă, dreptul de a exercita o cale de atac, din moment ce legiuitorul nu a impus o atare limitare.
Apelanta invocă motive de nelegalitate ce nu privesc regularitatea, pertinenta si realitatea introducerii cererii de deschidere a procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006 de către însuși debitorul care își declară starea de insolvență.
Potrivit principiului speciala generalibus derogant, norma specială are prioritate în aplicare, atunci când se află în concurs cu norma generală. Concretizarea acestui principiu în prezenta cauză semnifică, în primul rând, că dat fiind obiectul special al cauzei, și anume deschiderea procedurii insolvenței, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 85/2006, în calitate de lege specială, iar în al doilea rând, că în raport de calitatea debitorului declanșator al procedurii insolvenței, și anume de societate comercială cu răspundere limitată (S.R.L.), sunt incidente prevederile Legii nr. 31/1990, de asemenea lege specială în materia societăților comerciale, după . Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 și pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011.
Aceste două seturi de norme speciale se aplică împreună în prezenta cauză, întrucât deși ambele sunt însoțite de calificativul specialității, reglementează situații juridice distincte, iar nu complementare. Constatarea rezulta, în mod cuprinzător, din obiectul reglementării fiecăreia dintre cele două legi. Astfel, în timp ce Legea nr. 85/2006 se preocupă, într-o manieră exhaustivă, de procedura insolvenței anumitor subiecți de drept, printre care se referă și la societățile comerciale, Legea nr. 31/1990 guvernează reglementarea specială destinată constituirii, organizării și funcționării societăților comerciale.
Dreptul comun, complementar pentru ambele reglementări mai sus arătate, îl reprezintă Codul civil și Codul de procedură civilă, în calitate de ansamblu de norme cu vocația de generală aplicare la orice raport juridic de drept civil (material sau substanțial) și de drept procesual civil.
Administratorii societății:comerciale nu au, potrivit legii, atributul aprobării situațiilor financiare anuale sau parțiale și nici al deciderii stării de insolvență a societății comerciale.
Aceasta pentru că nici Legea insolvenței, nici Legea societăților comerciale nu le atribuie o astfel de prerogativă.
Termenii utilizați de legiuitor în cuprinsul celor două texte legale, prin intermediul cărora statuează că cererea„se „introduce”" de consiliul de administrație, respectiv se „semnează" de reprezentant, nu echivalează cu cerința constatării stării de insolvență de către debitorul - societate comercială însăși, proprio nomine, în cunoștință de cauză și cu reprezentarea consecințelor declarării judiciare a stării de insolvență.
Pe de altă parte, este în afara oricărei prevederi legale ca soarta juridică a societății comerciale să fie decisă, nu de actorii care au constituit-o, preocupând-se de organizarea și funcționarea ei, contribuind cu aporturi bănești sau/și aporturi în natură la formarea capitalului social și, eventual, la susținerea activităților societății comerciale, adică de asociații (acționarii), creditorii acesteia, ci de un administrator, cu sau fără calitatea de asociat în cadrul societății comerciale, al cărui mandat este limitat la managementul și gestiunea afacerilor societății comerciale, având ca reper atribuțiile acordate limitativ prin actul constitutiv al societății comerciale și hotărârile adunării generale ale asociaților (acționarilor).
Aceasta întrucât constatarea/declararea stării de insolvență aparține debitorului, în calitate de titular de drepturi și obligații, iar nu reprezentantului său. Introducerea societății comerciale în procedura insolvenței nu constituie o facultate, prerogativă, atribuție sau competență ce revine administratorului societății comerciale. Constatarea rezultă din prevederile Legii nr. 31/1990, conform cărora administratorii pot face toate operațiunile necesare pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile prevăzute de lege (art. 70 alin. 1).
într-un cadru normativ mai larg, art. 213 cod civil statuează, în același sens, că membrii organelor de administrare ale persoanei juridice trebuie să acționeze în interesul acesteia, cu prudența și diligenta cerute unui bun proprietar. Or, introducerea cererii de deschidere a insolvenței și conducerea societății comerciale în, eventual, faliment nu constituie dovezi de administrare a societății potrivit obiectului ei de activitate și în interesul persoanei societății comerciale, și nici de diligentă la care ar recurge un bun proprietar.
Rezumând analiza dispozițiilor legale incidente, în speță, D. M. profitând de faptul ca este unic asociat si administrator al societății comerciale D. I. export SRL a făcut uz de prerogativele întrunite in persoana sa (decident si executant) si a pregătit si mai apoi a inițiat in mod deliberat procedura simplificata in discuție.
Conchide in sensul că o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de debitor, nu poate fi admisă de instanță in condițiile date, cu prejudicierea intereselor recurentei urmare deschiderii procedurii de insolvență asupra debitorului, cererea acestuia fiind introdusă cu rea-credință, cu scopul blocării acțiunii civile cu numărul_, aflata in apel la T. C. si mai mult in preajma stabilirii in sarcina fostului soț al recurentei obligarea la plata unei taxe judiciare de timbru de 28.605,00 lei pentru judecarea apelului.
Foarte probabil este ca starea de insolvență a debitorului sa se fii instalat cu mulți ani in urma (conform declarațiilor fiscale corespunzătoare anilor 2007, 2008, 2009 depuse la dosarul cu numărul_ de către D. I. Export SRL) și lipsa oricărui demers al D. I. Export SRL în punerea sa sub protecția legii de insolvență se constituie într-un alt argument în dovedirea abuzului de drept al debitorului.
Pe de alta parte, abuzul de drept al debitorului în declararea stării de insolvență și solicitarea deschiderii procedurii este evident si din alte, perspective, fiind angajat în litigiul anterior precizat, critica formulată de către recurenta adresându-se si prevederilor art.36 si de ce nu si art.27 alin 4 din Legea nr.85/2006 .
Prin întâmpinare, intimatul D. M. a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active.
În motivarea întâmpinării intimatul arată că din lectura recursului formulat de către reclamanta B. M., nu se distinge clar calitatea pe care și-o asumă. Astfel, în concluziile punctului 2 din recurs, se arată că legea nu restrânge sfera persoanelor abilitate a ataca o hotărârea a judecătorului sindic, precizare cu caracter generic, dar în paragraful antepenultim al paginii 2 din recurs se arată: „ca urmare, recursul este admisibil, de plano, iar declararea acestuia de către unul dintre creditorii debitoarei nu poate fi respins în consecință". Comparând cele două susțineri nu reiese fară echivoc care este poziția procesuală aleasă de către reclamant - creditor sau parte interesată care excede sferei creditorilor.
În măsura în care doamna B. M. a introdus recursul în calitate de creditor, obținerea creanțelor se realizează prin raportare la prevederile art. 62 și 63 din Legea 85/2006, respectiv se va depune o declarație de creanță. în momentul de față un astfel de demers este tardiv, doamna B. M. neregăsindu-se în Tabelul definitiv de creanțe.
În măsura în care la punctul 1 din recurs, se amintește sentința civilă_, se discută despre un titlu executoriu. Pe cale de consecință, punându-se în atenția instanței existenta unui titlu executoriu există un drept de creanță, iar demersul este unui eminamente pecuniar, moment în care trebuie făcute referiri la prevederile art. 3 punct 7 din legea 85/2005 care definește sfera noțiunii de creditor în cadrul procedurii reglementate de Legea insolvenței. Daca recurenta se consideră creditor, obținerea drepturilor se realizează fie printr-o declarație de creanța înregistrată la dosarul de faliment, fie pe cale de opoziție conform dispozițiilor art. 32 alin. 2 din Legea insolvenței.
Simplul fapt că recurentei i s-a opus prevederea art. 36 din Legea 85/2006, nu înseamnă o pierdere a drepturilor sale, ci doar schimbarea modalității de valorificare a dreptului de creanță.
Dacă prezentul recurs este introdus în calitate de persoana interesată, așa cum ar părea să susțină alineatul final din pagina 2 a documentului, din interpretarea sintagmei, trebuie probat care este interesul recurentei, altul decât unul pecuniar, deoarece, daca se urmărește satisfacerea creanței, aceasta se va raporta la art. 36 iar situația a fost acoperită în susținerile de mai sus. Atât în ipoteza falimentului, cât și în ipoteza în care recursul va fi admis, doamna B. M. are dreptul la cota conferită de titlul executor depus în anexele recursului. Neexistând un interes, este dificil a identifica calitatea în care s-a atacat deschiderea procedurii.
Poziția reclamantei este una ambiguă*nefiind clar calitatea în care înțelege să formuleze recursul. în calitate de creditor recurenta avea la dispoziție alte căi de valorificare a creanței sau de atacare a deschiderii procedurii, în calitate de persoana interesată eșuează în a indica care este interesul și deci din nou nu justifică o calitate.
Invocă excepția lipsei de interes.
În măsura în care reclamanta trimite la un titlu executoriu este evident faptul că interesul este unul de natură materială, respectiv valorificarea creanței rezultate din partaj.
Atacarea deschiderii procedurii nu se justifică din prisma existenței unui partaj. Pe de o parte, art. 36 impune suspendarea oricăror executări, creditorul având posibilitatea depunerii unei declarații de creanță, pe de alta parte, soluția din dosarul de partaj a fost recurată. Mai mult, nu se știe dacă bunurile societății D. I. EXPORT SRL nu vor rămâne în patrimoniu societății în faliment, sub orice formă - atribuire, înțelegerea părților, plata unei sulte.
Ca ultim argument, deschiderea procedurii insolvenței nu golește de conținut dreptul reclamantei. Oricare dintre creditorii din procedură, analizând problema din prisma recurentei ar avea un interes în atacarea deschiderii procedurii falimentului, pentru a evita concursul celorlalți creditori.
Analizând recursul și motivele invocate se remarcă faptul că fiind vorba despre deschiderea procedurii insolvenței nu se încearcă răsturnarea prezumțiilor pe baza cărora a dispus judecătorul sindic.
Starea de insolvență a fost apreciată de judecătorul sindic, care analizând documentele depuse în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea 85/2006 a identificat premisele încetării din plăți. Reamintim că aceste premise nu au fost răsturnate prin motivele de recurs.
Din punct de vedere legal, administratorul societății debitoare a făcut aplicarea prevederilor art. 27 alin. 2 din Legea insolvenței: „Va putea adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvențâ este iminentă."
Analizând structura tabelului definitiv, apreciază că poziția judecătorului sindic a fost mai mult decât fondată. Creditorii, cuantumul creanțelor, toate denotă ca societatea a procedat corect, conform prevederilor legale.
Nu există un motiv de nelegalitate în ceea ce privește aprecierea existentei stării de insolvență. Aprecierea s-a făcut de către judecătorul sindic, nu de către societate prin organele sale, iar invalidarea acestei poziții trebuia îndreptată împotriva motivelor din sentința de deschidere a procedurii nu împotriva prezumtivelor rațiuni ale organelor de conducere ale falitei.
Examinând apelul, curtea reține următoarele:
În cauză se apelează sentința prin care s-a admis cererea debitoarei și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate față de aceasta.
În drept, hotărârea a fost pronunțată în temeiul art. 27 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 85/2006, „debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență”.
Potrivit art. 32(2) din Legea nr. 85/2006, „în cazul în care în termen de 15 zile de la notificare, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul sindic va ține în termen de 10 zile o ședință la care vor fi citați administratorul judiciar, debitorul și creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluționa, deodată, printr-o sentință toate operațiile”.
Deci, în cauză, hotărârea poate fi contestată de creditor, pe calea opoziției, ori reclamanta nu face dovada că ar fi creditor.
În cauză instanța va face aplicabilitatea Legii nr. 85/2006, legea insolvenței ca prevedere specială.
Potrivit art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006 „ prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat în mod expres instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanță sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi”, iar potrivit art. 64 „cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori ale căror creanțe sunt anterioare datei deschiderii procedurii vor depune cerere de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii”.
Deci raportat la prevederile sus citate, recurenta nu face dovada că are calitatea de creditor a debitoarei în sensul depunerii unei declarații de creanță, iar pe de altă parte, nefiind creditor nu poate contesta hotărârea de deschidere a procedurii, astfel că nu are calitate procesuală activă.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 245, 248 Cpr.civ, va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge apelul declarat de B. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge apelul declarat de B. M. împotriva sentinței civile nr. 2349 din 23.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Specializat C. pe care o păstrează în întregime.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D. P. C. I. M. N. Ț.
Red. D.P. dact. GC
4 ex/23.04.2014
Jud.primă instanță: I. P.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6076/2014. Curtea de Apel CLUJ | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
